Raportul reuniunii episcopilor ortodocsi, care detin eparhii in Italia – 16 – 17 noiembrie 2009, Venetia
Raportul reuniunii episcopilor ortodocşi, care deţin eparhii în Italia – 16 – 17 noiembrie 2009 Veneţia, în vederea constituirii unei Adunări a Episcopilor Ortodocşi din Italia, în urma consultărilor pan-ortodoxe de la Chambésy, iunie 2008.
O consultare a episcopilor ce detin eparhii ortodoxe in Italia, a avut loc în perioada 16 – 17 noiembrie 2009, în Veneţia, la sediul eparhiei Patriarhiei Ecumenice (din Italia), găzduită şi prezidată de Mitropolitul Gennadios, care se află în fruntea acestei eparhii.
Au participat, alături de Mitropolitul Gennadios, Arhiepiscopul Innocent de Cherson, care conduce provizoriu eparhia Patriarhiei de Moscova în Italia, Arhiepiscopul Gabriel, care este şef al Arhiepiscopiei Parohiilor tradiţionale rusesti în Europa de Vest, sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice, ambii din Paris, şi Episcopul Tihon, auxiliar al Eparhiei Patriarhiei Bulgare în Europa Occidentală şi Centrală, cu sediul în Berlin (Germania).
Episcopul Siluan al Eparhiei Patriarhiei Române, care, pe plan numeric, este eparhia care deţine cel mai mare număr de parohii din Italia, a fost absent.
În comunicatul final se declară că această reuniune reprezintă un prim pas spre înfiinţarea unui Sinod al Episcopilor Ortodocşi din Italia, în conformitate cu deciziile luate în acest sens de către cea de-a 4-a conferinţă presinodală pan-ortodoxă de la Chambésy, în apropierea Genevei (Elveţia), iunie 2009.
„În cadrul reuniunii, episcopii au discutat despre evoluţia viitoare a unei astfel de reuniuni [şi] a instituit un comitet de lucru format din reprezentanţi ai fiecărui episcop”, se arată în declaraţie.
Partea de secretariat i-a fost încredinţată Pr. Evangelos Yfantidis, vicar general al eparhiei Patriarhiei Ecumenice.
Episcopii prezenţi şi-au exprimat dorinţa, „în unanimitate,” privind „colaborarea mai strânsă pentru binele credincioşilor ortodocşi şi al tuturor persoanelor de buna credinta, mărturisind în cadrul societăţii contemporane valorile creştine comune”, continuă această declaraţie.
În plus, episcopii au participat la mai multe celebrări liturgice.
Pe 17 noiembrie, aceştia au oficiat împreună liturghia euharistică, în semn de unitate, în Biserica Grecească Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică ortodoxă din Europa de Vest, înfiinţarea acesteia datând din sec. al XV-lea.
De asemenea, aceştia au oficiat şi o slujbă de pomenire în memoria Patriarhului Pavle al Serbiei, mutat la Domnul in data de 15 noiembrie 2009, la Belgrad, şi au transmis un mesaj de condoleanţe prin care s-a exprimat „apropierea frăţească faţă de Biserica Ortodoxă Sârbă, în condiţiile date”.
sursa: lacasuriortodoxe.ro si arberia ortodossa



