Cântecul străinătății – George Crețeanu
Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Îmi trec viața în suspine,
Pâinea-n lacrimi mi-am udat;
Ah! în țara mea frumoasă
Am lăsat tată iubit,
Am lăsat maică duioasă
Ce de plânsuri au albit.
Vezi o culme muntenească
Și-o căsuță dedesubt?
Este vatra părintească
Unde laptele am subt.
În dumbrava verde, deasă,
O fecioară vezi trecând?
Este-a inimii-mireasă
Ce mă cheamă suspinând.
La străini am stat la masă,
Și cu ei m-am ospătat;
Dar, gândind la mine-acasă,
Lăcrămi, râuri am vărsat.
Cine țara își iubește
Nu dă lumea pentru ea:
Oh! atunci inima-mi crește,
Când gândesc a o vedea.
Fericiți câți sunt aproape
De căminul părintesc;
De-oi muri, voi să mă-ngroape
În pământul românesc.
