Mai ajunge cineva în Rai în vremurile noastre?
Aceasta este întrebarea pe care mi-a adresat-o un tânăr rebel. Oare ce stare sufletească se poate ascunde în spatele unui suflet de adolescent care întreabă astfel de lucruri? Încă un strigăt disperat al unui tânăr răzvrătit, încă un adolescent revoltat. Personal, cred în sinceritatea multor tineri răzvrătiți – ca unul care am fost asemenea lor. Ei nu vor să fie simpli spectatori, ci actori principali, vor să fie băgați în seamă, să se țină cont și de părerile lor; îi supără letargia în care se combate o țară întreagă și chiar cred că nu mai e loc pentru muritori în ceruri.
Viața în Hristos se aseamănă, dintr-un anumit punct de vedere, cu strigătul revoltei adolescentine. Și adolescenții răzvrătiți și creștinii iubitori de Hristos sunt nemulțumiți de cele ale lumii; și unii și ceilalți caută mai mult decât poate oferi lumea. Tinerii, care de obicei trăiesc după mentalitățile hedoniste ale lumii de azi, se simt neîmpliniți, sunt nefericiți, dar gândesc că nu sunt lepădați de la fața lui Dumnezeu.
„Mai ajunge cineva în Rai?” Da, mai ajung oameni în Rai pentru că Hristos ne spune: „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt. Iar de nu, v-aș fi spus. Mă duc să vă gătesc loc”(Ioan 14, 2). Încredințați să fim cu toții că Hristos ne-a gătit loc. Da, fiecare dintre noi are un loc în Rai. Noi trebuie nu să ne câștigăm un loc în Rai, ci să nu-l pierdem pe cel pe care-l avem deja. Nu-l vom pierde dacă vom împlini faptele milei trupești și sufletești, după cuvântul Scripturii. Ca să te simți acasă în Rai, trebuie să te fi simțit acasă în Biserica lui Hristos.
Întrebarea lui mi s-a părut varianta disperată a întrebării puse de tânărul bogat Mântuitorului Hristos: „Învățătorule Bun, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?”(Matei 19, 16). Mi s-a părut greu cuvântul lepădării de lume pe care Hristos îl pune înaintea tânărului din Evanghelie. Totuși, tânărul parcă dorea mai mult, voia să mai audă cuvânt mântuitor pentru sufletul său. Astfel de situații fiind foarte rare astăzi, nu trebuiesc lăsate nevalorificate. De aceea, îi mai spun că trebuie să creadă drept, să lupte împotriva pornirilor păcătoase, să nădăjduiască în Înviere. Îi mai spun tânărului că există o cale împărătească, care ne duce direct în Rai, mai mult decât atât, ne anticipează viața Raiului încă de pe pământ. Aceasta e calea Liturghiei și a Împărtășirii cu Sfintele Taine. De fapt, e una și aceeași cale, pentru că scopul principal al Liturghiei este sfințirea credincioșilor.
Din păcate, puțini cunosc valoarea Sfintei Liturghii, chiar și dintre cei ce participă regulat la slujbele Bisericii. Știm că Hristos este de față în sfântul altar, știm că Se aduce pe Sine Jertfă în chip sacramental, sub înfățișarea văzută a pâinii și a vinului, de-a pururi și pretutindeni unde sunt altare creștine. Spunea cândva Părintele Arsenie Papacioc: „Și dacă ar fi cu putință să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea mai mult în cer, de cum este în Sfântul Altar, la Sfânta Liturghie”.
Acest Hristos, Care împrumută în Liturghie chipul, glasul și mișcările preotului, ne dă nouă Scumpul Său Trup și Cinstitul Său Sânge ca o pregustare, ca o anticipare a bucuriei din Împărăția lui Dumnezeu. Da, oamenii zilelor noastre mai ajung în Rai, dar ca să te simți acasă în Rai, trebuie să te fi simțit acasă în Biserica lui Hristos. Dacă Liturghia, care-i Cerul pe pământ, nu ne va fi familiară, atunci în zadar nădăjduim că Raiul ne va fi familiar. Totuși, trebuie să știm că e un colțișor de Rai gătit pentru noi de la întemeierea lumii, așa cum ne spune Cel care ne-a zidit și ne-a mântuit pe noi.
”Tinerii pe calea întrebărilor”, Laurențiu Dumitru
