14 ianuarie – Sfânta Nina cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei

Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință.

Încreştinarea ţinutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creştini. Acesta a fost momentul în care candela credinţei a fost aprinsă. Totuşi, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“. Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieţi pentru creştinarea Georgiei. Precum Sfinţii Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel şi Sfânta Nina şi-a închinat existenţa lucrării misionare de convertire a populaţiei gruzine.

Deseori remarcăm că sfinţii au avut părinţi drept-credincioşi, temători de Dumnezeu, care păzeau poruncile Evangheliei. Precum Sfântul Vasile cel Mare sau Sfântul Grigorie Teologul, şi Sfânta Nina a crescut într-o familie fericită de creştini. Tatăl ei, Zabulon, era conducător al gărzii imperiale. Mama sa, Suzana, era sora episcopului Ierusalimului, Iuvenalie. Sfânta Nina s-a născut în Capadoccia, în jurul anului 290. Data naşterii nu este cunoscută cu certitudine. Tot ceea ce ştim este că tatăl său era sub comanda împăratului Maximian (284-305). Când Sfânta Nina a împlinit 12 ani, Zabulon a hotărât să se facă pustnic. După ce a discutat cu soţia sa şi a cerut binecuvântarea episcopului Iuvenalie, a plecat în pustie. Suzana a hotărât să îşi ajute fratele în grija pentru săraci şi bolnavi. Nina a fost lăsată sub ascultarea stareţei Niofora, care conducea o mănăstire aflată în apropierea Sfântului Mormânt.

Binecuvântarea Maicii Domnului

Niofora îi vorbea tot timpul Ninei despre viaţa duhovnicească şi o ajuta să sporească pe calea virtuţii, iar Nina se întreba adesea ce s-a întâmplat cu cămaşa Mântuitorului Hristos. Ori de câte ori citea pasajul legat de Răstignirea Domnului, îi punea stareţei această întrebare. Stareţa i-a spus la un moment dat că aceasta se găseşte în cetatea Mtskheta din ţinutul Iviriei (Georgiei). Astfel, Nina a început să se roage să fie învrednicită să se închine acestui veşmânt sfânt. Într-o noapte a visat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o binecuvintează şi îi dă o cruce făcută din viţă-de-vie împletită. Când s-a trezit, a văzut crucea în propriile mâini. Bucuria a copleşit-o, iar lacrimile au început să îi curgă pe obraji. Imediat a mers la episcopul Iuvenalie, cerându-i binecuvântare să plece în Iviria. Acesta, după ce a ascultat descrierea visului şi a văzut crucea, i-a dat binecuvântarea şi s-a rugat îndelung ca Nina să reuşească în drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise.

Drumul. Surparea idolilor

Sfânta Nina a plecat din cetatea Ierusalimului spre Armenia împreună cu alte 30 de fecioare. Printre acestea se număra şi Ripsimia, care era căutată de către împăratul Diocleţian pentru a se însura cu ea. La scurt timp, toate au fost capturate. Nina a fost singura care a reuşit să se ascundă. Din cauza refuzului de a renunţa la credinţa creştină, Ripsimia şi celelalte fecioare care o însoţeau au fost chinuite şi apoi decapitate. Pomenirea lor se săvârşeşte în fiecare an la 30 septembrie. Nina şi-a continuat drumul către cetatea Mtskheta. Abia în anul 315 a reuşit să ajungă acolo, după un drum extenuant şi multe primejdii. Era o perioadă în care acele zone erau permanent invadate de către perşi. La un moment dat, îndoielile au cuprins-o. Se temea că nu va ajunge acolo unde Dumnezeu a trimis-o. A visat, la un moment dat, un tânăr care îi dădea un sul. Când s-a trezit, a descoperit sulul lângă ea. Acesta conţinea versete scripturistice legate de suferinţă şi nădejde. Dumnezeu o îndemna să nu renunţe. În cele din urmă a ajuns în cetatea Urpnisi. Aici a început să înveţe limba gruzină. După o lună a observat că toată lumea mergea spre capitala Mtskheta. Era o mare sărbătoare a idolilor. Sfânta Nina s-a furişat în apropierea statuii zeului Armazi şi s-a rugat lui Dumnezeu să fie distrus acest chip al minciunii. Imediat s-a pornit o furtună mare, iar templul şi statuia au fost dărâmate de grindină.

Începutul propovăduirii, început al mântuirii

Prima familie convertită a fost cea la care Sfânta Nina locuia. Sfânta a vindecat-o pe Anastasia, care era stearpă. A continuat să facă minuni şi a început să propovăduiască Evanghelia în popor. A vindecat-o şi pe soţia împăratului, care era demonizată. Împăratul Mirian însă desconsidera creştinismul şi credea că îi va aduce pieirea. Într-o zi, a plecat la vânătoare şi la un moment dat a început din nou o furtună puternică. Un fulger i-a luat vederea şi tunetele i-au alungat pe toţi cei care îl însoţeau. Rămas singur, a încercat să se roage zeilor săi, dar lucrul acesta s-a dovedit lipsit de folos. Şi-a adus aminte de Nina şi a început să se roage lui Hristos. Vederea i-a revenit, iar furtuna s-a potolit. Smerit, i-a cerut iertare sfintei şi s-a botezat. Apoi, a trimis emisari împăratului Constantin cel Mare, pentru a i se aduce un episcop şi câţiva preoţi, pentru creştinarea poporului său. Sfântul Împărat Constantin a primit cu bucurie cererea şi l-a trimis pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie. Astfel a început creştinarea Iviriei.

Zidirea primelor biserici

Printre persoanele care s-au convertit s-a numărat şi întâistătătorul sinagogii din cetate, Abiatar. Acesta cunoştea tradiţia legată de soarta cămăşii Mântuitorului Hristos. El i-a spus Sfintei Nina că această cămaşa a fost îngropată odată cu sora celui care a obţinut-o. În momentul în care fratele ei i-a arătat cămaşa Mântuitorului, ea a strâns-o în braţe, a suspinat îndelung şi a murit. Nimeni nu a putut să îi deprindă veşmântul din mâini. Abiatar i-a mai spus Ninei că mormântul fetei s-ar afla în apropiere de un cedru falnic din centrul grădinii împărăteşti. Sfânta Nina a plecat să se roage acolo. În timpul nopţii, a avut o vedenie. A văzut un stol de păsări negre venind şi spălându-se într-un râu din apropiere. Apoi, după ce s-au curăţat şi s-au făcut albe ca neaua, au venit şi s-au aşezat în ramurile cedrului şi au cântat melodii ale imnelor liturgice. Sfânta a înţeles că aici vrea Dumnezeu să fie zidită prima biserică. Păsările simbolizau sufletelor celor botezaţi, care îşi uneau glasurile în cântări de laudă. Cedrul a fost tăiat, iar cele şase ramuri pe care le avea au fost transformate în piloni de susţinere a noii biserici. Tulpina a fost aşezată în centru de către un înger şi nimeni nu a putut să o mişte din locul în care era iniţial. Din tulpina cedrului izvorăşte şi acum un mir deosebit, care vindecă multe boli. Biserica a fost închinată Sfinţilor Apostoli, fiind numită Svetiţhoveli (Stâlpul făcător de viaţă). În prezent, a fost restaurată şi clădită aproape în întregime din piatră.

Trecerea la cele veşnice

Ştiind de mai înainte că i se apropie sfârşitul, sfânta i-a scris împăratului Mirian o scurtă scrisoare: „Împărăţia ta să aibă pururea binecuvântarea lui Dumnezeu, ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ocrotirea Sfintei Cruci. Eu, ca o străină şi trecătoare, plec de acum din această lume. Voi urma calea părinţilor mei. Trimite-mi, te rog, pe episcopul Ioan, ca să mă pregătească pentru călătoria spre veşnicie, pentru că ziua morţii mele este aproape“. Dorinţa i-a fost îndeplinită. Episcopul Ioan, urmaşul lui Eustatie, a împărtăşit-o cu Sfintele Taine, pregătind-o pentru bucuria veşnică alături de Hristos. Pe 14 ianuarie 338, Sfânta Nina a trecut la Domnul. Rugămintea finală a fost ca trupul să nu îi fie mutat din ultima provincie în care propovăduise. Comunitatea săracă din Kaheti a dobândit astfel un dar nepreţuit. Iniţial, această dorinţă nu i-a fost respectată. Oamenii au încercat să îi ia moaştele cu forţa şi să le mute în Mtskheta, dar nu i-au putut urni trupul. Sfânta îi avertiza că nu este de acord cu ceea ce au de gând să facă. Resemnându-se, împăratul şi nobilii au zidit o biserică în localitate şi au continuat lucrarea de încreştinare a populaţiei. Munca sfintei nu fusese în zadar. Un popor întreg i-a fost recunoscător pentru jertfa făcută. Simbolul ostenelilor sale, crucea din mlădiţe de viţă-de-vie se păstrează până astăzi în catedrala Sionului din oraşul Tiflida. Curgerea mirului care se petrece neîncetat în prima biserică zidită pe pământul Georgiei este, şi ea, un simbol al nevoinţelor neobosite ale Sfintei Nina. Este o realitate care nu poate fi tăgăduită. Aşa cum spunea şi Arhiepiscopul Nicolae I, întâistătător al Bisericii Georgiei între anii 1150-1160, „fiecare vede umezeala din partea de răsărit a stâlpului. Unii, din lipsă de evlavie, puneau var în acel loc, dar nu puteau să oprească curgerea mirului. Pentru mulţimea tămăduirilor care s-au făcut cu acesta suntem toţi martori“. Martori ai unei vieţi sfinte.