3 mai – Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra, soţia sa

Sfântul Timotei, creştin din Tebaida Egiptului, a trăit în vremea Împaratului Diocleţian. La numai douăzeci de zile de la căsătoria lui cu frumoasa Mavra, el este pus în faţa opţiunii ultime între credinţă şi moarte. Descrierile hagiografice nu lasă, uneori, să se vadă această alegere drastică, dramatică, pe care cel adus în faţa prigonitorilor o avea de făcut. De o parte – chinurile groaznice ale prigonitorilor; de cealaltă parte – “o viaţă înainte” în care se putea “realiza”, o iubire şi o căsătorie abia înmugurită, tinereţea cu toate visele şi elanurile ei, perspectiva unei vieţi liniştite, prospere chiar… La mijloc, miza, Cuvântul lui Dumnezeu, adică… viaţa veşnică!

Sfântul Timotei era citeţ al sfintelor cărţi în Biserică, iar pentru el Cuvântul acelor Cărţi era totul, era comoara, era Viaţa adevărată, faţă de care această viaţă, cu toate darurile ei, nu mai însemna nimic. Cuvântul Cărţilor cerea „adeverire” prin viaţa lui, cerea „lămurire” prin focul suferinţei. Dar aici este alegerea. Dar nu doar atât, ci şi trezvia, şi răbdarea necurmate, aşa cum vom vedea. Căci, odată lepădând perspectiva vieţii molatice în braţele patimilor, urmează lupta, încercarea, focul. Pentru mucenic, torturile. Nimeni, ca om, nu le poate rezista. Viaţa lui ne transmite parcă acest mesaj:

“Nu vă amăgiţi: nu puteţi voi trăi întru Hristos. Nu puteţi voi duce Crucea. Voi puteţi doar sa alegeţi! Între comoditatea lumii, a patimilor, şi Cuvantul lui Dumnezeu. Atât. Restul, Îl face Dumnezeu, dacă ne azvârlim orice nădejde în sine şi ne dăm pe mâna Lui, a Celui care ne-a chemat din pântecele maicii noastre“.
Mucenicul a ales. Şi a rezistat chinurilor pentru că Hristos era întru El şi Hristos era prigonit şi suferea chinurile. Aceasta este proba de foc.

Şi totuşi… nu ajunge chinul cumplit al acestora, nu ajunge tortura fizică, imposibil de îndurat. Nu. Se adaugă chinul sufletesc. Chinul cel mai greu de dus. Punctul critic. Rele peste rele se adaugă peste omul care L-a ales pe Dumnezeu. Iadul pare nesfârşit, fără fund. Ce a simţit, oare, mucenicul Timotei când i-au adus în faţă pe Mavra, iubita lui soţie, împodobită, unsă cu uleiuri, cu parfumuri, pentru a-l convinge să renunţe la martiriu şi să cedeze? Credeţi că îi cerea ceva cumplit? Nu, aparent nu, îi cerea să spună DA prigonitorilor, aşa, de formă, pentru a putea, în continuare, să ducă o viaţă de soţ cu ea şi să citească, aşa cum făcea, cărţile în Biserică.

Răbdarea, stăruinţa mucenicului a schimbat-o însă pe Mavra în vrednică împreună-mucenică pentru Hristos. Pentru aceasta, Domnul i-a învrednicit de o moarte asemănătoare cu a sa: au fost răstigniţi împreună, faţă în faţă, agonizând timp de nouă zile.

Alte nouă zile de foc, de teribilă şi inimaginabil de dureroasă “lămurire”. Pentru că diavolul pune piedici până în ultima clipă! Să nu credem că dacă am suferit cumplit în trupul nostru, putem să sperăm, prin aceasta, la un moment dat, la o “scutire” obţinută de la vrăjmaş dinspre ispitele mai subtile, sufleteşti. Dovadă este viaţa acestor sfinţi. Diavolul încearcă să o amăgească pe Mavra, zdrobită, strivită, cu părul smuls, cu degetele smulse, răstignită, până la ultima suflare. Stăruinţa cere priveghere până la sfârşit. Căci numai cine rabdă până la sfârşit se mântuieşte!

Cîntare de laudă la Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra:

Timotei şi Mavra pe cruce stau răstigniţi,
Faţă în faţă.
Chipurile lor albe
De suferinţă, prin Domnul Hristos unul pe celălalt se privesc,
Mai bine decît prin ochii trupeşti.
Căci suferinţa lor pre ei i-a înălţat
Mai presus de toate.
Timotei grăieşte:
„Mavra iubită, scumpa mea,
Sora mea, trupul tău fragil mai tare ca al meu doare!
Dar să nu te laşi, scumpa mea, sora mea, ci cu mine să stai în rugăciune!
Către Hristos al nostru
Gîndurile noastre să le ţintuim.
“Mavra răspunde:
„Timoteie iubit, dragul meu,
Fratele meu, cu adevărat Duhul Domnului
Pe mine mă-ntăreşte.
Stăpînul Hristos durerea îmi alină,
Dar pe mine acum mă dor rănile tale cumplite,
O slava mea, soţul meu iubit.
Dar încă puţin, dragul meu, dulcele meu frate, încă puţin, să îndurăm, să îndurăm pînă la capăt.
Din ghimpii suferinţelor noastre vor înflori trandafiri,
Iar pe tine te voi vedea binecuvîntat şi plin de slavă
Intre oştirile cereşti.
O, să îndurăm, să îndurăm cu bucurie, fără strigăt.
Să nu adormim de durere, scumpul meu,
Ci treji să fim;
Domnul poate veni în orice clipă –
Să nu fim ruşinaţi, în mijlocul chinului nostru.
Iată văd cerurile deschizîndu-se,
Iată văd comorile negrăite pregătite nouă.
“Timotei către Mavra grăieşte:
„O sora mea preaminunată,
O Mireasa Domnului meu Hristos, muceniţă slăvită!
Pre Hristos Domnul îl slăvesc!
Pre El să-L slăvim Pentru marea Sa milă!
Iată El pe noi ne-a învrednicit de această moarte decît toate mai înaltă.
O Slavă Ţie Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Celui Care pentru noi Te ai jertfit, Slavă Ţie!
Noi acum Sufletele noastre întru ale Tale mîini le aşezăm.”