Diamantul

Un negustor poreclit „Înşelătorul” din pricina înşelătoriilor ce le făcea, a neguţătorit vreo patruzeci-cincizeci de ani, însă nu a făcut nici o pricopseală. Odată a găsit pe drum o traistă. A deschis-o şi a găsit în ea florini falşi şi mărgăritare false, iar printre ele a găsit un diamant. A luat traista cu banii şi s-a dus la zaraf (persoană care se ocupa cu schimbul banilor) ca să vadă dacă sunt buni. Uitându-se la ei, acela i-a spus că sunt falşi şi că numai diamantul este bun. Negustorul nu l-a crezut, ci i-a luat şi s-a dus la alt zaraf. Şi acela i-a spus că banii sunt falşi, însă diamantul este de mult preţ. Negustorul s-a întristat, a luat diamantul în mână şi traista cu bani şi a plecat.

Pe drum a întâlnit un orb şi a spus: „Vreau să văd ce putere are diamantul”. Şi, o, minune! Îndată ce l-a atins de ochii orbului, s-au deschis şi a văzut. Atunci negustorul s-a bucurat. A mers mai departe şi a întâlnit un om mut şi surd şi îndată ce a atins diamantul de el, a vorbit şi a auzit. A întâlnit un paralitic, l-a atins şi s-a tămăduit. L-a atins de un sărac şi a devenit bogat; l-a atins de un bătrân şi s-a făcut tânăr; l-a atins de un mort şi a înviat. Văzând negustorul aceste minuni, i s-a umplut inima de bucurie, a luat traista cu banii şi a aruncat-o în mare, a păstrat numai diamantul şi s-a dus la casa sa.

Când a venit vremea să moară, i-a chemat pe toţi cei ai casei sale şi le-a spus:

– Copiii mei, cincizeci de ani am făcut negustorie, însă nu am făcut nici o pricopseală. Am găsit apoi o traistă, în care erau florini şi groşi falşi şi mărgăritare false, iar printre ele era un diamant, care are o asemenea putere, încât înviază morţi, pe săraci îi îmbogăţeşte, orbilor le deschide ochii, pe surzi îi face să audă şi toată boala tămăduieşte. Însă în curând am să vă părăsesc, am să mor şi nu am nimic să vă las moştenire în afară de acest diamant. Însă trebuie ca şi voi să găsiţi un loc cuviincios unde să-l puneţi, pentru că nu trebuie pus oriunde.

A venit vremea şi negustorul a murit, iar diamantul le-a rămas rudeniilor sale, care au căutat un loc unde să-l păstreze, aşa cum le poruncise negustorul. Au găsit o bucată de marmură în formă de triunghi cu laturi egale şi l-a pus pe ea, dar nu stătea. S‑au întristat că nu a găsit loc potrivit să-l aşeze. Au pus o bucată de pânză albă peste marmură, au aşezat diamantul, dar nu a stat. Iarăşi s-au întristat. Apoi au pus încă o bucată de pânză peste cealaltă, au pus diamantul şi a stat. Atunci s-au bucurat şi L-au slăvit pe Dumnezeu.

Acum trebuie să vedem mai întâi cine este negustorul; în al doilea rând ce este traista; în al treilea, ce sunt groşii; în al patrulea, ce sunt florinii; în al cincilea, ce sunt mărgăritarele; în al şaselea, ce este diamantul; în al şaptelea, cine sunt zarafii; în al optulea, cine sunt rudeniile negustorului; în al nouălea, ce este marmura; în al zecelea, ce închipuie prima pânză; în al unspre­zecelea, ce închipuie a doua pânză. Acestea sunt cele unsprezece lucruri pe care le vom explica.

În primul rând, negustorul, înşelătorul, beţivul, trândavul sunt eu. Am neguţătorit patruzeci-cincizeci de ani. Şi ce fel de negoţ am făcut? Mi-am petrecut viaţa studiind. M-a învrednicit Dumnezeu să găsesc o traistă. Ce este traista? Este Sfânta Evanghelie. Am găsit-o şi am găsit în ea florini falşi. Ce sunt flori­nii? Sunt evreii, care spun că cred, dar credinţa lor este deşartă, este de la diavolul. Am găsit şi groşi falşi. Ce sunt groşii? Sunt necredincioşii, care spun că cred, dar credinţa lor este deşartă, de la diavolul. Ce închipuie mărgăritarele? Sunt ereticii, care spun că cred în Sfânta Treime, însă deşartă şi diavolească este şi credinţa lor. Cine este diamantul? Este Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Cine sunt zarafii? Sunt Prorocii, care L-au vestit mai înainte pe Fiul şi Cuvântul Părintelui Celui fără de început şi atotputernic. Cine sunt rudeniile negustorului? Sunt creştinii ortodocşi, fiii şi fiicele lui Hristos. Ce este marmura în formă de triunghi cu laturi egale? Este un om care spune că crede în Sfânta Treime. Însă nu este de ajuns această credinţă ca să se mântuiască, nu stă diaman­tul. De ce mai este nevoie? Este nevoie de prima pânză, însă nu stă diamantul, adică Hristos. Un om care spune că crede în Sfânta Treime are prima pânză, dragostea pentru Dumnezeu, pe care deşi o are, nu se mântuieşte, ci este nevoie de a doua pânză şi atunci va sta. Ce închipuie a doua pânză? Un om care crede în Sfânta Treime şi are dragoste pentru Dumnezeu şi pentru fraţii săi. Şi atunci stă diamantul, adică Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

Un om care Îl are pe Dumnezeu în inima sa, are toate bunătăţile şi nu poate să săvârşească păcat niciodată. Iar când nu are diamantul în inima sa, dragostea, adică pe Hristos, îl are pe diavolul. Aşadar, fraţii mei, mă duc şi am să vă las şi nu ştiu dacă mă va mai învrednici vreodată Dumnezeu să fiu împreună cu voi trupeşte. Nu am să vă las altă mângâiere şi alt acoperământ, decât acest diamant. Numai să aveţi loc potrivit să stea. Acest diamant are toate cele bune ale creştinilor şi fericit este cel care s-a învred­nicit să-l aibă în inima sa, pentru că are o comoară de mare preţ.

Fragment din cartea SFÂNTUL COSMA ETOLIANUL. Sprijinitorul celor robiţi. Lauda etolienilor. Viaţa şi Învăţături. Autor: Constantin Triandafillu, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, SCHITUL LACU – SFÂNTUL MUNTE ATHOS, Editura EVANGHELISMOS, Bucureşti, 2010.