Umilinţa

Ioan din Damasc, înaltul funcţionar al împăratului bizantin, deşi copleşit de puteri şi onoruri pământeşti, a părăsit viaţa elegantă şi zgomotoasă a curţii, retrăgându-se în liniştea pustiului, la Mănăstirea “Sfântul Sava”. Aici, în faţa lui Dumnezeu şi a prăpăstiilor stâncoase, arse de soare, a început şcoala aspră a desăvârşirii. În ceasurile libere, acest mare predicator, orator şi scriitor, care se dovedise şi un mare apologet al credinţei, se ocupa cu împletirea coşurilor, din care îşi câştiga hrana de fiecare zi.

Într-o zi i s-a poruncit să se ducă la târgul din Damasc cu coşuri de vânzare. Şi, ca umilinţa să-i fie şi mai bine probată, i s-a poruncit să le vândă cu preţ dublu faţă de preţul din târg, mergând şi strigându-şi marfa pe străzile marelui oraş în care era atât de bine cunoscut odinioară ca înalt funcţionar împărătesc.

La primirea ordinului a simţit cum începe să-i fiarbă sângele în vene şi răzvrătirea în suflet. I-a trecut atunci prin inimă gândul să arunce haina călugărească şi să se întoarcă la Damasc spre a fi ceea ce fusese mai înainte: demnitar împărătesc apreciat, bogat, fericit etc. O şoaptă i-a venit din adâncul sufletului: Ioane, n-am părăsit eu tronul ceresc înaintea ta pentru ieslea unui grajd de vite? Înainte de tine, n-am fost eu oare făcut de ruşine între păcătoşi, eu, cel nevinovat, şi am luat asupra mea ruşinea şi suferinţa? Pentru ce am făcut aceasta, Fiul lui Dumnezeu fiind, dacă oamenii nu vor să mă urmeze? Ioan a înţeles şi a plecat spre Damasc cu faţa veselă. A străbătut oraşul în lung şi-n lat. Unii îl priveau cu răutate; alţii, la auzul preţului, îl credeau şi-l tratau ca pe un nebun. În cele din urmă a dat peste un vechi slujitor al său, care, mişcat şi plin de compătimire faţă de stăpânul său de altădată, i-a cumpărat toate coşurile la preţul cerut. Ioan s-a întors la mănăstire mai folosit. În calendar este trecut: Sfântul Ioan Damaschinul (4 decembrie).