A Doua Înviere 2015 în comunitate
În prima zi de Paşti, a fost săvârşită în biserica parohială „Sf. Nectarie Taumaturgul” Vecernia Învierii, cunoscută în popor ca „a doua Înviere”.
Această denumire nu trebuie să ne deruteze. Hristos Domnul nu a înviat de două ori. De ce vorbim de a doua Înviere? Pentru că este a doua minune pe care o face Mântuitorul în mod concret, personal. La Învierea propriu-zisă nimeni nu a fost de faţă, soldaţii au căzut ca seceraţi, dar trebuia să existe un moment pentru a fi văzut de ochii omeneşti, iar aceştia trebuiau să fie ucenicii Domnului. Prima între minuni este trecerea Domnului prin piatra aşezată pe uşa mormântului. De aici şi rânduiala de a ciocni ouă roşii, căci prin aceasta mărturisim Învierea Domnului. Ce este spargerea cojii dacă nu trecerea Mântuitorului prin lespedea de piatră, biruinţa asupra materiei. Mântuitorul vine la apostoli prin uşile încuiate, în dublu sens: repetând gestul trecerii prin piatra de la uşa mormântului, dar intră şi prin uşile zăvorâte ale sufletelor lor, vindecându-le de frică.
Hristos a înviat și viața noastră s-a umplut de lumină. Întâlnirea cu Domnul înviat aduce sau ar trebui să aducă în viața noastră entuziasmul apostolilor și al femeilor sfinte care L-au văzut pe Hristos. Însă, trebuie să găsim prilejul potrivit de a ne opri pentru o clipă și de a privi în jur: cei de lângă noi sunt la fel de entuziasmați de învierea lui Hristos? Cel cu care împărțim casa sau locul de muncă sau grija zilei simte la fel de mult bucuria întâlnirii cu Biruitorul păcatului și al morții? Nu cumva suntem tentați să trăim singuri, într-un mod egoist bucuria învierii? Nu cumva și astăzi se strecoară în noi gândul atât de răspândit: „Ce-mi pasă mie de celălalt?! Fiecare face ce vrea!”
Bucuria învierii, ca să fie trăită la cote maxime, trebuie împărtășită, trebuie răspândită. Nu trebuie să lăsăm ca în jurul nostru să bântuie vreun fel de tristețe sau să existe vreun iz de descurajare. Nu avem voie să fim indiferenți față de păcatul care domnește încă în cel de lângă noi. Hristos a înviat pentru toți și trebuie să contribuim ca acest adevăr să ajungă în inimile tuturor. Tocmai aici este una dintre provocările pe care le aduce învierea lui Hristos și creștinismul: mântuirea prin Învierea Domnului. Iar această mărturie nu este doar obligația preoților, ci a tuturor celor care au primit botezul. Toți trebuie să spunem asemenea lui Petru și Ioan: „Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit” (Fap 4, 20).
Nu ne putem imagina istoria Bisericii dacă apostolii și femeile sfinte ar fi tăcut și ar fi fost indiferenți față de cei din jurul lor. Învierea devine un foc mistuitor care nu poate fi ținut în secret, ci trebuie răspândit. Învierea ne schimbă viața, ne face să „năzuim spre cele de sus”, dar totodată ne invită să vorbim şi altora și să dăm mărturie.
Astăzi noi suntem cei întrebați: „Spune-ne ce ai văzut?”. Suntem noi pregătiți să răspundem asemenea Mariei Magdalena: „Am văzut mormântul lui Hristos care trăiește, am văzut mărirea celui înviat… Hristos, speranța mea, a înviat!” Trebuie să spunem celor din jurul nostru: „Hristos a înviat! Ridică-te, Domnul îți redă viața! Bucură-te, Domnul te eliberează de tot ce te înspăimântă! Hristos înviat din morți nu mai moare! Moartea, răul și păcatul nu mai au nicio putere asupra celor care trăiesc împreună cu Domnul vieții”.
Textul de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XX-lea, versetele de la 19 la 25, a fost citit şi de copiii şcolii parohiale în limbile greacă, latină, ebraică, slavonă, spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană.
Ziua s-a încheiat cu o agapă, la care au participat toţi ostenitorii comunităţii, cu ajutorul cărora s-au putut împlini toate cele rânduite pentru Săptămâna Patimilor şi Învierea Domnului.
