Învățați copiii să-L cunoască pe Dumnezeu!

Suntem la început de an școlar. Adică un nou plan de lumină se deschide dinaintea noastră ca oameni ai catedrei. Alte generații de tineri se așază dinaintea atenției noastre pentru a crește împreună. Zilele acestea mi-a reținut lectura un volum interesant, coordonat de Dan Lungu și Amelia Gheorghiță, intitulat „Cartea copilăriilor” (Polirom, 2016, 314 p.). O lectură a pedagogiei copilăriei care naște în sufletul meu ecouri din Ion Creangă, cu „Amintirile” sale, sau din Edmondo de Amicis, cu al său „Cuore – inimă de copil”. Surâsul ștrengăresc și plin de gluma imediată, amestecat cu o melancolie fără de sfârșit, specifică unui cartier obosit și lipsit de Duminică. O reflecție a unor astfel de texte vă va prinde bine, veți înțelege că dinaintea voastră nu stau numai nume în catalog ori candidați la notare, ci oameni. Marcați de greutățile vieții, de drama propriei familii, obosiți de vacanțe triste ori amețiți de extazul genuin al primelor iubiri. Cartea copilăriilor continuă să fie scrisă de fiecare dintre noi, o filă din cea scrisă fiindu-ne deja identică până la confuzie cu zbaterea propriei noastre copilării. Luați seama, dar, la ei, la pruncii aceștia emancipați în elevi, și veți vedea că nu regulamente de comportament le lipsesc, ci oameni care să-i învețe, să-i lumineze și să-i iubească.

Ca să înțelegeți, îngăduiți-mi o poveste. Se făcea că am murit și am ajuns dinaintea porții Raiului (e vis, înțelegeți, dar!). Acolo, o persoană m-a întrebat și, cu orgoliul rănit, m-am prezentat. Persoana m-a întrebat dacă L-am cunoscut pe Domnul, și m-am ofuscat de-a dreptul. I-am spus că am scris (inclusiv Scrisori către profesorii de Religie), că am slujit Liturghia, m-am rugat, am lucrat… M-a mai întrebat o dată și am continuat prezentarea CV-ului meu. M-a trimis să aștept într-o anticameră. A urmat apoi un pastor/ profesor, care, întrebat și el dacă l-a cunoscut pe Domnul, a rostit aceeași listă, cu diferențe specifice. Apoi a venit nana Dumitra. Femeie de la țară, cuminte, 90 de ani de viață. Întrebată ce i s-a întâmplat, femeia a povestit cum s-a stins și a venit. Persoana a întrebat-o: „Nană Dumitra, dar pe Domnul, pe Domnul L-ai cunoscut?” Iar femeia i-a răspuns: „Cum să nu Te cunosc, Doamne!”

De astfel de cunoaștere avem nevoie a-i învrednici pe copii. De cunoașterea unei inimi curate, atente și gingașe, deopotrivă. Să-i ajutăm nu să acumuleze cât să închege cunoaștere, să dezvolte dialog și să trăiască bucuria împreună-vorbirii cu și despre Dumnezeu. Nu vă lăsați zdrobiți de snobismul limitativ al cunoașterii din carte! Spațiul public a devenit un spațiu al emoțiilor. Ei trăiesc în el, se însingurează și se obosesc de moarte. Voi la fel. Dacă nu vom desluși cu ei lecțiile vieții și ale morții, ne vom pierde sensul mărturisitor. Sunt consumatorii unei media care cultivă frica și incită bigotismul la reacții. Valorile intoleranței și ale violenței atitudinale au crescut extrem de mult. Fiți învățătorii păcii și ai echilibrului, propunătorii unui plan de educație pentru viață! Nu, nu se vor hrăni cu metafore ori cărți, nu-și vor ține copiii de mai târziu cu povești ori izvoade morale, dar vor fi mai fericiți și mai atenți la nevoile viitorului, vor desistematiza cu ușurință răutatea, vor crește altfel. Fac parte din generația fără cultură religioasă. Nici acasă și nici la școală nu m-a crescut cineva în rigori excentrice. Naturalețea iubirii părinților, exigența plină de dragoste a profesorilor, îndemnul permanent spre muncă cinstită erau fundamentele unei educații care nu avea pe copertă înscris numele lui Iisus Hristos, dar conținea, în fiecare atom de viață, semnătura zâmbetului Său. Fiți zâmbetul lui Hristos pentru copiii și colegii din școală! Nu vă temeți să mărturisiți oboseala și indispoziția atunci când vă cuprind! Nu pasați copiilor propriile frustrări și toane, munciți mai atent cu voi, cu sufletul vostru însetat de dragostea lui Dumnezeu. Și încercați să-i învățați să-L cunoască şi să-L recunoască pe Domnul!

Pr. Constantin Necula

Sursa: ziarullumina.ro