O alunecare, nu o cădere definitivă
Într-o noapte a anului 1859, după ce tocmai pierduse alegerile, Abraham Lincoln mergea către casă, când deodată a alunecat pe pământul ud şi aproape că a căzut în noroi. Recâştigându-şi echilibrul, a început să se gândească la asemănarea dintre acea experienţă şi dezamăgirea pentru pierderea alegerilor din ziua ce tocmai trecuse. „Este doar o alunecare, nu o cădere“, şi-a spus Lincoln în sinea lui. Şi avea dreptate. După numai doi ani, Abraham a devenit al şaisprezecelea preşedinte al Statelor Unite.
Fusese într-adevăr o alunecare, nu o cădere definitivă. Căci aşa cum spune Psalmistul: „De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea Lui o va voi foarte; când va cădea nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui“ (Ps. 36, 23-24).
Ceea ce face diferenţa majoră dintre oameni nu este atât felul cum arată fizic sau cum se îmbracă, ci modul în care întâmpină propriile eşecuri. Aici şi nu în altă parte se construiesc noi vieţi sau, dimpotrivă, putem, cei care renunţăm la luptă, să ne adâncim în bezna deznădejdii.
Exemplul acesta ne transmite următorul mesaj: „Mergeţi în ceea ce faceţi, în căutările voastre bune, până la capăt. Pentru că acolo ne aşteaptă Dumnezeu, ne aşteaptă Hristos. Adică reuşita, izbăvirea“.
