In Turcia, Justitia blocheaza accesul elevilor religioşi, catre universitati
Consiliul de Stat, cel mai înalt organ administrativ turc, a votat miercuri, 25 noiembrie 2009, împotriva unei dispoziţii susţinute de guvernul islamo-conservator care permitea accesul absolventilor scolilor cu profil religios, la universitati, raportează Agenţia Anatolia.
Această instanţă, sesizată de baroul din Istanbul, a decis în unanimitate oprirea aplicării unei decizii controversate, adoptate in iulie 2009, a Consiliului Superior al Educaţiei (YOK), pe motivul unor „grave si ireversibile” consecinţe la care ar putea fi supus sistemul de învăţământ turc, a mai spus agenţia.
YOK decisese să permită accesul elevilor din institutiile publice care formeaza imami, pentru mult timp refuzat de autorităţile pro-laice, in învăţământul superior. Şcolile religioase numărau câteva mii de studenţi.
Primul-ministru Recep Tayyip Erdogan, care conduce un partid majoritar, apărut din mişcarea islamistă, s-a arătat mulţumit de această reformă.
YOK a fost reformat cu totul de către partidul lui Erdogan şi majoritatea membrilor săi, rectori de universităţi, au fost numiţi de către preşedintele Abdullah Gül, un vechi membru al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la putere.
Membrii care au respect fata de laicitate, acum sunt o minoritate.
AKP a mai înaintat anul trecut un amendament constituţional prin care se autoriza purtarea voalului islamic în universităţi, dar a fost anulată de Curtea Constitutională, care a acuzat partidul, de „activităţi antilaice”.
Voalul musulman este interzis în serviciile publice şi universităţile din Turcia, ţară musulmană cu regim laic, şi este perceput de cercurile pro-laice ca semn de sprijin evident faţă de islamul politic.
sursa: lacasuriortodoxe.ro



