NOI CONSTRUIM CATEDRALA!

Mesajul tendențios al mass mediei din ultimi ani, şi-a atins de curând, un scop precis: oprirea alocării de fonduri de la bugetul de stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Sigur că părerile pe acest subiect sunt diferite şi auzim des în mass media sume care par extrem de mari legate de costurile construcției catedralei: 100 mil Euro…

Totuși, catedrala aceasta în care tot lovesc unii, nu este mai scumpă decât, spre exemplu, marele Stadion Naţional „Lia Manoliu” (care a costat peste 200 mil Euro): un loc în care eu şi probabil mulți dintre români nu vom ajunge niciodată, pentru că nu ne interesează în mod deosebit ceea ce se întâmplă acolo. Şi chiar dacă ne-am dori să vizităm astăzi acest stadion „mai scump decât catedrala”, este închis…de ISU. Sportul are promotorii şi susținătorii lui, foarte iubiți de mass media, ceea ce a făcut ca o astfel de investiție să fie lăudată şi promovată ca fiind necesară şi binevenită. Susținătorii construcției Catedralei se aud foarte rar în mass media şi doar în situația în care e necesară batjocorirea publică a celor care îndrăznesc să spună ceva „de bine” despre acest proiect.

Dar ce înseamnă 100 milioane euro pentru România? Din sumele vehiculate de presă, am aflat cu toții că totalul şpăgilor din dosarul „Microsoft” a fost… cam cât o catedrală! Sunt publice sumele care reprezintă profit pentru mari companii care se îmbogățesc din bănuții noștri şi din resursele României: OMV Petrom (petrolul României), E-on (distribuția de gaz şi energie electrică), Holzindustrie Schweighofer (prelucrătorul lemnului din pădurile României) sau BCR (cea mai profitabilă bancă din România). Oricare dintre aceste mari companii ar putea construi din profitul obținut în România câte o catedrală în fiecare an şi tot le-ar mai rămâne bani suficienți pentru construcția palatelor acționarilor lor din Germania sau Austria. Şi asta înseamnă că nu sunt bani în România pentru o singură catedrală? Ați auzit vreo mare companie străină dintre cele care fac mari profituri în România că susţine măcar la modul declarativ construcția catedralei, că donează 1 Euro pentru activitățile sociale ale Bisericii? Toate companiile au dreptul de a redirecționa 2% din profitul uriaș către ONG-uri sau activități sociale, dar sumele acestea rămân de obicei tot „în curtea lor” căci își înființează propriile fundații ca să cheltuiască banii… eficient (vă sunt cunoscute cutiuțele de lângă casele de marcat de la Lidl sau la Mc Donald’s care vă îndeamnă să faceți o faptă bună prin intermediul fundației lor şi mai nou, am aflat cu toții că banii adunați de unele televiziuni pentru victimele da la Colectiv… n-au prea ajuns la victime).

Şi daca tot vorbim de „lupul moralist” al zilelor noastre – televiziunile care critică Biserica şi au mereu câte un subiect „incendiar” despre „afacerile Bisericii”- știți că cifra de afaceri a ProTV-ului pe 2014 a fost… ceva mai mare decât bugetul pentru catedrală? Știți că televiziunile mari din Romania au afaceri care însumează peste 200 mil euro anual? Sunt cifre publice. Sigur că profitul lor este ceva mai mic: 3-7 milioane de Euro anual (adică, au un profit mare şi după ce au scăzut salariile şi indemnizațiile foarte mari ale crainicilor şi moderatorilor care comentează veniturile modeste ale Bisericii). Şi televiziunile au, bineînțeles, fundațiile lor prin care realizează… o faptă bună pe an sau diverse campanii prin care strâng bani de la alții pentru o cauză nobilă şi… pentru o bună publicitate, tot după regulile economiei de piață. Iar la evenimentele caritabile, după un discurs care emoționează privitorul până la lacrimi, orice moderatoare „celebră” se va afișa la luxoasa petrecere mondenă – pentru care se cheltuieşte o bună parte din banii adunați din donații – purtând o geantă „de firmă” care costă cât masa pe 1 săptămână pentru 300 de copii la Valea Plopului şi cât vreo 10-20 de mantii arhierești despre care tocmai a comentat „moralizator” în vreo emisiune de „știri”.

Dacă sunt atâția bani în ţara asta pentru afaceri extrem de profitabile, pentru pensii speciale foarte mari, chiar nu sunt bani pentru ca noi, ortodocșii plătitori de impozite, să avem o catedrală? Sigur că nu mai e la modă să construim ceva pentru „majoritari” din banii statului, totuși, sute de ani s-au jertfit pentru ţara şi Biserica ei strămoși de-ai noștri majoritar ortodocși; bunicii noștri ortodocși au fost „majoritari” la Canal, la Gherla, la Aiud şi pe fronturile din cel de-al doilea război mondial, frații şi copiii noștri „majoritar ortodocși” au murit în ’89! Măcar jertfa înaintașilor noștri să merite ca generația aceasta să construiască în București o catedrală mai mare decât cea pe care au putut-o construi românii de acum 400 de ani pe când plăteau tribut Imperiului Otoman, iar corupția funcționarilor statului era… probabil tot la nivelul celei de acum. Dacă bugetul aloca mari sume de bani pentru construcția de autostrăzi şi stadioane la standardul vremurilor de astăzi, măcar să avem şi noi dreptul ca din impozitele plătite de o majoritate ortodoxă să se construiască o catedrală care sa spună despre poporul român că „își iubește Biserica” şi nu se zgârcește să construiască cel mai frumos lăcaș pentru Dumnezeu! Cum credeți că ar reacționa evreii din toată lumea dacă li s-ar permite sa reconstruiască Templul din Ierusalim? Oare ar batjocori prin mass media pe cei care ar susține acest proiect? Oare ar blama un întreg popor pentru că s-ar întoarce la o măreție de acum 2000 de ani, într-o lume în care vremea construcțiilor religioase monumentale a trecut şi nu mai e importantă religia unei majorități? Dar parlamentul şi guvernul turc, credeți că va dezbate prea mult oportunitatea trimiterii de fonduri pentru construcția unei mari moschei în București?

Haideți să luăm un exemplu mai apropiat de ţara noastră: Polonia, o ţară UE cu o majoritate de 87% catolici şi o constituţie care respectă drepturile minorităţilor religioase. În Polonia de astăzi, preşedintele şi primul ministru sunt catolici practicanţi şi nu se sfiesc să îşi exprime public susţinerea valorilor tradiţionale ale bisericii lor. Şi tot Polonia este o ţară care a construit biserici mari în perioada de după căderea comunismului: în 2004 polonezii au construit la Lichen o biserică de 120 m lungime şi 77 m lăţime (cam cât catedrala noastră acum în construcţie) şi se mândresc că se numără printre cele mai mari biserici din lume, fără să spună cineva că sunt deja prea multe catedrale imense… din perioada medievală.

Şi Serbia şi Rusia şi Ucraina, toate ţările din jurul nostru au construit catedrale mari şi foarte scumpe, imediat după căderea comunismului. Toţi cei care aţi călătorit în lume, aţi vizitat zeci de catedrale catolice, cele mai mari din lume, cu care se mândresc agenţiile de promovare a turismului din ţările respective. La capitolul acesta şi Bulgaria stă mai bine decât noi, şi-au construit o catedrală mare şi frumoasă acum 100 de ani.

Ce va rămâne după generaţia noastră? Câteva clădiri hidoase cu termopan, sedii de tribunale şi instituţii financiare? Sau mănăstirile frumoase, reconstruite şi reînfrumuseţate în ultimii 25 de ani, de care vă bucuraţi în fiecare vacanţă pe bani puţini, prin ţara noastră? Ce construcţie minunată va rămâne Bucureştiului sec. XXI? Stadioane devastate periodic de fani nervoşi sau doar renovate pe bani mulţi la 20-30 de ani, pentru că nu mai corespund normelor? Şi dacă a îngăduit Dumnezeu ca mulţi dintre noi să-şi contruiască locuinţe mari, frumoase, scumpe şi după standardele secolului XXI, oare n-ar trebui să aducem şi catedrala în secolul acesta XXI? O dată la 400 de ani, oare nu-şi poate construi un popor o catedrală?

Este timpul ca fiecare să îşi pună sincer nişte întrebări legate de construcţia catedralei, indiferent de antipatiile pe care le puteţi avea în legătură cu oamenii care administrează astăzi averea bisericii noastre (fiecare va da socoteala lui Dumnezeu pentru ce face). Pe cine interesează astăzi cine şi cum a administrat „averea bisericii” când s-a construit Curtea de Argeş sau Putna sau Cozia sau Hurezi sau Agapia sau Bistriţa sau Tismana sau Trei Ierarhi? Şi n-or fi fost bisericile acestea, la vremea lor … prea mari, prea scumpe? Sau n-or fi fost şi atunci destui săraci care să fi fost mai bine hrăniţi şi să fi stat într-un bordei mai mare cu banii care s-au cheltuit pentru construcţia acestor biserici? Ce spune Mântuitorul lui Iuda care îşi făcea griji pentru săraci atunci când „s-a risipit” mirul cel scump al Mariei Magdalena? „Că pe săraci întotdeauna îi veţi avea cu voi, dar pe Mine nu Mă veţi avea întotdeauna” (Ioan 12). Oare chiar nu merită să „risipim” pentru Biserica lui Hristos? Dacă nu vom mai avea timpul acesta de acum, în care să se poată construi? Dacă NOI nu contribuim la construcţia catedralei, fără fonduri, va rămâne doar o ruină tristă şi ruşinea noastră în faţa nepoţilor noştri peste ceva ani.

Vă dau câteva idei despre cum am putea contribui fiecare dintre noi, cei deja fii ai Bisericii sau fii „în devenire”, la „mirul cel de preţ” pentru Hristos, catedrala noastră!

Cât cheltuiţi pentru un cadou de aniversare? 50-100 lei? Renunţaţi anul acesta la un cadou şi îndemnaţi prietenii pe care îi invitaţi să vă trimită cadoul sub forma unui certificat de donaţie pentru construirea catedralei. Ştiţi că, în Israel , un cadou de aniversare poate fi „un certificat de plantare a unui arbore”? Verişorul care trăieşte în SUA intră pe site-ul Fondului Naţional din Israel şi plăteşte un certificat între 18$ şi 5000$, după buget şi după importanţa prietenului aniversat. Aşa s-a înfrumuseţat Ţara Sfântă în ultimii ani şi s-a făcut grădină în deşertul arid şi neprimitor!

Hai să facem şi noi la fel, cu mijloacele pe care ni le oferă lumea modernă de astăzi! Pe site-ul oficial al Patriarhiei există un link pe care puteţi face donaţii online plătind rapid cu cardul, adică tot atât de simplu precum cumpăraţi online haine, cosmetice şi alte lucruri minunate. Aveţi posibilitatea de a plăti cu cardul un minim de 5 E (adică echivalentul unei prăjituri la mall sau a unei beri cu prietenii) dar faceţi aceasta… lunar. Sigur că buzunarul şi-l deschide fiecare cât doreşte şi cât îi permite rangul, nu uitaţi că Sfinţii Părinţi ne învaţă că ceea ce dăm cu dragoste, Dumnezeu înmulţeşte cu dragoste … şi celui care dă, şi celui care primeşte. Plătind online, e o modalitate mai uşoară şi mai discretă pentru cei care, din smerenie, doresc să rămână anonimi în comunitatea lor pentru milostenia pe care o fac: www.construimcatedrala.ro

Pentru cei care nu înţeleg mecanismele economiei moderne, trebuie să ştiţi că peste jumătate din banii pe care îi donaţi la construcţia catedralei, se vor întoarce tot la bugetul de stat (şi vor fi probabil folosiţi pentru alte construcţii „prioritare”), căci BISERICA PLĂTEŞTE IMPOZITE mari pe salariile celor 250 de angajaţi care lucrează la construcţie şi toate materialele de construcţie achiziţionate au TVA care imediat merge la bugetul statului. Aceasta este legea astăzi, nu se pot face derogari de la lege, nu se practică scutiri de taxe pentru Biserică (ar fi şi acesta un ajutor, dar statul îşi primeşte „partea” şi din donaţiile noastre); nu este legal să construieşti catedrala cu voluntari sau cu preluare de materiale de construcţie (fără taxe) din munţii patriei binecuvântate de Dumnezeu cu atâtea bogăţii; catedrala nu e considerată obiectiv strategic cum a fost cândva Palatul Poporului în care „huzuresc” astăzi parlamentarii şi cu care se mândreşte România în spoturile de promovare a turismului. Şi nici interese legate de mari câştiguri nu sunt, ca să se aplice scutiri de taxe sau anulari de datorii ca la defunctele Regii Autonome din ultimii 25 de ani. Aşa că, simţul dvs. civic nu ar avea prea mult de suferit, cumva tot la stat ajung o parte din banii donaţi.

Se poate construi catedrala doar din donaţiile noastre, nu este nevoie de bani de la buget. Un popor unit şi demn, poate face asta! Totuşi, bugetul României înseamnă şi banii noştri! Toţi vorbesc de democraţia perfectă din Elveţia, dar nu se face referendum pentru ceea ce ni s-ar părea nouă prioritar: o catedrală sau … orice altă construcţie. Alţii hotărăsc pentru noi! Se apropie alegerile şi toate televiziunele ne învaţă să fim precum …francezii, de exemplu, să ne strigăm drepturile, să facem valuri, să forţăm mâna aleşilor noştri! Au dreptate, fraţilor, să fim europeni! Scrieţi un email aleşilor din zona dvs. care sigur îşi doresc foarte mult să fie realeşi (adresele lor sunt publice, le găsiţi uşor pe internet)! Presaţi-i cu mesaje şi spuneţi-le că îi alegeţi doar dacă susţin construcţia catedralei. Ei vor vota bugetul! Scrieţi preşedinţilor de filiale de partide. Ei vor să formeze viitorul guvern! Sigur că sunt lucruri mult mai importante pe agenda tuturor politicienilor: spitale, şcoli, pensii, locuri de muncă, autostrăzi şi … preţuri mici la mâncare. Minunat, dar n-au fost acestea „priorităţile” tuturor guvernelor din ultimii 25 de ani? Ce schimbări atât de spectaculoase mai aşteptăm? Aşa că, e timpul să-i anunţăm care ne sunt priorităţile: ne interesează construcţia Catedralei Mântuirii Neamului! Nu vă faceţi griji, sunt destui promotori eficienţi pentru celelalte domenii mai sus menţionate, sunt sume mari şi interese financiare în jurul fiecărui domeniu „prioritar”, iar politicienii se vor „înclina” ca de obicei, cuminţi în faţa acestor interese… străine omului de rând.

Haideţi să nu mai lăsăm să treacă zeci de ani până la terminarea unei construcţii importante cum este Catedrala Mântuirii Neamului! Noi construim catedrala! Prin donaţii, prin susţinerea verbală şi în scris a acestui proiect, noi facem să fie „cool” să postezi pe pagina personală o pictogramă „Susţin construcţia Catedralei”! Hai să-i lăsăm pe cei care sunt împotrivă să se manifeste cum îşi doresc, în mass media, pe paginile de socializare sau … la piaţă. Avem dreptul la o părere, avem dreptul să o susţinem şi avem dreptul de a fi respectaţi pentru ea, fără să răspundem provocărilor de ceartă, disensiune sau scandal, aşa… după îndemnul unui mare iubitor de neam (demodat pentru unii): „Tu rămâi la toate rece, /De te-ndeamnă, de te cheamă: /Ce e val, ca valul trece, /Nu spera şi nu ai teamă; /Te întreabă şi socoate /Ce e rău şi ce e bine; /Toate-s vechi şi nouă toate: / Vreme trece, vreme vine..” (Mihai Eminescu, Glossa)

Acesta NU este un mesaj scris cu acceptul Patriarhiei, este doar opinia personala a unui simplu si neînsemnat cetăţean al României care îşi exercită dreptul de a se exprima liber şi cu demnitate despre un subiect pe care îl consideră important.

Clara Râpan

30 ianuarie 2016, Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi

PS: Pentru cei care şi-ar face cumva griji că am fi uitat de iubirea faţă de aproapele şi de clădirea „împărăţiei lui Dumnezeu” cea dinlăuntrul nostru, răspunsul meu este următorul: dacă nu le-aţi făcut mai întâi pe acestea, nici nu vă gândiţi să vă pese de construcţia unei clădiri (deşi, poate fi un început pentru ca mai apoi să începi să-ţi pese şi de suflet). Cred că cel căruia îi pasă de catedrala aceasta atât de „huiduită” de unii, a înţeles şi un ţel mai înalt al Bisericii prin construirea ei. E un manifest al unui întreg popor, care spune: „Suntem aici! Ne iubim, ne respectăm şi ne urmăm strămoşii, neamul şi isoria. Catedrala aceasta este semnul continuităţii şi identităţii neamului nostru!” Şi… da, va fi mare!!! Ca să încapă toţi românii, indiferent de părerea şi contribuţia lor, …. fără discriminare!