12 martie – Sf. Simeon Noul Teolog

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Simeon Noul Teolog (949–1022) este unul din cei trei sfinţi ai Ortodoxiei care poartă titlul de „Cuvântător de Dumnezeu” (ceilalţi doi fiind Sf. Apostol şi Evaghelist Ioan şi Sf. Grigorie Teologul). Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face în ziua de 12 martie.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a născut în anul 949 în Galateea (Paflagonia) și a studiat la Constantinopol. Tatăl său l-a pregătit pentru o carieră în avocatură și pentru o scurtă perioadă tânărul a ocupat o poziție înaltă la curtea imperială. La vârsta de 14 ani l-a întâlnit pe vestitul părinte Simeon Evlaviosul la Mănăstirea Studion, care avea să-i marcheze adânc dezvoltarea spirituală. Tânărul a rămas în lume pentru mai mulți ani, pregătindu-se pentru viața monahală sub ascultarea părintelui, iar când a împlinit 27 de ani a intrat în mănăstire.

Sf. Simeon Evlaviosul i-a recomandat tânărului să citească scrierile Sf. Marcu Ascetul (prăznuit la 5 martie), pe lângă alți scriitori duhovnicești. El a citit acele cărți cu atenție și punea în practică ceea ce citea. În mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu „Despre legea duhovnicească”:

În primul rând, trebuie să-ți asculți conștiința și să faci ce-ți spune ea, dacă dorești să-ți vindeci sufletul.

În al doilea rând, numai prin îndeplinirea poruncilor poți atrage asupra ta harul Sfântului Duh.

În al treilea rând, cel ce se roagă numai trupește fără cunoștința spirituală este ca și orbul care a strigat „Fiul lui David, ai milă de mine” (Luca 18,38). Când orbul și-a recăpătat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu (Ioan 9,38).

Sf. Simeon s-a hrănit cu dragostea pentru frumusețea duhovnicească și a încercat să o dobândească. Pe lângă pravila dată de părintele său, conștiința îi spunea să mai adauge câțiva psalmi și metanii, repetând constant „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Bineînțeles că și-a ascultat conștiința.

În timpul zilei ajuta oamenii nevoiași care locuiau în palatul lui Patrichie, iar noaptea rugăciunile lui se prelungeau, prinzându-l miezul nopții la rugăciune. Odată, în timp ce se ruga, o lumină divină, foarte strălucitoare, a coborât asupra lui, inundând camera. N-a văzut decât lumina în jurul său și nu a mai simțit pământul de sub el. I s-a părut că el însuși s-a transformat în lumină. Apoi mintea i-a urcat la ceruri și a văzut o a doua rază, mai strălucitoare ca cea dintâi, iar la capătul ei părea că se afla Sf. Simeon Evlaviosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul.

La șapte ani după acea viziune, Sf. Simeon a intrat în mănăstire, unde a înăsprit postul și privegherea, învățând lepădarea de sine. Vrăjmașul mântuirii noastre i-a ridicat pe frații din mănăstire împotriva Sf. Simeon, care era indiferent la laudele sau reproșurile altora. Datorită nemulțumirilor din mănăstire, Sf. Simeon a fost trimis la mănăstirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a primit schima monahală acolo, înăsprindu-și nevoințele duhovnicești.

Prin citirea Sfintelor Scripturi și a scrierilor sfinților părinți, precum și prin conversațiile pe care le purta cu alţi sfinți părinți, el a atins un nivel duhovnicesc înalt, îmbogățindu-și cunoștințele ziditoare de suflet.

Prin anul 980, Sf. Simeon a fost făcut egumen al Mănăstirii Sf. Mamas și a rămas în funcție timp de 25 de ani. El a reparat și restaurat mănăstirea care avusese de suferit din cauza neglijenței fraților și a impus ordine în viața călugărilor mănăstirii.

Această disciplină monastică strictă pe care sfântul se lupta să o respecte a adus multe nemulțumiri în rândul fraților. Odată, după Sfânta Liturghie, câțiva călugări l-au atacat și aproape că l-au omorât pe Sfântul Simeon. Când patriarhul

Constantinopolului i-a scos din mănăstire și vroia să-i predea autorităților civile, Sf. Simeon a cerut ca aceștia să fie tratați cu blândețe și să fie lăsați să trăiască în lume.

Prin anul 1005, Sf. Simeon s-a retras din funcția de egumen în favoarea lui Arsenie, stabilindu-se undeva lângă mănăstire, în liniște. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar în Filocalie.

Tema primară a scrierilor sale este activitatea ascunsă a perfecțiunii duhovnicești și lupta cu patimile și gândurile rele. El a scris și instrucțiuni pentru călugări: „Capitole teologice și practice”, „Tratat despre cele trei metode de rugăciune” și un „Tratat despre credință”. Mai mult, Sf. Simeon a fost și un poet creștin, scriind „Imnuri despre iubirea divină”, în jur de 70 de poezii cu semnificație religioasă profundă.

Învățăturile neprețuite ale Sf. Simeon despre misterele rugăciunii minții și despre lupta duhovnicească i-au adus supranumele de Noul Teolog. Aceste învățături nu au fost creația Sf. Simeon, ci fuseseră uitate în timp. Unele dintre ele păreau ciudate și de neacceptat pentru contemporanii săi, ceea ce a dus la conflicte cu autoritățile ecleziastice din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfârșit prin a fi exilat din oraș. El a traversat strâmtoarea Bosfor și s-a stabilit la vechea mănăstire a Sfintei Macrina.

În anul 1021, sfântul a adormit în pace întru Domnul. În timpul vieții sale a primit darul facerii de minuni și chiar după moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care găsirea miraculoasă a icoanei sale.

Viața sa a fost scrisă de ucenicul sau, Sf. Nichita Stithatul.