6 ianuarie – Botezul Domnului
Sărbătoarea Bobotezei se referă la momentul Botezului Mântuitorului Iisus Hristos în râul Iordan, săvârşit de către Sf. Ioan Înaintemergătorul, care mai este numit şi Botezătorul Domnului. Aceste eveniment a avut loc atunci când Hristos a ajuns la vârsta de 30 de ani, înainte de a-şi începe lucrarea sa mântuitoare.
Botezul săvârşit în apa Iordanului se mai numeşte şi Teofanie sau Epifanie. În vechea Biserică, sărbătoarea Crăciunului şi cea a Bobotezei se prăznuiau împreună, în aceeaşi zi, la 6 ianuarie. În secolul al IV-lea aceste sărbători au fost separate, iar Crăciunul a fost mutat pe 25 decembrie.
Cuvântul Teofanie (arătarea lui Dumnezeu) provine din fragmentul apostolic „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă” (1 Tim. 3, 16) şi are legătură mai mult cu naşterea lui Hristos. Cuvântul Epifanie (arătare) provine din fragmentul apostolic „harul mântuitor al lui Dumnezeu S-a arătat tuturor oamenilor” (Tit 2, 11) şi se referă mai ales la Botezul lui Hristos, pentru că atunci oamenii au cunoscut harul lui Dumnezeu.
După cum tâlcuieşte Sf. Nicodim Aghioritul, cuvântul Baptisma (Botez) înseamnă scufundare. Sf. Grigorie Teologul spune că sunt mai multe botezuri, anume cinci feluri: primul a fost cel al lui Moise, care a însemnat o curăţire temporară, al doilea a fost cel al Înaintemergătorului, care a botezat poporul cu botezul pocăinţei, al treilea este botezul lui Hristos, prin care oamenii se botează şi se fac creştini şi care se săvârşeşte prin harul Sf. Duh, al patrulea este cel al muceniciei şi al sângelui, iar al cincilea botez este al lacrimilor şi al pocăinţei.
De ce Mântuitorul se botează de către Ioan, dacă este fără de păcat? Iisus a coborât în apă nu ca să se cureţe pe Sine, ci ca să înnece în chip simbolic pe omul cel vechi. Zice Sf. Vasile cel Mare: „Ca să înceapă o viaţă nouă, trebuie mai întâi să se termine cea veche”. Apoi, pentru ca botezându-se să confirme botezul lui Ioan; pentru a-l sfinţi pe Botezător, fiindcă nu Înaintemergătorul L-a sfinţit pe Hristos, ci Hristos l-a sfinţit pe Înaintemergător; pentru ca, sfinţind apa Iordanului, să arate prin coborârea porumbelului, coborârea Duhului Sfânt asupra credincioşilor, la botez; dincolo de toate acestea, prin botezul Său în râul Iordan, Hristos a sfinţit apele, de aceea în ziua Bobotezei săvârşim sfinţirea apelor, iar în timpul slujbei cerem Duhului Sfânt să se pogoare.
Botezul în apă nu este întâmplător. Apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei, preotul se roagă pentru ca: „apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh“, „pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire“, „pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică“ şi „pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apa sfinţită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor“. Nu Dumnezeu are nevoie de apă sau de alte elemente materiale pentru a-Şi trimite binecuvântarea şi sfinţenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că este trup şi suflet, omul are nevoie de această îngemănare a spiritului cu materialul, are nevoie de semne materiale care să indice prezenţa şi lucrarea harului dumnezeiesc.
Dar apa este şi chipul smereniei. Ea spală, însuşindu-şi impurităţile pământului. Botezul cu apă sau botezul pocăinţei era menit să trezească acel sentiment al smereniei, lângă care Domnul Orgoliu şi Doamna Mândrie nu au ce căuta. El curăţa, dar nu dădea strălucirea dumnezeiască de altădată.
Sf. Ioan Gură de Aur spune că Iordanul este chipul neamului omenesc. El se numeşte astfel, pentru că are în alcătuire două izvoare: Ior şi Dan. Aceste izvoare formează râul Iordan, care se varsă în Marea Moartă. Tâlcuire: întregul neam omenesc se trage din două izvoare: Adam şi Eva, dar prin păcat, el, neamul a fost îndreptat spre moarte, adică spre marea moartă a vieţii noastre. Întrupându-se, Hristos a venit în Iordan, adică la neamul omenesc, l-a reînnoit, a biruit moartea şi i-a întors pe oameni la viaţa cea dintâi.
La Botezul lui Iisus Hristos Domnul S-a arătat Sf. Treime. Se aude vocea Tatălui, care mărturiseşte şi întăreşte că Acela care Se botează este Fiul Său, iar în acelaşi timp, Duhul Sfânt se arată în chip de porumbel. Sf. Grigorie Palama spune că Sf. Treime se arată la zidirea şi rezidirea lumii.
Expresia: „întru care am binevoit”: diferenţa dintre voia lui Dumnezeu ca bunăvoinţă şi îngăduinţă. Dumnezeu are o singură voie, dar uneori ea este sub formă de bunăvoinţă, alteori sub formă de îngăduinţă. Dumnezeu a văzut că omul va cădea şi, chiar dacă nu l-a creat pentru aceasta, în cele din urmă a îngăduit căderea, tocmai pentru că omul însuşi a voit-o. Dumnezeu nu poate să încalce libertatea omului şi, de aceea, se creează multe probleme, pe care El, însă, le îngăduie. Moartea, bolile şi atâtea altele au fost îngăduite de Dumnezeu, dar nu le-a plănuit El Însuşi. Mărturia Tatălui arată că Întruparea a fost voia lui Dumnezeu după bunăvoinţă.
Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de porumbel. Nu era porumbel, ci părea a fi de forma porumbelului, pentru că Duhul Sfânt nu este zidit, ci nezidit. Apariţia ca un porumbel ne aduce aminte de potopul lui Noe, când porumbelul pe care Noe l-a trimis de pe arca sa s-a întors cu o ramură de măslin în cioc, prin care a anunţat sfârşitul potopului. În clipa Botezului lui Hristos, Sf. Duh „ca un porumbel” a vestit sfârşitul potopului păcatului. Nu avea în cioc o ramură de măslin, ci arăta înspre Mila lui Dumnezeu, care este Iisus Hristos, adică Fiul iubit al Tatălui. Arătarea Duhului Sfânt ca un porumbelsimbolizează şi nerăutatea şi blândeţea. De asemenea, aminteşte faptul că, aşa cum porumbelul este curat şi nu şade acolo unde este miros urât, la fel şi Duhul Sfânt este preacurat şi nu rămâne acolo unde este mirosul urât al păcatului.
Cerurile s-au deschis: dacă în urma neascultării lui Adam cerurile s-au închis şi au pierdut comuniunea cu Dumnezeu, de astă dată, prin deplina ascultare a lui Hristos, Care este Noul Adam, cerurile se deschid din nou şi omul poate să dobândească comuniunea cu Dumnezeu.
Cum am mai spus, unul din motivele pentru care Iisus Hristos S-a botezat a fost acela de a se face model pentru noi, deoarece prin Botezul Său a introdus în Biserică Taina Botezului, considerată a fi taină începătoare. Viaţa noastră duhovnicească începe prin Sfântul Botez, aşa cum lucrarea de mântuire a lumii începe prin Botezul Domnului. Botezul se mai numeşte şi naştere, deoarece, prin el, omul renaşte. Cristelniţa este Iordanul, care ne renaşte spre o nouă viaţă, căci după Botez ne asemănăm lui Hristos, ziua botezului fiind şi ziua în care primim identitate, aceea de creştini.
Şi noi am experimentat aşa ceva, dar ce ştim noi despre acest grandios eveniment, care a marcat începutul vieţii noastre creştineşti? Botezul a fost, şi din păcate mai este încă pentru mulţi creştini, ca un pachet primit în dar şi aruncat într-un ungher, fără a fi deschis. Avem acest pachet, suntem în posesia lui, însă nu ştim ce dar preţios conţine. Necunoscând darul, nu avem habar că suntem bogaţi; nu ne gândim să ne bucurăm, să-i mulţumim şi să-L lăudăm pe Cel care ni l-a trimis. Suntem fiii lui Dumnezeu, însă noi nu ştim aceasta! Din Botez nu ne-a rămas decât caracterul neşters, care ne permite să îndeplinim toate celelalte acte ale vieţii creştine; însă roadele Botezului sunt legate, şi de aceea nici nu reuşim să auzim înlăuntrul nostru acel glas duios care ne spune: “Tu eşti fiul Meu cel preaiubit!”
În ziua de astăzi trebuie să desfacem acel pachet primit în dar, şi să ne readâncim în apele Botezului nostru. Darurile lui Dumnezeu devin adevărate pentru noi numai în clipa în care, luminaţi de Duhul Sfânt, suntem conştienţi de ele şi le primim cu credinţă; într-un anume sens, noi astăzi ne botezăm din nou. Acest lucru este posibil tocmai pentru că Botezul lui Iisus Hristos este un Botez al Duhului Sfânt, şi Duhul Sfânt nu curge aşa cum curge apa la Botez; El rămâne şi poate să se reîntoarcă şi să ne reaprindă asemenea focului acoperit cu cenuşă.
Sfat: Fiţi smeriţi precum apa, strălucitori şi puri precum focul, dar să fiţi siguri că legătura duhovnicească între ele nu o poate face în inima voastră decât untdelemnul rugăciunii.
