Creionul
Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat îl întreabă:
– Scrii o poveste care ni s-a întâmplat noua? Sau poate este o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zâmbi şi-i spuse nepotului:
– E adevărat, scriu despre tine. Dar mai important decât cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar plăcea să fii ca el când vei creşte mare. Copilul privi creionul intrigat, fiindcă nu văzuse nimic special la el.
– Dar este la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea!
– Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile. Există cinci calităţi la un creion, pe care, dacă reuşim să le menţinem, vom fi totdeauna nişte oameni care trăiesc în bună pace cu lumea.
Prima calitate: poţi să faci lucruri mari, dar să nu uiţi niciodată că există o mână care ne conduce paşii.
A doua calitate: din când în când trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea. Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion, dar până la urmă va fi mai ascuţit. Deci, să ştii să suporţi unele dureri, pentru că ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne dă voie să folosim radiera, pentru a şterge ce este greşit. Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă neapărat ceva rău, ceea ce este important este faptul că trebuie să ne menţinem pe drumul cel bun.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioară, ci mina de grafit din interior. Tot aşa, îngrijeşte-te de ce se întâmplă înlăuntrul tău.
A cincea calitate: lasă totdeauna o urmă. Tot aşa să ştii că tot ce faci în viaţa ta va lăsa urme, astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta.



