Iannis cel gras
Istoria care urmează mi-a fost povestită de vrednicul de pomenire, preacuviosul părinte Prokópios ieromonahul, care, orb fiind, era îngrijit în azilul de la Sfânta Mănăstire Paraklítou.
Era un om în insula Paros, simplu şi smerit, care se numea Iánnis Iakoumáros, dar îi puseseră porecla ,,Iánnis cel gras”, fiindcă avea picioarele foarte groase, ca nişte butuci. Era un om iubitor de cele sfinte. Nu avea cine ştie ce avere. Tot ceea ce a avut, a lăsat celor trei surori ale sale. De loc era din Kambí-Mángano. A trecut la cele veşnice în anul 1918. O bună bucată de vreme, înainte de a trece la Domnul, a fost novice la mănăstire şi ajuta la treburile zilnice. Ajuta, de asemenea, oriunde era trimis, mai ales la metocurile mănăstirii.
Acest suflet binecuvântat avea mare evlavie la Sfântul Proroc Ilie. Ridicase trei paraclise mici în cinstea proorocului său iubit, la locul numit Goulianoú, sus, pe munte, la Moúkina. Oriunde mergea, povestea tuturor viaţa şi petrecerea sfântului Ilie, cel care a fost ridicat la cer în carul de foc. Deşi conducerea mănăstirii nu părea să îi acorde prea mare preţuire, el se remarca prin smerenie şi curăţia inimii. Avea sufletul unui copil nevinovat.
Într-o bună zi, la locul numit Kamáres, aproape de Longhovárda, Iánnis stătea pe o bordură de piatră şi vorbea cu câteva femei. Le povestea despre minunile proorocului Ilie şi despre Maica Domnului. Chiar atunci trecea pe acolo un monah şi, gândind cu răutate, a mers la egumenul mănăstirii, Ierótheos Vosiniótis, şi i-a povestit ceea ce văzuse.
La căderea serii, vrând să intre în mănăstire, Iánnis a găsit poarta încuiată. Ce să facă? Dragostea pentru Maica Domnului şi simplitatea care îl caracteriza, l-au făcut să se gândească că aceasta este o încercare, şi a început imediat să se roage, sperând că cineva va deschide, în cele din urmă, poarta mănăstiri şi va putea intra. A început să facă metanii, acolo, în faţa porţii mănăstirii, şi să se roage:
– Doamna mea, de Dumnezeu-Născătoare, deschide, te rog, poarta. Doamna mea, de Dumnezeu-Născătoare, deschide-mi!
La scurt timp, o, minune! Porţile s-au deschis singure, iar Iánnis a intrat înăuntru și s-a dus la chilia sa, fără ca cineva să-l observe. De dimineaţă, ca de obicei, s-a dus la utrenie.
Egumenul s-a mirat foarte tare atunci când l-a văzut.
– Iánnis, unde ai fost ? l-a întrebat egumenul.
– Gheronda, am fost în cutare loc, am făcut asta şi asta…
– Bun. Dar ce treabă ai tu cu femeile, de mergi şi stai la taclale cu ele?
– Dar, Gheronda, nu am stat la palavre, le-am spus lucruri folositoare din vieţile sfinţilor. Gheronda, iartă-mă!
Iánnis ,,cel gras”, Iánnis cel simplu, cel cu suflet de copil, cel care vedea lucruri minunate şi dumnezeieşti, i-a sărutat mâna egumenului şi i-a cerut iertare.
Altădată, însoţind o persoană importantă care a venit să viziteze mănăstirea, i-a apucat ploaia pe drum. Iánnis i-a cedat umbrela vizitatorului, iar el a continuat să meargă prin ploaie, fără să se acopere cu nimic , dar… mare minune! Ploaia nu l-a atins absolut deloc, până când au ajuns amândoi la poarta mănăstirii!
Bibliografie: ,,Oameni simpli, sinceri şi adevăraţi”, Arhim. Ioanníkios Kotsónis, 2000.
