Înălţarea Sfintei Cruci în comunitate – 2014
Ce este acel “ceva” după care tânjim cu toţii? Care este dorul nostru cel mai adânc/profund? Care e dorinţa noastră cea mai mare? Dacă este să pătrundem prin labirintul dorinţelor şi dorurilor noastre, care ar fi cel mai mare? Dacă luăm în calcul persoanele în plină vârstă, nu cele dezamăgite de prea multă suferinţă şi de prea mulţi şi prea greii ani ce li s-au dat să-i trăiască, cred că nu greşesc că toţi, în tinereţe sau în floarea vârstei nu-şi doresc decât să trăiască, şi nu oricum, ci să simtă că trăiesc pe deplin. Toţi şi-ar dori să fi găsit izvorul vieţii cu adevărat, din care să soarbă la nesfârşit.
Răspunsul pe care noi, creştinii, îl oferim oamenilor pentru această întrebare şi acest dor este imaginea şi realitatea Răstignitului. Este o Evanghelie, în care Persoana centrală moare în chinuri pe cruce. Este pentru toţi aceia care au căutat viaţa în direcţia greşită cu siguranţă un răspuns fără niciun sens, care nu spune absolut nimic. Prin acest răspuns, omul modern plin de doruri şi căutări dintre cele mai ciudate şi inedite nu prea primeşte nicio soluţie sau uşurare. Dar dumneavoastră ce vă spune imaginea pe care o avem azi în centrul Evangheliei? Se poate fundamenta şi construi un destin, o viaţă, pornind de la ea?!
Pentru omul modern, crucea şi Răstignitul vor avea întotdeauna ceva deranjant, scandalos, care nu se potriveşte cu toate preocupările noastre mondene. Mai mult, omul modern gândeşte că exact aşa trebuie să fie şi să se comporte şi Dumnezeu: plin de viaţă, departe de orice suferinţă, trăind în pură şi veşnică plăcere.
Chiar dorinţa noastră oarbă de a trăi, chiar propriile noastre căutări disperate după ceea ce să ne poată împlini, chiar acestea ne fac orbi pentru un adevăr cutremurător: singura punte spre cer, singurul drum spre viaţă, spre împlinire, spre plinătatea vieţii este CRUCEA.
Omul care se îndepărtează în mod voit de Dumnezeu, creatorul vieţii şi singurul care ne susţine în viaţă, caută de fapt “dumnezei” pe placul său şi de aceea i se va părea întotdeauna drumul de întoarcere spre adevăratul Dumnezeu foarte dureros. Nu există alt drum spre adevărata bucurie: trebuie să ne eliberăm de strânsoarea falselor realităţi şi bucurii în care s-a scufundat omul modern, chiar dacă ni se pare aceasta prea dureros şi parcă împotriva firii, împotriva adevăratei bucurii şi adevăratului chef de viaţă. Războaie, invidii, gelozii, moarte, jafuri, furturi, răpiri… Toate acestea ne compun realitatea în care ne place să trăim şi de care ne este atât de greu să ne rupem. De când L-am pierdut pe Dumnezeu din ochi, am îmbrăţişat un stil de viaţă care presupune doar brutalitate, la toate nivelurile, o brutalitate alimentată de mândrie, invidie şi toate celelalte lucruri fără sens care au constituit scenariul adevărat al condamnării lui Dumnezeu la moarte, în urmă cu 2000 de ani, dar de atunci în fiecare clipă trăită fără El.
Iată iniţiativa lui Dumnezeu: el însuşi îndură suferinţa şi moartea pentru noi. El ne vrea liberi pentru el. Trebuie însă să o dorim şi noi! Este evident că Răstignitul e singurul la care este izvorul vieţii. Acesta este adevărul: în Cruce este viaţa, în Cruce este mântuirea.
