Fericirea

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre lăcomie că este o beţie mai rea decât beţia. Cât adevăr! De beție mai scapă omul (după un somn bun sau o „zamă” de potroace), dar de lăcomie nu.

Erau pe terenul de sport unde se jucau copiii, când un elev îi puse învăţătorului Mengtse următoarea întrebare:
– Spuneţi-mi, vă rog, cum se face că toţi oamenii vor să fie fericiţi şi nu sunt ?

Mengtse (un înţelept chinez) arătă cu mâna spre copii şi spuse:
– După tine, aceşti copii sunt fericiţi. La care elevul răspunse:
– Cum să nu fie? Sunt copii şi se joacă. Dar cum este cu fericirea adulţilor?
– Ca şi fericirea copiilor, răspunse învăţătorul. Şi, spunând aceasta, scoase din buzunar o mână plină cu monede de cupru şi le aruncă printre copiii care se jucau. Deodată râsul vesel muţi şi copiii se îmbulziră asupra monedelor de cupru. Fiecare voia să ia cât mai multe.

Strigătele şi ţipetele lor au înlocuit râsul fericit.
– Acum, întrebă învăţătorul, cine a distrus fericirea?
– Cearta, răspunse elevul.
– Şi cearta, cine a produs-o?
– Lăcomia, egoismul.
– Ai găsit deja răspunsul la întrebarea ta. Toţi oamenii sunt dornici de fericire, dar tocmai lăcomia şi egoismul din ei ucide ceea ce ei doresc.

Așadar, omul lacom nu poate fi proprietarul bogăţiei, ci bogăţia îl stăpâneşte pe el, iar lăcomia pierde omenia și distruge fericirea.