La începutul zilei
Se vor ivi zorile unei zile noi. Soarele va răsări și va răspândi întunericul nopții. Dumnezeu ne mai prelungește viața cu încă o zi. S-a ivit încă o ocazie înaintea noastră de a lucra, de a ne nevoi, de a ne îndrepta greșalele și de a spori duhovnicește. Fiecare dintre noi se va afla în mediul familiei sale, a muncii sale, va avea legături și va lucra cu alții, gata să-și săvârșească îndatoririle sale. Nevoitorul creștin, așa cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul, iese în arenă gata să se războiască și să biruiască cursele vicleanului, ca unul ce este ostaș al lui Iisus Hristos.
Dar ce ascunde fiecare zi? Ce evenimente vor apărea? Plăcute, neplăcute, ușoare, grele? Ce fel de ispite și de încercări va aduce? Nimeni nu știe. Simțim însă nevoia să ne sprijinim cumva nevoința noastră din noua zi. Dar cum?
Proorocul și împăratul David ne va da răspunsul: „Dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi mă vei vedea”[1]. Adică, dimineața, de îndată ce mă voi scula și mai înainte de orice altă lucrare, pe Tine, Doamne, mai întâi Te voi chema și Tu vei auzi glasul meu cel rugător. Foarte de dimineață mă voi prezenta înaintea Ta și vei binevoi să-ți arunci privirea Ta binevoitoare asupra mea.
Așadar la cine vom scăpa? La Domnul și Dumnezeul nostru. La Făcătorul și Ziditorul nostru. Cu rugăciunea noastră, prin comuniunea noastră cu El. Prima noastră cugetare să fie la El, prima noastră privire să fie la icoane, primele cuvinte ale noastre din noua zi să fie adresate lui Dumnezeu. Înainte de a începe munca, grijile, preocupările, cu mintea curată și limpede să lăudăm și să-L slavoslovim pe Dumnezeu Cel în Treime. Să-I mulțumim mai întâi pentru noaptea care a trecut și în care ne-a păzit de primejdii și ispite. Să-L slavoslovim pentru toate cele frumoase și „cu înțelepciune” făcute în lume; pentru multele, feluritele și bogatele Sale daruri pe care ni le-a dăruit până acum; pentru darul vieții, pentru sănătate, muncă, familie, pentru semenii noștri, pentru bunurile materiale și duhovnicești. Recunoștința să ne inunde sufletul și „slavă Ție, Dumnezeule” să se reverse din inima noastră.
Dar să-L și rugăm să ne dăruiască noua zi „desăvârșită, sfântă, în pace și fără de păcat”. Să binecuvinteze gândurile și dorințele noastre, planurile și munca noastră. Să ne dăruiască sănătate și putere să ne împlinim îndatoririle noastre, cu cinste și corectitudine. Să ne țină în pace și cumpătați în clipele de tensiune și în timpul evenimentelor neașteptate. Să ne lumineze să luăm hotărâri bune și mai ales în clipele grele. Harul și binecuvântarea Sa să ne umple și în nevoința noastră duhovnicească, ca să putem distinge cursele vicleanului vrăjmaș și să biruim. Să ne nevoim cu râvnă și promptitudine și să sporim și mai mult în virtute. Cu credință neclintită să ne predăm voii lui Dumnezeu și să primim tot ceea ce Acela îngăduie în decursul zilei. La câte nu avem să ne gândim! Pentru câte trebuie să-I mulțumim, dar și pentru câte trebuie să-L rugăm.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne sfătuiește în acest sens: „Război se face în piață, o luptă este viața de zi cu zi. De aceea avem trebuință de vânturi prielnice. Trebuie să le învățăm pe toate, astfel încât să străbatem toată ziua fără naufragii și răniri. Pentru că în fiecare zi există stânci submarine și adeseori barca sufletului se lovește de ele și se scufundă. De aceea avem trebuință de rugăciune și mai ales de cea de dimineață și de noapte”[2].
În acest duh se rugau Sfinții Bisericii noastre, așa cum citim în rugăciunile lor. Recunoștință, mulțumire și doxologie. Paralel cu acestea și rugăciune fierbinte, cerere de iertare, supunere față de voia dumnezeiască. Iar din toate acestea se distinge profunda și permanenta dragoste a lor față de Domnul.
Dar oare noi am înțeles importanța rugăciunii de dimineață? În programul nostru zilnic are loc rugăciunea? În stresantele noastre ritmuri zilnice îi dăm timpul care îi trebuie, astfel încât pe tot timpul zilei să-L avem aliat pe Dumnezeu? Cuviosul Stareț Evsevie Mathopulos, în deosebita sa carte „Menirea omului”, sfătuiește: „Dimineața când te scoli, să consideri îndatorire a ta obligatorie și absolut necesară, mai înainte de orice altceva, să te rogi cu credință și evlavie lui Dumnezeu. Și în timp ce te rogi, să binecuvintezi și să slavoslovești preacinstitul și preasfântul Lui Nume, să-I mulțumești pentru nenumăratele Sale binefaceri și, mai ales, pentru jertfa Unuia-Născut Fiului Său și pentru îndelunga Sa răbdare pe care a arătat-o pe toată durata vieții tale, suferindu-te, deși ai păcătuit de mii de ori înaintea Lui. Apoi să ceri mila și Harul Său pentru păcatele tale, după care binecuvântarea Sa, ca să străbați ziua fără de păcat, în pace, și să lucrezi fapta bună” (p. 524).
Cât de diferită este ziua noastră atunci când începe cu rugăciune. Cât de pașnici, bucuroși și puternici suntem cu Harul lui Dumnezeu, cu mijlocirile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale Sfinților noștri. Cât de ușor și de bine se aranjează problemele, inițiativele noastre, atunci când le încredințăm lui Dumnezeu, Părintele nostru.
Să nu o neglijăm, ci să-i dăm rugăciunii primul loc pe care îl merită.
[1] Ps. 5, 3.
[2] La Epistola către Evrei, Omilia 14, EPE 24, 559.
