28 aprilie 2016 – Sfânta Liturghie şi Ritualul spălării picioarelor în comunitate (foto: Gina Cimpoca)
Viaţa în Palestina din timpul lui Iisus era grea. Mijlocul obişnuit de transport erau propriile picioare. Oamenii străbăteau distanţe lungi pe drumuri prăfuite pentru a merge din Galileea la Ierusalim, de exemplu. Adesea pe călători îi dureau cumplit picioarele atunci când ajungeau la destinaţiile lor. Ca semn de ospitalitate, gazda avea grijă ca oaspeţii săi să aibă parte de o baie caldă la picioare şi de masaj, ca un mod de a le alina rănile şi durerile. Acest lucru era făcut de obicei de slujitorii sau sclavii casei.
Acest serviciu de a spăla şi a alina picioarele obosite era, de asemenea, oferit de către casele de odihnă sau hanurile amplasate în locaţii strategice de-a lungul principalelor drumuri. Călătorii obosiţi de drum puteau să intre în aceste hanuri pentru hrană şi pentru spălarea picioarelor. Refăcându-şi astfel energiile, erau în stare apoi să îşi continue şi să-şi încheie lunga lor călătorie. În acest fel casele de odihnă aflate de-a lungul drumului au primit numele de “restaurante” – ele restaurau, refăceau forţele călătorilor istoviţi aflaţi pe drum. Ucenicii au înţeles gestul lui Iisus de a le spăla picioarele în lumina acestui fundal cultural. Iar nouă ne arată semnificaţia Euharistiei pe care o celebrăm.
Înţeleasă în lumina gestului spălării picioarelor, Euharistia este un loc de refacere pentru oamenii aflaţi pe cale. Viaţa unui creştin în lume este un pelerinaj, un drum lung, greu. De-a lungul drumului suntem uneori obosiţi, epuizaţi, şi suntem tentaţi să renunţăm şi să ne întoarcem din drum. Însă Iisus ne-a oferit Euharistia ca loc în care putem intra pentru spălarea picioarelor noastre obosite şi pentru a ne reface în trup şi suflet pentru drumul care se află încă înaintea noastră. Împărtăşania este ca o “provizie pentru drum”. În Euharistie noi primim putere pentru a continua călătoria noastră în sus către Dumnezeu.
Apoi, Euharistia, Cina este un moment al cercetării personale. Foarte mult timp nu am înțeles de ce trebuie să ne rugăm cu ochii închiși. Să nu fim ispitiți. Ispitiți de cine nu se roagă, cum se roagă, cât se roagă. Să nu observăm ce se întâmplă în exterior ci să ne adâncim în interior dialogând cu Dumnezeu. Dilema picantă este vrednicia sau nevrednicia cuiva de-a participa la Cină. Nevrednic ești atunci când te simți vrednic, iar vrednic atunci când te simți nevrednic. Totul e harul Său. Accentul cade pe comportamentul de la cină. De aceea fiecare trebuie să se cerceteze pe sine, nu pe alții. Asta pentru a se putea întâlni cu El la cină.
