Ţăranul şi măgarul

Într-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi odată. Şi că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii.

Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeţi bune de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.

Ţăranul privi în adâncul fântânii şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toată lumea fu martoră, cu surprindere, cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări peste margine şi ieşi fremătând…