La răscruce de realități
Răscrucea dintre realități se localizează în ființa noastră. Acolo converg și se întâlnesc, se aglomerează toate realitățile. Acesta este cadrul sau geografia spirituală în jurul căreia se învârt toate. În esență, lumile în care trăim noi sunt trei: lumea lui Dumnezeu, sau Împărăția cerurilor, sfera umanului și lumea celui rău, care este mai degrabă o anti-lume, o anti-realitate, fiindcă demonul întotdeauna încearcă să creeze un substitut al Împărăției cerurilor. Anti-lumea este extrem de diversificată, există multe oferte, un paradis al senzorialului. În lumea umanului avem simțurile și imaginația. Toate paradisurile pe care ni le oferă anti-lumea au un singur numitor comun, și anume plăcerea. În ele găsești pomii cunoștinței, mai ales ai cunoștinței răului. Însă nici un astfel de paradis nu are într-însul pomul vieții, adică Crucea. Toate paradisurile demonului nu sunt decât o fugă de Cruce. Oamenii trăiesc între aceste lumi amestecate cu oferte de tot felul, liberi să aleagă fără îngrădire. Lumea de astăzi, societatea civilă, nu mai pune nici o îngrădire, nici un gard, nici o barieră plăcerii. Totul este la liber, și astfel nu mai avem nici o distincție între bine și rău, între păcat și virtute. Lumea nu-l mai ocrotește pe om, ci îl lasă liber. Singura care mai vorbește astăzi despre „îngrădiri” este Biserica. Atunci când ne gândim la îngrădire, avem o concepție greșită despre ea, fiindcă privim îngrădirea ca pe o limitare. Care este însă scopul gardului, al îngrădirii unei case? Rostul ei este de a delimita proprietatea. O îngrădire nu-ți limitează mișcarea din interiorul unei incinte. Scopul gardului este acela de a proteja casa și proprietatea în general de cei care pot veni să o atace, să o fure. Societatea nu-l mai protejează astăzi pe om. Doar Biserica mai face acest lucru.
În ziua de astăzi se vorbește mult despre emigrarea tinerilor în străinătate. Dar se vorbește prea puțin despre emigrarea tinerilor în înstrăinare. În această întrăinare departe de suflet, mai exact un exil în simțuri, departe de casa părintească, Biserica. Dar, pe lângă înstrăinarea fiului risipitor din bine cunoscuta pildă a lui Hristos, mai există o înstrăinare a fratelui celui mare, rămas în casa tatălui. Sunt destul de mulți astăzi care, deși trăiesc în Biserică, îi privesc cu invidie și frustrare, cu judecată, pe risipitorii care sorb din plăcerile vieții, primii fiind conștienți că nu pot să meargă acolo, în tărâmul interzis, deși și-ar dori. Cei care suntem în Biserică nu trebuie să fim exclusiviști, să-i arătăm cu degetul pe cei departe de Dumnezeu. Toate lumile se întâlnesc în sufletul nostru. În inima noastră trebuie să se limpezească apele, ca astfel aceasta limpede să oglindească Cerul lui Dumnezeu. Am fost făcuți de Dumnezeu cu această destinație, de a cuprinde totul în noi. Noi putem primi în sufletul nostru Împărăția lui Dumnezeu, după cum spune Domnul Hristos: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Acolo trebuie să o căutăm și să o lucrăm. Dar în sufletul nostru trebuie să cuprindem și lumea aproapelui nostru, a omului de lângă noi, fiindcă el nu trebuie să rămână exterior nouă. Doar lumea celui rău trebuie să fie absentă din noi, să o scoatem afară. Trebuie să scoatem afară din noi anti-realitățile. Antihristul nu este numai cel care este împotriva lui Hristos, ci cel care vine și-L înlocuiește pe El. Atunci când Împărăția lui Dumnezeu se sălășluiește în sufletul omului, aceasta îl odihnește, îl eliberează. Lumea demonului, dimpotrivă, îl înrobește. Excesul de plăcere îl seduce pe om și îi creează dependență. Tot ceea ce primim în interiorul nostru ne modelează.
Patimile de exemplu sunt ca niște lentile care distorsionează realitatea. Miza luptei noastre este însuși modul în care privim realitatea. O vedem corect, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, sau distorsionat, așa cum ne îmbie diavolul s-o privim? Ca să ajungem la realitate, trebuie să fim în adevăr, iar adevărul este Hristos. Adevărul nu este un concept, ci o Persoană. A fi în adevăr înseamnă să fii pătruns de energia acelei Persoane cu care intri în comuniune. Adevărul nu este o idee pe care o gândești, ci o Persoană care te împlinește. Nu putem de unii singuri să avem acces la realitate. Toate lumile de care am vorbit și care ne locuiesc și-au construit ambasade în noi, au ambasadori care le fac lobby, le reprezintă și le susțin interesele. La răscrucea dintre lumi, fiecare dintre noi este chemat să-și aleagă calea. Calea pe care mergem devine una cu noi, ne transformă. Cine alege calea Bisericii nu poate fi luat în robie de nimeni. În interiorul cetății inexpugnabile, care este Biserica, ne putem manifesta deplin libertatea. Suntem chemați la căutarea adevărului în lumina lui Dumnezeu. Atunci când omul ajunge la curăție sufletească, abia în acel moment începe să vadă lucrurile limpede, să-L vadă și să-L înțeleagă pe Dumnezeu, așa cum este El, nu cum și L-a închipuit omul.
Părintele Pantelimon Șușnea, Mănăstirea Oașa, Judeţul Alba
Sursa: ziarullumina.ro
