Duminica a 26-a după Rusalii, Luca 12, 16-21

16. Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. 17. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? 18. Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; 19. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. 20. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?  21. Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.

Aţi auzit despre păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni? Este vorba despre un păcat pe care ne este teamă să-l amintim. Trebuie să ne fie teamă să-l amintim, deoarece oricum nimeni niciodată nu-l aminteşte în dreptul lui însuşi. Ei bine, oamenii mi-au mărturisit că au comis păcate grele şi urâte. Îmi amintesc de oameni care au recunoscut că au fost beţivi, care au mărturisit că au furat, că au stricat casa altora, au ucis, au luat în deşert numele Domnului, că au vânat greşeli la partenerul de căsătorie, au călcat duminica – şi toate celelalte – dar, atât cât îmi aduc aminte din toată slujirea mea, nimeni n-a recunoscut vreodată în faţa mea că s-a făcut vinovat de păcatul despre care vom vorbi acum. Şi bănuiesc că motivul este că el reprezintă rădăcina păcatului; păcatul de bază, chiar temelia păcatului. Însuşi Domnul  ne-a avertizat cu solemnitate despre acest păcat în Luca 12:15: „Apoi le-a zis: ‘Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.'” Vedeţi, păcatul pe care nu-l recunoaşte nimeni este lăcomia.

Oamenii pur şi simplu nu spun „Ei bine, sunt lacom. Vreau să capăt banul acela în plus. Vreau să mă întind şi să pun mâna şi să trag cât pot de mult.” Iar oamenii nu vor veni niciodată să zică: „Vreau să recunosc ceva. Lăcomia este problema mea. Sunt lacom.” Lucrul acesta m-a uimit întotdeauna. Oamenii nu se supără deloc să recunoască unele din păcatele mai grele, mai evidente, dar când vine vorba de păcatele mai rafinate, cum ar fi lăcomia, cred că le este mult prea umilitor. Desigur, este un păcat care nu este prea condamnat nici de veacul nostru materialist. S-ar părea că nu este prea condamnat nici de biserică. Dacă ajungi să calci oricare din celelalte porunci, imediat dai de bucluc, dar lăcomia – ei bine, nimeni nu ştie dacă pofteşti sau nu. Totuşi – este o poruncă a Domnului şi s-ar părea că este una pe care majoritatea oamenilor o trec cu vederea. Totuşi în ochii lui Dumnezeu este unul din păcatele cele mai grele, deoarece stă la rădăcina oricărui alt păcat. Aş face bine să vă atenţionez de acum că nu există niciun mod de a scăpa de lăcomie decât doar prin Iisus Hristos – nici un alt mod. Este nevoie de o putere deosebită din cer pentru a birui acest păcat. Acum haideţi să ne întoarcem pentru o clipă la Luca 12. După ce Domnul Iisus a zis „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani,” S-a folosit de o ilustraţie pentru a exemplifica şi mai mult. Este textul evangheliei de astăzi. Ei bine, remarcaţi ceva. Dumnezeu îl numeşte pe acest om ‘nebun’. Eu aş putea să-l numesc pe un om nebun şi să greşesc total, dar când Dumnezeu îl numeşte pe un om nebun, el chiar este nebun. Ei bine, acest om chiar era nebun. De ce? Pentru că, pe el îl interesa doar persoana lui – ‘voi face,’ ‘voi zidi’, ‘voi strânge’ – şi uita total solemnul adevăr că într-una din aceste zile, va trebui ca toţi să stăm înaintea Domnului la judecată. Aşa că Dumnezeu i-a zis: ” Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” Este o întâmplare foarte solemnă. Fiecare creştin ar trebui să-i acorde atenţie cu multă seriozitate şi să ia seama la mesajul ei. Domnul vrea să spună aici, „Dă-i înainte. Dacă aşa vrei să meargă lucrurile, capătă tot ceea ce vrei. Păstrează lucrurile care nu sunt ale tale. Adună-ţi păcat după păcat. Ai dreptul să alegi, dar când va sosi ziua socotelilor şi ţi se va cere sufletul, atunci ale cui vor fi aceste lucruri?” Ştiţi, mulţi oameni cred că se descurcă bine cu păcatele ascunse – lucruri care se află înăuntru, lucruri care nu se văd – cum ar fi pofta. Cineva poate să fie un creştin respectabil atât cât îi priveşte pe ceilalţi şi totuşi să fie vinovat de poftă. Acest păcat nu apare strident, nu se vede asemenea păcatelor exterioare, mai evidente. Dar reţineţi: La marea zi a judecăţii, când va străluci lumina de la tronul judecăţii lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia, toate lucrurile se vor descoperi, iar oamenii le vor vedea în toată plinătatea lor dezgustătoare şi hidoasă. Iar unul din păcatele cele mai rele care vor fi expuse la ziua judecăţii va fi păcatul poftei.

Poftind lauda, cinstea sau poziţia altuia. Mi-e cam teamă că nu ne prea dăm seama cât de departe ajunge acest lucru. Să luăm de exemplu, invidia profesională. Aţi auzit vreodată de această expresie? Aş dori să vă spun că nu se limitează doar la profesii. Este un termen pe care ar trebui să-l folosim larg, deoarece i se poate aplica oricui, oriunde. Soţiile sunt geloase pe alte soţii; soţii pe alţi soţi; lucrătorii pe alţi lucrători; iar această gelozie profesională înseamnă de fapt poftă – să pofteşti lauda altuia sau cinstea lui sau poziţia lui. Este atât de răspândită că de-abia dacă mai este vreun loc unde să nu se afle. Există chiar şi între predicatori şi aici ajungem la punctul cheie. S-ar putea ca cineva să-şi zidească o casă foarte frumoasă, iar eu să trec pe lângă ea, într-o zi şi să spun: „O, ce casă frumoasă! E o capodoperă. Ce lucrare frumoasă!” Asta nu m-ar afecta cu nimic – mi-ar fi uşor să spun, pentru că eu nu sunt zidar. Cineva ar putea picta o capodoperă – încântătoare, deosebită – iar eu aş putea spune: „E superbă, n-am văzut niciodată aşa ceva!” Aş putea să împart laude din belşug la adresa acelui om şi lucrul acesta nu m-ar afecta cu nimic pentru că nu sunt pictor. Dar când cineva se urcă la amvon şi ţine o predică mai bună decât mine, să spun sincer şi adevărat din inimă: „Este o capodoperă; Domnul a fost cu tine!” este cu totul altceva.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Ei bine, despre asta vorbim acum. Această problemă a poftirii laudei adresate altcuiva, succesului altcuiva, prestigiului altcuiva reprezintă unul din păcatele cele mai mari amintite în Cartea lui Dumnezeu. Mă rog ca pe când înaintăm în acest cuvânt de învăţătură, fiecare să se hotărască în inima lui să înceapă chiar de acum să se agaţe de Dumnezeu pentru ca să capete biruinţa. Este teribil ca un creştin să fie vinovat de păcatul poftirii. Este destul de rău chiar pentru un om din lume, dar este groaznic ca cineva care poartă numele lui Hristos să se facă vinovat de poftirea vreunui lucru. Trebuie să învăţăm să-I aducem laude lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Atunci nu ne vom mai bate capul cu privire la cine merită lauda pentru un oarecare lucru. Îi vom aduce toată lauda lui Dumnezeu, deoarece Lui Îi aparţine de drept şi mai întâi de toate.

Cu câteva zile în urmă, mi-am pierdut treizeci de minute de timp preţios ca să aştept o persoană să ajungă pentru a rezolva o problemă. Mi-am făcut cu mintea nişte calcule şi am conchis că cele treizeci de minute din timpul meu valorau cu mult mai mult decât ce aş fi rezolvat din întâlnirea cu acea persoană. Vă asigur că rezultatul aritmeticii mele nu m-a eliberat câtuşi de puţin de frustrare, ci m-a făcut să mă gândesc mai mult la valoarea minutelor şi orelor. Din nefericire, punem semnul egal între valoarea timpului şi un anume număr de euro şi cenţi. Oamenii sunt plătiţi atâta pe oră sau atâţia euro pe lună. Presupunând că cineva este plătit cu 10 euro pe oră pentru munca lui, haideţi să încercăm să evaluăm adevărata valoare a acelor 60 de minute. Ecuaţia ar suna cam aşa: o oră de timp echivalează cu 10 euro în bani cash. După ce am transformat ora în bani şi am presupus că banii echivalează total cu cele 60 de minute de timp, putem determina adevărata valoare a unei ore, aşa cum am aflat valoarea celor 10 euro. Cât de preţioşi îi sunt aceşti zece euro celui care şi-a dat timpul în schimbul lor? Cât bine îi vor face şi cât vor contribui la calitatea vieţii lui? Dacă cei zece euro vor aduce mai multă fericire, o viaţă mai lungă şi o siguranţă mai mare, atunci trebuie să conchidem că timpul omului a valorat suma şi poate chiar mai mult.

Dar să presupunem că cei zece euro se cheltuiesc pe alcool, care duce la alcoolism sau boală. În loc de a avea vreo valoare reală, banii vor avea o valoare negativă, iar ora respectivă nu va valora mai mult decât nimic. Cu alte cuvinte, timpul nostru valorează atât cât reuşim să scoatem din banii cu care suntem plătiţi pentru timpul nostru. Dacă lucrurile pentru care cheltuim banii vor aduce o viaţă mai bună şi un trai mai lung şi mai fericit, s-ar putea ca timpul nostru să valoreze infinit mai mult decât orice sumă de bani. Pe de altă parte, dacă ne vom cheltui banii pentru lucruri care creează boală, ne scad valoarea morală şi ne împiedică să căpătăm viaţa veşnică, atunci timpul nostru are o valoare negativă. Dacă acest principiu este adevărat, etalonul folosit de lume pentru a evalua timpul este total greşit. Unii oameni care sunt plătiţi cu peste un milion de euro pe an, îşi folosesc bogăţia pentru a-şi întina trupul şi mintea şi pentru a-şi nimici simţurile spirituale. Societatea poate să spună ce-o vrea, dar aceşti oameni îşi pierd timpul, deoarece îşi pierd banii, pe care i-a cumpărat timpul lor. Alţi oameni sunt plătiţi cu puţini euro, dar ei investesc aceşti bani puţini în lucruri care contribuie la pacea sufletească, la zidirea unui caracter moral puternic şi la pregătirea pentru viaţa veşnică. Aceşti oameni pun preţ cu adevărat pe timpul lor, de fapt, mai mult decât directorul executiv cel mai bine plătit dintr-o corporaţie, care îşi foloseşte greşit averea.

A început să se contureze clar tabloul în mintea dvs. că banii dvs. reprezintă timpul dvs.? Aşa că, ce faceţi cu banii dvs. este acelaşi lucru cu ce faceţi cu timpul dvs. Binecuvântările scoase din banii dvs. reprezintă adevărata valoare a timpului dvs. Gândiţi-vă pentru o clipă. Cum vă folosiţi banii? Sunt ei investiţi în moduri care vă vor aduce fericire veşnică şi siguranţă? Îi ajutaţi pe ceilalţi să culeagă binecuvântarea harului mântuitor al lui Dumnezeu? Ca urmare a folosirii banilor dvs., vor putea sufletele să se bucure cu dvs. în ceruri? Modul imprudent şi irositor de a trata banii îi va face pe milioane de oameni să-şi piardă viaţa veşnică. Nu îşi vor pierde doar ani de timp de pe pământ, ci timpul nesfârşit al unei veşnicii viitoare. Toţi banii cumpăraţi de o viaţă de trudă n-au nici o valoare dacă nu contribuie la zidirea unei calităţi adevărate a vieţii. Cu durere, observăm cum miliarde de euro sunt cheltuite pe dorinţe egoiste, droguri şi planuri de nimicire. Cât de multe vieţi irosite reprezintă acei dolari irosiţi!

Cu riscul de a mă repeta, revin la întrebarea „Cum vă cheltuiţi banii?” Anii vieţii dvs. se leagă de acei bani. Cum te foloseşti de ei, aşa te foloseşti de anii timpului tău. Când ţi se va termina viaţa, toţi anii tăi de timp remunerat se vor reflecta în averea ta. S-ar putea să fie mică, dar este importantă, deoarece reprezintă valoarea întregului timp pe care l-ai schimbat în ea. Cum preţuieşti acest timp? Cum estimezi acei ani care au alcătuit atât de mult din viaţa ta? Răspunsul la aceste întrebări se va descoperi prin modul cum te raportezi la averea ta. Dacă aceşti bani îi foloseşti acum pentru nevoile de prioritate cele mai profunde, atunci timpul de care a fost nevoie ca să capeţi banii a fost bine utilizat. Iar dacă banii devin un mijloc de a ajunge la suflete cu împărăţia lui Dumnezeu, valoarea timpului folosit pentru a-i câştiga este cu mult mai mare decât socoteala. De ce? Să vă ilustrez.

Dacă banii dvs. s-ar putea folosi ca să întoarcă măcar un suflet la Hristos, cât ar valora timpul investit? Încercaţi să înţelegeţi aceasta în următorii termeni: un suflet salvat pentru veşnicie va trăi cu mult mai mult decât toţi anii tuturor oamenilor care au trăit şi au murit pe acest pământ. Înţelegeţi ce vreau să zic? În final, viaţa acelui om în veşnicie va depăşi numărul de ani pe care l-au trăit toţi milionarii, toţi directorii de firme şi toţi pretinşii conducători ai lumii în toată viaţa lor. Iar dacă aceşti milionari şi aceste renumite personalităţi nu vor fi mântuite, atunci timpul acelui suflet răscumpărat va fi mai de preţ decât timpul tuturor acelor conducători la un loc.

Ceea ce vreau de fapt să zic este asta: banii, succesul şi tot ceea ce merge împreună cu ele n-au nici cea mai mică valoare dacă nu se folosesc ca să te pregătească pentru veşnicie şi ca să-i ajute pe alţii să se pregătească. Timpul nostru este de preţ, dar este de preţ doar în măsura binecuvântărilor veşnice pe care le putem căpăta de pe urma banilor pe care-i primim în schimb pentru timpul nostru. Dacă ne cheltuim banii inutil, timpul cu care am câştigat acei bani s-a pierdut şi el. Cât de adevărată este afirmaţia Domnului: „Şi ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Matei 16, 26.

Şi chiar Domnul vorbea despre o tranzacţie. Investeşti ceva ca să capeţi altceva. Schimbăm timpul pe bani. Apoi, dăm banii pe ce? Pe lucruri, care nu ne ajută să ajungem la cer? Dacă este aşa, timpul şi banii noştri sunt greşit folosiţi şi fără valoare. Repet, mai bine nu ne-am fi născut niciodată decât să trăim şi să murim fără Hristos. Ar fi de o mie de ori mai bine să trăieşti ca un cerşetor decât să fii miliardar în industria petrolieră şi să n-ajungi la cer pentru că ţi-a lipsit un singur lucru. Analizaţi cu atenţie această declaraţie. Cerşetorul creştin a trebuit să-şi ducă traiul cu nevoi materiale şi lipsuri, dar a avut pace sufletească şi bucurie în inimă. Bogatul a trăit cu tot confortul posibil, dar mintea i-a fost nefericită şi îngrijorată. Chiar dacă n-ar fi nici o viaţă veşnică dincolo de mormânt, cerşetorul creştin a trăit mai bine în lumea aceasta decât miliardarul nemântuit. Dar gândiţi-vă la aceşti doi oameni în relaţia lor cu veşnicia. De un miliard de ori mai mult decât a trăit bogatul pe pământ, acel cerşetor răscumpărat va trăi într-o casă mai minunată decât şi-ar fi putut imagina miliardarul petrolier de pe pământ. Când în cele din urmă anii lui vor depăşi anii de viaţă ai întregii populaţii de pe pământ, săracul cel mântuit se va afla încă în floarea sănătăţii şi într-o tinereţe veşnică. Nu-i aşa că sunteţi recunoscători că mai sunteţi încă în viaţă, pe tărâmul timpului, unde lucrurile se mai pot schimba? Veşnicia este la uşi, dar ni s-a mai lăsat puţin timp în care fiecare dintre noi să schimbăm minutele în bani. Dar după asta, ce va mai urma? Banii se vor schimba în altceva. Acel altceva fie ne va ajuta să ne pregătim pentru ceruri, fie ne va îndrepta spre pieire. Dumneavoastră ce alegeţi?  Mulţi împărtăşesc o teamă legitimă de a-şi cheltui economiile şi de a ajunge să depindă de alţii. Dar după moarte, n-au de ce să se teamă. Ei pot să realizeze pentru Hristos ceea ce împrejurările nu le-au îngăduit niciodată în timp ce erau în viaţă. Mai pot fi câştigate suflete pentru împărăţie. Banii lor pot ajuta ca oamenii să se pregătească pentru cer.

Multe suflete au fost câştigate la Hristos doar pentru că unii oameni s-au implicat destul şi au ajutat din bănuţii lor. Ce bucurie va fi pentru acei creştini, când vor afla la învierea celor drepţi, că banii lor, resursele lor şi-au adus roadele cuvenite. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi nouă!