Ce înseamnă ,,sfânt”?

Arhimandritul Hrisostom Papadákis vorbește despre locul sfinților în Biserica Ortodoxă, punând accentul pe noțiunea de ,,sfânt”.

,,Sfinții” reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii. Este tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă și trebuie să păstrăm autentică această moștenire pe care am primit-o. Vedem că romano-catolicii s-au îndepărtat de contactul direct cu sfinții. Noi ne închinăm icoanelor și moaștelor sfinților și, de asemenea, așezăm moaștele martirilor în piciorul Sfintei Mese unde săvârșim Sfânta Jertfă. Spre deosebire de noi, romano-catolicii țin la distanță atât icoanele cât și sfintele moaște. De cealaltă parte, protestanții resping categoric atât icoanele cât și sfintele moaște. Biserica Ortodoxă păstrează Tradiția veche, în integritate, de la începuturile ei. Este vorba, adică, despre credința pe care a avut-o Biserica încă de la început în Sfinții Apostoli, în sfinții mucenici etc. Toate acestea le-a păstrat Biserica neatinse de-a lungul veacurilor. De aceea zic că cel mai important capitol este acesta cu privire la sfinți. Aceștia, prin viața lor, ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă, și, mai presus, ei sunt mijlocitori pentru mântuirea noastră.

Să nu uităm că îi cinstim ca sfinți și pe drepții Vechiului Testament, pe profeți, pe patriarhi, care sunt trecuți în calendarul ortodox și cinstiți ca atare. Așadar, pornind de la cuvântul Domnului nostru, dacă e să ne raportăm la Sfânta Scriptură, la Noul Testament, Hristos Însuși a spus: ,,Fiți sfinți pentru că Eu sunt sfânt”. Să nu uităm, de asemenea, că toată teologia Bisericii se poate rezuma la o singură frază: ,,Întruparea lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului”. Sfinții nu sunt doar acei oameni care s-au mântuit și au scăpat de chinurile iadului, ci ei au fost slăviți de Dumnezeu și au trecere în fața Lui. Nu noi declarăm sfințenia unui om, ci Sfântul Duh îi consfințește pe aceștia și ei intră în conștiința unanimă a Bisericii. Uitați, de exemplu, ce se întâmplă în cazul sfinților contemporani, pentru că avem exemplul lor în fața ochilor. Îi avem ca exemple pe Sfinții Paisie Aghioritul și pe Sfântul Porfirie Kavsokalivitul care au fost trecuți de curând în sinaxarul Bisericii Ortodoxe. Foarte mulți dintre cei care mai trăiesc încă i-au cunoscut pe cei doi. Și eu m-am învrednicit să-i cunosc și m-am folosit foarte mult duhovnicește. Și în cazul lor, viața sfântă pe care au dus-o, adică sfințenia lor, a intrat în conștiința Bisericii. Însă, această conștiință a Bisericii nu este condusă de părerea comună a oamenilor ci de către Preasfântul Duh care pătrunde în inimile și în mintea credincioșilor și îi ,,informează”: ,,Acest om este sfânt”. Urmează apoi și semne de la Dumnezeu, minuni, descoperiri, iar abia apoi conducerea Bisericii, în baza canoanelor care au fost stabilite pentru declararea sfințeniei cuiva, vine și pecetluiește conștiința Bisericii prin canonizare, adică trecerea numelui sfântului respectiv în sinaxarul sfinților Bisericii și stabilește și data la care se va face pomenirea lui.

Fără sfinți, Biserica nu poate exista. Nu putem concepe Biserica fără sfinți. Aș îndrăzni să spun și altceva, chiar țin să accentuez acest lucru: cel mai important criteriu de duhovnicie a omului, cel mai important criteriu al vieții ortodoxe în Hristos este Duhul Cel iubitor de sfințenie. Dacă vezi că există cineva care nu îi iubește pe sfinți, atunci credința aceluia este deșartă. Poate să fie teolog, să aibă titluri academice, oricine ar fi, asta nu are nici o importanță. Unii ca aceștia teoretizează și vorbesc foarte mult pe teme teologice dar, trebuie spus, că nu se reduce totul la aceasta. Aici trebuie să spun că există și oameni din biserică, unii chiar clerici, care nu dau cuvenita atenție acestui aspect. Dacă vom citi un articol minunat scris de Sfântul Iustin Popovici, sfânt și mare teolog sârb al secolului XX care de curând a fost și el trecut în rândul sfinților, care se intitulează ,,Împreună cu toți sfinții”, vom înțelege pe deplin ce înseamnă ,,sfânt” pentru Biserică. De asemenea, avem acel citat al Sfântului Apostol Pavel, care se găsește în capitolul al XII-lea al Epistolei întâi către Corinteni și anume: ,,Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor”. Citind acest verset, precum și pe următoarele, vom vedea că acolo nu avem de-a face cu o ordine ierarhică a cetei sfinților, ci o ierarhizare a harismelor. De aceea spune, mai apoi, Apostolul Pavel ,,râvniţi însă la darurile cele mai bune”. După ce a spus, mai întâi, că pe unii i-a pus Dumnezeu în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci etc., enumeră, mai apoi, harismele iar apoi încheie spunând ,,râvniți ca să aveți putere și râvnă ca să dobândiți darurile”, adică harismele. Iar mai departe spune: ,,Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate”. Iar această cale este dragostea. Așadar, cea mai mare harismă este dragostea. Iar aici începe cunoscutul capitol al XIII-lea din Epistola către Corinteni cunoscut drept ,,Imnul dragostei”: ,, De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător” și celelalte.

Așadar, dacă este să vorbim de o ierarhizare a sfinților, acest lucru îl face în mod teologic Biserica prin intermediul cultului. Teologia cea mai înaltă a Bisericii își găsește expresia în cultul acesteia. Prin urmare, din moment ce există cultul Bisericii, care reprezintă modul de trăire al Bisericii de-a rândul veacurilor cu prezența și cu Harul Duhului Sfânt, acolo vom găsi foarte multe răspunsuri și lămuriri. Mai întâi de toate, observăm că Maica Domnului deține întâietatea. Pentru a înțelege cum Biserica noastră a stabilit o ierarhie a sfinților ei, trebuie să observăm pe cine pomenește preotul în rugăciunea ,,Mântuiește, Doamne, poporul tău” de la Utrenie. De asemenea, să vedem pe cine pomenește în rugăciunea ,,Stăpâne Mult Milostive” de la Litie. Sau în apolis, fie că este la Vecernie, Utrenie, Dumnezeiasca Liturghie ori Pavecerniță, în fine, indiferent de slujbă: ,,Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu puterea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, cu rugăciunile sfintelor, cereștilor Puteri celor fără de trup, cu rugăciunile cinstitului, slăvitului și Înaintemergătorului Ioan” și celelalte. Trebuie să observăm cu câtă înțelepciune au fost așezate toate aceste nume în cadrul apolisului. Și, mai mult decât atât, vom înțelege în ce fel Biserica a făcut o ierarhizare a sfinților dacă vom observa cum sunt pomeniți acești sfinți în rânduiala Dumnezeieștii Proscomidii. Acolo preotul scoate 9 miride numite și ,,cele 9 cete”, iar în cadrul fiecăreia din cele 9 cete el pomenește numele sfinților, care sunt și ele grupate, și acolo se vede ordinea în care sunt pomeniți sfinții. Dar, dacă ar fi să ne luăm după apolisuri și ecfonise, putem stabili o ordine. Mai întâi este pomenită Maica Domnului. Nici nu s-ar putea începe altfel pomenirea din moment ce ea este ,,dumnezeu după Dumnezeu și a doua după Sfânta Treime”. Urmează apoi pomenirea numelor așa cum am spus mai sus, cu Sfinții Îngeri, Ioan Botezătorul, ierarhii, mucenicii, cuvioșii, fie de parte bărbătească fie de parte femeiască. Pomenirea se încheie cu numele Sfinților Ioachim și Ana. De ce acest lucru? Pentru că din ei s-a născut Maica Domnului. Așadar, cu rostirea numelui Maicii Domnului începem și cu ,,sfinții și dumnezeieștii părinți Ioachim și Ana” terminăm, fiindcă ei sunt cei ce au născut-o pe cea care este pricina îndumnezeirii tuturor oamenilor. Toți acei sfinți pe care îi pomenim, s-au mântuit și au fost slăviți de Dumnezeu pentru că Sfinții Ioachim și Ana au născut-o pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Maica Domnului și Maica noastră a tuturor.

În sfârșit, după pomenirea Sfinților Ioachim și Ana este pomenit sfântul prăznuit în ziua respectivă, care, evident, se schimbă în fiecare zi, și se vede aici câtă importanță acordă Biserica noastră pentru că în fiecare zi prăznuim, în general, foarte mulți sfinți. Câteodată se întâmplă să fie câțiva, iar în alte zile poate chiar mii.