Nu mânca din fructul neascultării!
Se întâmpla la Mănăstirea Vatoped. Într-un an, în preajma praznicului Bunei-Vestiri, stareţul mănăstirii, părintele Efrem, a trimis câţiva monahi să pescuiască pentru a pregăti masa de hram, pentru nevoile obştii şi pentru pelerinii care, din mila lui Dumnezeu, se vor fi aflat în acea zi în mănăstire. Zis şi făcut. Mai mult decât atât, le-a indicat şi locul în care să meargă.
Unul dintre monahi a propus, însă, celorlalţi să arunce undiţa într-un alt loc, unde peştele se aduna mai mult şi aşa ar avea mai mult spor şi ar câştiga şi ceva timp. Într-adevăr! Aşa s-au şi petrecut lucrurile! Au urmat, apoi, curăţarea şi prepararea peştelui pentru masă. Însă tot timpul cât pregăteau peştele, monahul care îi sfătuise să meargă în altă parte la pescuit, decât în locul indicat de stareţ, avea mustrări de conştiinţă, că nu a făcut ascultare.
De aceea, merge la stareţ şi îi mărturiseşte „isprava”. Gheronda Efrem îl întreabă: Unde este peştele? Monahul răspunde: L-am curăţat şi este gata pregătit pentru a fi preparat. Gheronda Efrem i-a răspuns: Ia peştele şi aruncă-l în mare. De ce?, a întrebat monahul. Pentru că eu nu mănânc din frunctul neascultării!, a răspuns stareţul.
