20 iulie – Sf. Ilie Tesviteanul

Sfântul și Măritul Prooroc Ilie Tesviteanul (în ebraică: אליהו; în greacă: Hλίας) este unul dintre cei mai mari profeți trimiși de Dumnezeu. Numele lui se poate traduce prin “cel al cărui stăpân este Dumnezeu” sau “stăpânul meu este Dumnezeu”. Faptele sale sunt descrise în Vechiul Testament, dar se fac multe referiri la el și în Noul Testament.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în secolul al IX-lea î.Hr., pe vremea când în această ţară domnea regele Ahab, căsătorit cu Izabela, fiica regelui din Tir.

Stabilitatea pe care au adus-o primii regi ai Israelului, i-a făcut pe unii dintre ei să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu. Ahab, îmbătat şi el de victoriile asupra altor popoare, de înfrumuseţarea capitalei, în plină expansiune, de dezvoltarea comerţului, care începe să devină internaţional, dă dovadă de o trufie de neînchipuit. La rândul ei, regina Izabela, răspândeşte din ce în ce mai mult cultul zeului Baal, astfel încât i se ridică un templu, sunt aduşi patru sute de preoţi să-i slujească, iar poporul lui Dumnezeu devine treptat poporul lui Baal.

În acest context apare Ilie, profetul trimis de Dumnezeu să refacă demnitatea poporului ales. S-a născut la Tesba, a locuit în ţinutul lui Galaad şi nu este cunoscut până în ziua în care vine la Ahab pentru a-i vesti trei ani de secetă, din cauza păcatelor sale şi a poporului. Regele se îndârjeşte şi mai mult în atitudinea sa de împotrivire faţă de Dumnezeu, vrea să-l ucidă pe Ilie, dar acesta se refugiază, la îndemnul lui Dumnezeu, pe malul râului Cherit, unde va bea apă din izvor, iar corbii îi aduc de mâncare. Profeţia se împlineşte, iar ţara este cuprinsă de foamete.

După şase luni de refugiu pe malul râului Cherit, Ilie fuge în Sarepta Sidonului, unde întâlneşte o văduvă săracă; ea nu mai are decât puţină făină şi puţin ulei pentru o turtă, pentru ea şi fiul ei, apoi vor muri. Ilie îi promite că, dându-i lui mai întâi să mănânce, până la revenirea ploii, uleiul şi făina nu se vor termina, ceea ce s-a întâmplat întocmai. După un timp, copilul acestei văduve moare, iar Ilie îl învie, făcând astfel prima sa minune.

Între timp, Ilie propune lui Ahab şi preoţilor lui Baal o confruntare. Adună poporul pe Muntele Carmel, vin şi preoţii lui Baal, preoţii Astartei, ghicitorii şi toţi vrăjitorii de pe tot întinsul ţării, iar Ilie îi îndeamnă să facă să cadă foc din cer, pentru a mistui jertfa de pe altar. Celor cărora jertfa nu li se va arde, să fie ucişi.

În zadar au strigat preoţii lui Baal să coboare foc din cer pentru a mistui jertfa. Când a venit rândul lui Ilie, era conştient că este singur. A făcut altarul din douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece triburi ale lui Israel, a făcut un şanţ şi a turnat apă în el. Rugăciunea lui este scurtă şi fierbinte. La fel este şi apariţia focului. A căzut din cer asemenea unui fulger, a mistuit carnea, lemnul, pietrele şi apa din şanţ. Atunci poporul a putut cunoaşte care era adevăratul Dumnezeu, iar preoţii lui Baal sunt ucişi, aşa cum fusese înţelegerea.

După acest eveniment, Ilie este foarte sigur că Dumnezeu va trimite ploaia mult aşteptată. Izabela însă, plină de mânie, se leagă cu jurământ că îl va ucide, aşa cum i-a ucis el pe preoţii lui Baal. Ilie fuge din nou şi se ascunde în pustiu. Merge timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la peştera în care Dumnezeu s-a arătat lui Moise. Aici, după o vijelie năprasnică, după un cutremur, apoi după un foc, Dumnezeu i se arată într-o uşoară adiere de vânt, precum s-a arătat lui Moise. Primeşte misiunea de a-şi împlini pe mai departe datoria, precum şi îndemnul de a-l unge pe Elisei, ca profet în locul lui. Se reîntoarce în Israel şi prevesteşte celor credincioşi răsplata, iar celor necredincioşi, pedeapsa. Ahab este ameninţat din nou cu pedeapsa şi va muri în chip groaznic.

Ştiind că el nu va muri, Ilie îl ia pe Elisei să fie martor al trecerii sale din această lume. Merg împreună spre Ierihon, Ilie atinge Iordanul cu mantia sa, apoi îi propune lui Elisei să-i ceară ceva. Elisei vrea să vină asupra sa îndoit duhul profetic al lui Ilie, singura condiţie este ca el să-l vadă pe Ilie plecând. Un car de foc îi desparte şi Ilie este răpit, fiind văzut de către Elisei.

Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face pe 20 iulie.

Sf. Ilie este frecvent menționat și în Noul Testament. Astfel, preoții evrei și leviții îi reproșează sfântului Ioan Botezătorul: „De ce botezi tu, dacă nu ești nici Hristosul, nici Ilie?” (Ioan 1:25).

Sf. Apostol Pavel (Romani 11:2-3), pentru a ilustra argumentul lui că Dumnezeu nu s-a lepădat niciodată de poporul său, se referă la o împrejurare grea din viața lui Ilie Tesviteanul care se plângea Domnului: „Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și ei caută să-mi ia viața”, iar Dumnezeu îl ajută să izbândească asupra vrăjmașilor păgâni.

După Sf. Apostol și Evanghelist Matei însuși Iisus spune despre Ioan Botezătorul: „Şi, dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 11:11-15). Se poate remarca asemănarea dintre Sf. Ilie și Sf. Ioan Botezătorul în ce privește austeritatea și puterea mustrărilor pe care le făceau celor păcătoși. Chiar și aspectul fizic este asemănător în descrierile din cărțile sfinte despre cei doi. Astfel în II Regi 1:8 se spune: „Ahazia le-a zis: «Ce înfățișare avea omul acela care s-a suit înaintea voastră și v-a spus aceste cuvinte?»; Ei au răspuns: «Era un om îmbrăcat cu o manta de păr și încins cu o curea la mijloc»; Şi Ahazia a zis: «Este Ilie, Tesviteanul»”, iar în Matei 3:4 Sf. Ioan Botezătorul este descris astfel: „Ioan purta o haină de păr de cămilă, și la mijloc era încins cu o cingătoare de piele”.

Apariția în slavă a lui Ilie pe Muntele Tabor, în momentul Schimbării la Față a lui Iisus Hristos, i-a uimit și înspăimântat pe cei trei ucenici care îl însoțeau atunci pe Mântuitorul. Ei s-au liniștit însă văzând că Ilie și Moise au vorbit cu El (Matei 17:1-8, Marcu 9:2-8, Luca 9:28-36).

Potrivit profețiilor Sfinților Părinți, Dumnezeu îi va trimite pe Ilie și Enoh înainte de venirea lui Antihrist, să mărturisească pentru Hristos pe pământ și pentru a îi întări pe cei credincioși.