28 august – Sfântul Moise etiopianul, care din tâlhar s-a făcut monah

Moise era un tâlhar vestit de prin părțile Egiptului, de neam etiopian. Având el o revelație, s-a întors cu toată puterea spre o viață dreaptă și bineplăcută Lui Dumnezeu. Sf. Moise este dintre sfinții care s-au întors la 180 de grade, arătând că orice om poate să devină sfânt, dacă hotărăște să-și schimbe stilul de viață, dintr-unul păcătos și vicios, în unul curat.

Așadar, Moise, împreună cu banda de tâlhari a cărui conducător era, a comis multe jafuri, tâlhării, crime, vărsări de sânge, astfel că s-a dus vestea răutății lui. Printre numeroasele sale fapte tâlhărești, a rămas una, mai cunoscută: el avea gând rău asupra unui cioban de oi, pentru că, mergând el la o faptă rea, a fost împiedicat de câinii lui. Înştiinţându-se de acel păstor că paşte oile de partea cealaltă a râului Nil, a voit să-l ucidă; dar râul era atunci revărsat. Deci, legându-şi hainele şi punându-le pe cap, şi-a luat sabia în dinţi şi s-a dus înotând pe râul cel mare. Văzându-l păstorul de departe cum înota prin râu, şi-a lăsat oile şi s-a ascuns. Moise, înotând cu repeziciune, a ajuns şi, negăsind pe păstor, a tăiat patru berbeci mai aleşi, pe care, legându-i cu o funie, a înotat iarăşi înapoi pe râul Nilului, trăgând berbecii după sine. Deci, jupuindu-i, a mâncat carnea cea bună, iar din piele a făcut foale pentru vin.

Ducând el o viață ca aceasta, într-o bună zi, după o întâmplare oarecare, „și-a venit în simțire” și, simțind o chemare de la Dumnezeu, s-a umilit cu inima şi, căindu-se de faptele sale cele rele, a lăsat tâlhăritul şi pe tovarăşii săi şi s-a dus în pustie la o mânăstire. El s-a dat în supunere la slujba egumenului şi a fraţilor; dar mai ales la slujba lui Dumnezeu şi vărsa multe lacrimi ziua şi noaptea, căindu-se de păcatele sale făcute mai înainte.

Petrecând el în îndreptarea aceasta, au năvălit asupra lui în chilie patru tâlhari, neştiind că el este Moise. Fiind el singur, i-a biruit şi i-a legat şi, luându-i în spate ca pe nişte saci umpluţi cu paie, i-a dus în mânăstire la biserică, zicând fraţilor: „Deoarece mie nu mi se cade a face strâmbătate nimănui, iar aceştia venind asupra mea, eu i-am prins; deci, ce porunciţi pentru ei?” Părinţii au poruncit să-i dezlege şi să-i lase liberi, zicând: „Nouă nu ni se cade să ucidem pe nimeni”. Cunoscând tâlharii că este Moise, care mai înainte a fost vătaf de tâlhari, s-au mirat de această schimbare a vieţii lui, au preamărit pe Dumnezeu şi au rămas împreună cu frații la mănăstire.

După primirea rânduielii preoţeşti, Cuviosul Moise, petrecând 15 ani şi împlinind de la naştere şaptezeci şi cinci de ani, a adunat şaptezeci şi cinci de ucenici şi s-a sfârşit muceniceşte într-acest chip: într-una din zile, şezând cu fraţii, a zis: „Sculaţi-vă şi fugiţi de aici, că astăzi barbarii vor veni în schit să taie pe monahi”. Fraţii i-au zis: „Părinte, tu pentru ce nu fugi?” El a zis către dânşii: „Eu am atâţia ani şi aştept ziua aceasta ca să se împlinească cuvântul Stăpânului meu Hristos, Care a zis: Cel ce ridică sabia, de sabie va muri!” Fraţii au zis: „Nici noi nu vom fugi, ci vom muri cu tine”.

Sfântul le-a zis: „Eu n-am nevoie de aceasta, însă fiecare să se păzească pe sine cum petrece”. Fraţii, sculându-se, au fugit, rămânând dintre ei lângă dânsul numai şapte. După un ceas le-a zis: „Se apropie barbarii”. Unul din cei şapte fraţi, temându-se, a fugit din chilie într-un loc oarecare. Barbarii, intrând, au tăiat pe părintele şi pe cei şase fraţi care erau cu dânsul. Fratele care fugise, şezând în locul lui unde se ascunsese, a văzut cerul deschis şi şapte cununi luminoase pogorându-se din cer. După plecarea barbarilor, întorcându-se el în chilie, a găsit pe părintele şi pe fraţi tăiaţi, iar trupurile lor zăcând în sânge. După aceasta, venind şi ceilalţi fraţi, le-au îngropat trupurile plângând.

Astfel a fost sfârşitul Cuviosului părintelui nostru Moise arapul, care din tâlhar se făcuse monah şi care, prin adevărată pocăinţă, a plăcut lui Dumnezeu.