Duminica a XXVII-a după Rusalii, Luca 13, 10-17
11. Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; 12. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. 13. Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. 14. Iar mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! 15. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? 16. Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, iată de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? 17. Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El.
Am în mână o bancnotă de 20 de euro. O vedeţi? O mototolesc. În 4, 8 bucăţi. O fac cât mai mică. Apoi o îndrept, cu cutele aferente. „Ce valoare are acum bancnota?”. „?”, „Tot 20 de euro? Cum, dar e mototolită? Nu şi-a piedut valoarea?”. În viaţă mulţi dintre noi suntem mototoliţi. Chirciţi de boli. Cocoşaţi de probleme. Îndoiţi de păcate. Când privim oamenii, noi imediat îi evaluăm. Dacă a greşit, dacă e bolnav, dacă e sărac, dacă e străin, valoarea sa scade. Însă, Creatorul nu ne priveşte aşa. Pentru El, orice om – oricât ar fi de mototolit de păcat, este valoros! Foarte valoros!
Doctorul Luca ne spune că într-o sinagogă oarecare din Israel, Hristos a vindecat o femeie gârbovă. O strâmbă de coloana vertebrală. O cocoşată. O femeie care tot timpul mergea cu capul plecat, cu privirea în pământ. De câte ori se întâlnea cu oamenii, infirma nu le putea vedea decât pantofii. Nu-i putea privi în faţă, nu pentru că nu vrea, dar nu-şi putea ridica faţa spre ei. Ea nu putea vedea nici oameni veseli, nici răsărit de soare, nici cerul albastru. Iar păsările, pentru ea zburau prea sus…
1. Societatea nu poate îndrepta viaţa mototolită. Odată ce a rămas cocoşată, prietenii gârbovei au sfătuit-o cu tot felul de „reţete”. Unii au experimentat ceva asemănător, alţii au citit undeva, alţii sunt experţi în cocoaşe, unii sunt medici. Şi femeia a încercat de toate. Despre gârbova din Biblie nu ni se relatează că a alergat la medici. Dar deducem că a făcut asta. Pentru că aşa facem noi, întâi alergăm la spital, apoi la biserică! Astăzi, oamenii aleargă disperaţi la psihologie, la filosofie, la Facebook. Ei cred că acolo vor găsi acel bisturiu miraculos care printr-un singur „delete”, le-ar dizolva poverile sufleteşti. Forever! A reuşit cineva? Unul singur măcar… A încercat comunismul cu „omul nou”, a încercat Hitler cu „rasa ariană”, au încercat francezii cu umanismul. Degeaba. A încercat o moralitate dreaptă, cu inimi strâmbe! Încercările societăţii sunt un fel de proptele de îndreptare puse unor copaci bătrâni, cu trunchiurile noduroase, găunoase şi scovârgite. Singura îndreptare se face cu drujba!
2. Religia – oricare ar fi ea, nu poate îndrepta viaţa îndoită. Gârbova mergea de ani buni în sinagogă. În fiecare sabat. Rugăciuni. Post. Lacrimi. Degeaba! De ce sinagoga nu a reuşit vindecarea? Fiindcă cei de acolo, deşi drepţi, erau strâmbi în inimă! Vedem asta la fruntaşul care o ceartă pe femeie că s-a vindecat în sabat. El e tipul de credincios care păstrează cu minuţiozitate toate amănuntele de ordin etnic ale Legii, dar inima lui era lipsită de dragoste sau milă! E un religionar de profesie.
Găsim foarte mulţi oameni gârbovi în biserici. Lumânarea, icoana, lacrimile de la priveghere nu sunt suficiente pentru a fi oameni transformaţi. Banul pus la pungă, aruncat fie el din abundenţă, nu poate spăla o conştiinţă încărcată, care înşală, nu plăteşte angajaţii corect, nu-şi plăteşte impozitele la stat, ascunde banii de soţie. Nu se poate să ieşim îndreptaţi din biserică şi acasă, pe stradă, în societate să arătăm tot cocoaşa cea hulită. Tot cu sticla, cu telenovela, cu divorţul, avortul, bârfa, cu coarnele scoase gata să împungem. Nu se poate cu icoana în dreapta volanului şi cu ţigara sub ea. Nici cu poster cu Hristos lipit pe portieră şi să înjurăm în intersecţii. Şi nici cu Biblia în mână, dar nu în inimă. Asta e religie, nu relaţie! E ipocrizie. E mândria de a sta drept! Dar inima e tot strâmbă! Mândrii nu pot sta drepţi! Mândria e cel mai mare din păcate!
Cum se poate iubi o soră fără s-o ajutăm, un sărac fără să ne dechidem buzunarul, un bolnav fără să-l mângâiem, să-i ştergem sudoarea, să-i dăm un compot? Cum se poate declara că ne iubim păstorul şi duminica dimineaţa fugim la altă biserică să ascultăm pe altul mai cu ştaif? Cum iubim fraţii, apreciindu-i pe unii şi ignorându-i pe alţii? Înţelegeţi de ce oamenii nu vin la biserică, de ce nu se vindecă, de ce nu se schimbă, pentru că în locul sângelui lui Hristos, noi am ridicat garduri, ziduri groase. Şi Vindecătorul divin a rămas singur, în spatele lor.
3. Hristos scrie drept pe linii strâmbe. Acolo unde nimeni nu mai poate, Dumnezeu de-abia începe. 18 ani de chinuri, de surmenaj, de eşecuri. Dar de rugăciuni neîntrerupte. Aproape că uitase că are cocoaşă. Fiindcă inima începuse să-i fie dreaptă. Trupul ei era strâmb, dar inima gata de rugăciune. Trupul era proptit de baston, dar sufletul alerga la maratonul cerului. De unde ştim? Din declaraţia Domnului: „este o fiică a lui Avraam”, a tatălui tuturor credincioşilor! E bună şi cocoaşa uneori, îţi arată calea spre biserică! Interesant este că gârbova nu l-a rugat pe Domnul s-o vindece. Nici altcineva n-a insistat. Dar Medicul Medicilor îşi cunoaşte bolnavii. Şi diagnosticele.
Patru paşi a făcut Mântuitorul pentru îndreptarea gârbovei: a) a văzut-o, b) a chemat-o în faţă (Mat. 12, 28 – Veniţie la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi…), c) şi-a pus mâinile peste ea, d) a eliberat-o! Ştiţi ce mă surprinde la această istorisire? Faptul că fariseul ce conducea sinagoga nu s-a bucurat de eliberarea gârbovei! Un proverb spune că „Oamenii te pot ierta pentru crime, dar nu te pot ierta dacă eşti fericit!” Pentru fariseu, măgarul, boul de la iesle era mai de preţ decât o femeie. Decât un suflet. Pentru Hristos, nu. Era suflare din El în femeie! Iubiţilor, să nu facem greşeala să investim mai mult în zidurile bisericii decât în sufletele ei! Eşti în biserică astăzi. Cu poverile în spate. Chircit. Mototolit. Hristos te-a văzut. Vrea să te elibereze gratis. De fapt a făcut-o de 2000 de ani. Ne-a iubit până la capăt. Cum adică până la capăt, poate întrebaţi. Capătul e crucea Golgotei. Acolo a plătit eliberarea noastră. Şi-a lăsat palmele găurite de piroane. Pentru ca sângele să curgă. A murdărit crucea, dar a şters păcatul… Refuzi vindecarea, pleci cu cocoaşa înapoi acasă? Mai poţi s-o duci? N-ai ostenit? Nu te-ai săturat să priveşti numai picioarele oamenilor şi nu faţa lui Dumnezeu? Vrei să-Şi pună Mâna peste dumneata? Ieşi înaintea Sa. Fără frică, Domnul te cheamă! El e peste religie. Nu e dogmă, o filosofie, un set de legi. Dumnezeu e dragoste! Cum a demonstrat Iisus Hristos că iubea această gârbovă? Nu numai fiindu-i milă, dar şi vindecând-o! Reacţia femeii după îndreptare? V. 13 spune că „Îl slăvea pe Hristos!” Acum, putea merge drept!




