Duminica Ortodoxiei în comunitate – 2015
Începem cu pași mici drumul nostru spre înviere și încercăm să descoperim în ce se concretizează iubirea lui Dumnezeu față de noi. E atât de important să descoperim zi de zi că Hristos ne iubeşte. E crucial. Unii oameni, întrebaţi fiind de ce nu mai vin la biserică sau de ce au părăsit Biserica, au spus: „pentru că nu am mai văzut iubirea lui Dumnezeu strălucind în ea”. Nu au mai văzut iubirea lui Dumnezeu, nu au mai simţit-o. Şi aceasta pentru că nu a mai fost nimeni să o arate, nimeni să o trăiască, nimeni să vorbească despre ea. E datoria noastră primordială: să arătăm că Dumnezeu încă iubeşte lumea şi o va iubi mereu. Să spun omului de astăzi că Dumnezeu îl iubeşte, aceasta este vocaţia mea. Asta trebuie să fie vocaţia ta.
Privind la Hristos descoperim că iubirea Sa ni s-a manifestat printr-o chemare: vino şi urmează-Mă, adică trăieşte ca Mine, iubeşte ca Mine. Altfel spus, fii creştin! Creştinismul este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu faţă de mine, de oameni, de lumea întreagă. Iar de felul în care eu îmi trăiesc creştinătatea, credinţa, depinde mântuirea mea.
Astăzi: liturghie, iar la final un mărţişor, o floare şi o felicitare pentru doamnele şi domnişoarele din comunitate!










