Schimbarea la Faţă a Domnului

S-au auzit mereu în istoria lumii oftaturi din rărunchi, spun cărţile vechi. Mari greutăţi, mari lipsuri, mari dureri, mari deznădejdi, şi toate la un loc au scos vaiuri din inimi. Toţi, oarecum, avem nevoie de o desprindere de ceea ce ne tulbură şi ne apasă fără milă, aproape în fiecare moment al vieţii. Astfel fiind, fiecare aşteptăm să se întâmple un miracol, o schimbare, o altă stare a lucrurilor în mersul nostru prin hăţişurile acestei lumi. De aceea, la astfel de gânduri şi stări, de cele mai multe ori stăm în cumpănă şi nu ştim care ar fi drumul cel mai potrivit pentru a nu ne poticni în mersul de zi cu zi.

Să nu credem că ucenicii lui Iisus nu se vorbeau între ei despre Iisus şi rostul venirii aici pe pământ, mai ales după ce au văzut cu ochii lor atâtea minuni săvârşite asupra naturii şi asupra oamenilor. Ei erau puşi la încercări grele. Erau în cea mai înaltă şcoală din istoria omenirii. Între Iisus şi ucenicii Săi erau mereu convorbiri de inimă. Iată una dintre ele: „Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: „Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu!” (Matei 16, 13-16). Iisus Domnul, îi arată lui Petru, că cele spuse de el sunt inspirate de Dumnezeu.

Acum le dă puterea de a lega şi dezlega în cer şi pe pământ. Peste puţin timp, însă, Iisus le spune „că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie ucis, şi a treia zi să învieze. Şi Petru luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine, să nu ţi se întâmple Ţie acestea. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!” (Matei 16, 21- 23). Era greu de ucenicit la şcoala lui Iisus Hristos! Bietul Simon Petru a încasat o amară lecţie. De la bucuria, că Dumnezeu l-a inspirat, spunând că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Celui viu, la dojană aspră că-I este sminteală lui Iisus în drumul pe carel avea de făcut pentru mântuirea lumii, timpul a fost foarte scurt, doar de câteva clipe. Era cumplit să primeşti duşuri fierbinţi şi reci imediat. Dar această stare, această terapie de şoc i-am spune mai pe limbajul medical, prindea bine pentru mai târziu, după cum vom vedea.

Convorbirea lui Iisus cu ucenicii căpăta intensitate crescândă mai ales atunci când le-a spus-o hotărât: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va plăti fiecăruia după faptele sale!” (Matei 16, 24-27).

Greu de înţeles acest program ceresc desfăşurat în faţa ucenicilor uimiţi de cuvântul lui Iisus! În sufletul ucenicilor s-a aşezat o mare bucurie dar şi nedumeriri, ca să nu spun, chiar mari îngrijorări. Zile şi nopţi s-au gândit şi se vorbeau între ei, cum ar fi toate acestea? Când Iisus le-a spus, că va să vină întru slava Tatălui Său, nedumerirea a crescut şi mai mult. Cei care se arătau mai vehemenţi întru tălmăciri au fost Petru, Iacob şi Ioan. De aceea Iisus, pentru a curma orice fel de neînţelegeri „după şase zile, a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi ia dus într-un munte înalt, de o parte. Şi s-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, şi veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: „Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe acesta ascultaţi-L!” (Matei 17, 1- 5).

Ucenicii lui Iisus au rămas cotropiţi de uimire, rămânând întru nemişcare. Nu mai văzuseră aşa ceva niciodată. Fiind ucenicii în stare de extaz „Iisus s-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!” Şi, ridicându-şi ochii, n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: „Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi!” (Matei 17, 7-9).

Schimbarea la fata este schimbarea formei, înfăţişării, transfigurarea întregii Persoane a Mântuitorului Hristos, întregului trup. Hristos Domnul le-a arătat ucenicilor că cel ce merge la moarte este Domnul slavei, dar faptul că le-a spus «Să nu spuneţi nimănui nimic până ce Fiul Omului va învia din morţi» ne arată că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos era o pregătire a ucenicilor Săi de a înţelege legătura dintre Cruce şi Înviere, dintre suferinţa crucii şi slava Învierii, căci slava Învierii este tainic ascunsă în Cruce, iar Crucea, ca iubire jertfelnică, este sămânţa slavei Învierii . Schimbarea la Faţă ne arată legătura între suferinţa Crucii şi slava Învierii. Inţelegem de ce Biserica nu a rânduit ca această sărbătoare să aibă loc cu o săptămână înainte de Răstignirea Mântuitorului. Deşi Sfintele Evanghelii spun că Mântuitorul S-a schimbat la Faţă cu puţină vreme înainte de Răstignirea Sa, totuşi Biserica n-a fixat această sărbătoare înainte de Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului, ci a mutat, în mod surprinzător, data de prăznuire.

Vedem aici şi libertatea Sfinţilor Părinţi care au alcătuit calendarul, nu erau obsedaţi de timpul acestei lumi, ci erau preocupaţi de înţelesurile duhovniceşti ale vieţii noastre din ceruri. Căci viaţa pământească nu este singura viaţă. Este doar timpul pregătirii pentru altă viaţă, pentru viaţa netrecătoare şi veşnică din împărăţia slavei Preasfintei Treimi. De ce se prăznuieşte acum Schimbarea la Faţă? Pentru că Schimbarea la Faţă le-a arătat ucenicilor şi ne arată şi nouă slava celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos, slava de pe urmă, slava din ziua de apoi. Sărbătoarea aceasta a fost fixată şi rânduită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii să fie prăznuită în ultima lună a anului bisericesc, care este luna august. În ultima lună a anului bisericesc avem trei mari sărbători, care combinate toate trei formează icoana Deisis, icoana Judecăţii din urmă. Mântuitorul în mijloc, schimbat la Faţă întru slavă, Maica Domnului în dreapta ca icoană a Bisericii, care se roagă pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu şi s-au pocăit de păcatele lor şi pe Sfântul Ioan Botezătorul, care este dascălul pocăinţei. Schimbarea la Faţă, Adormirea Maicii Domnului şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul sunt sărbători care ne amintesc de Judecata din urmă, de venirea a doua a Mântuitorului Iisus Hristos întru slavă. Biserica a rânduit astfel ca Schimbarea la Faţă să nu se confunde cu sărbătorile Paştilor.

De ce Moise şi Ilie?

Pentru ca Hristos este Stapanul Legii si al Proorocilor;

Pentru ca Hristos este Stapanul si al celor vii si al celor morti, pentru ca Moise gustase moartea, Ilie nu.

Pentru a elimina banuiala unora ca El este Ilie;

Pentru că ei s-au bucurat de mari descoperiri, unul pe Muntele Sinai, primind Tablele Legii, celălalt pe muntele Carmel. Cel care demult le vorbise proorocilor Vechiului Legământ, Cuvântul lui Dumnezeu acum întrupat, Se îmbracă „cu lumina ca şi cu o haină“ (Psalm 103, 2), vrând să arate strălucirea Învierii Sale.

Moise ţine tablele Legii în mână, iar profetul Ilie este reprezentat ca un bătrân cu părul lung. Dacă Moise a fost cunoscut drept chip al blândeţii, „căci era mai blând decât toţi oamenii de pe pământ“ (Numeri 12, 3), Ilie rămâne proorocul plin de zel pentru adevărata închinare adusă Domnului. Amândoi – tâlcuiesc Sfinţii Părinţi – închipuiesc Pronia şi Judecata lui Dumnezeu sau cele două firi ale Mântuitorului. Sf. Maxim Mărturisitorul vede în Moise şi Ilie o reprezentare a celor două căi: calea căsătoriei şi cea a fecioriei, căci ucenicii „au învăţat că lângă Cuvântul sunt tainele căsătoriei şi ale necăsătoriei, cea dintâi prin Moise, care nu a fost împiedicat de căsătorie să se facă iubitor al slavei dumnezeieşti, cea de a doua prin Ilie, care a rămas cu totul curat de legătura căsătoriei“.

Evangheliştii ne spun că Hristos vorbea cu Moise şi cu Ilie despre moartea Sa, care avea să se întâmple în Ierusalim.

De ce cei trei apostoli? Pentru ca erau cei mai pregatiti. Petru il iubea cel mai mult pe Domnul, Ioan era cel mai iubit de Domnul pentru virtutile lui, Iacov era ft aspru cu evreii.

Hristos se afla intre prooroci si apostoli pentru ca El este centrul Sfintei Scripturi.

Sa facem trei colibe!

Sunt cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc: al faptei, al teoriei (al vederii lui Dumnezeu) si al teologiei (al grairii de Dumnezeu). Chipul primului cort era Ilie, om plin de barbatie si de cumintenie, al doilea era al lui Moise, ca invatator de lege si indreptator, al treilea era Hristos, pentru ca era desavarsit in toate. De aici se vadesc cele trei trepte ale devenirii duhovnicesti: curatie, iluminarea si indumnezeirea. Nu e un urcus spatial, ci o crestere interioara. Este un moment fundamental din viata omului. Traind in biserica un dorim sa devenim oameni mai buni, ci sa ne facem dumnezei dupa har.