Arca – Ion Barbu
În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă
– Informă nălucire de biblic corăbier, –
Şi turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,
Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.
E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie
De stropi rigizi întinde zăbrele de oţel.
Corabia aleargă… în negura greoaie,
Corabia se-nclină şi-aleargă fără ţel…
Şi cel din urmă creştet de munte se scufundă…
– Spre care ţărm, Stăpâne, spre care Ararat
Din bruma depărtării, mă poartă-adânca undă?
S-a coborât pe ape linţoliu-ntunecat.
Aud cum se destramă un suflet undeva,
Departe, în a ploii acidă melopee…
E noapte-n larg… Iar Arca te-aşteaptă, Jehova,
Pe mările din suflet să fereci curcubee.
