Duminica Ortodoxiei, Ev. Ioan 1, 43-51

În vremea aceea a vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis: vino după Mine. Şi Filip era din Betsaida din oraşul lui Andrei şi al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: am găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege şi au scris proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din Nazaret poate să fie ceva bun? Şi Filip i-a răspuns: vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: iată cu adevărat israelitean în care nu este vicleşug! Natanael L-a întrebat: de unde mă cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub smochin. Răspuns-a Natanael şi I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun că de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.

Privind la oamenii care s-au întâlnit cu Iisus, avem de învăţat de la Domnul cum să vorbim altora despre El. De data aceasta, vom discuta în special despre prejudecăţi, atunci când Îl împărtăşeşti pe Hristos. Ştim că întotdeauna operăm cu prejudecăţi. Când cineva spune despre altcineva ceva, tu ştii imediat anumite lucruri despre acea persoană şi îl judeci, îl vezi, te gândeşti la el prin lucrurile pe care le ştii – lucruri care pot fi adevărate sau neadevărate. Prejudecăţile te pot împinge la acţiune sau te pot opri de la a face ceva. Atât cei ce proclamă Cuvântul, care Îl împărtăşesc pe Hristos, au prejudecăţi, cât şi cei care ascultă Cuvântul.

Vă spun două întâmplări, care au rolul de a ne ajuta să distilăm bine acest lucru. Mai întâi, despre prejudecăţile celor credincioşi: două mere erau pe o creangă şi se uitau în jos. Unul îi spune ceiluilalt:„ Ia uită-te la oamenii ăştia! Uite cum fură! Uită-te, n-au loc unul de celălalt! Uite, urmează să se bată. Într-o zi se va termina cu ei. Într-o zi vor rămâne pe lume numai mere. Şi noi vom conduce lumea.“ La care celălalt măr îi răspunde: „Care „noi“ – cele roşii sau cele verzi?“ Acum, o întâmplare care să ne ajute să vedem prejudecăţile unui necredincios: în tinereţe, Mahatma Ghandi (2 octombrie 1869, Porbandar/Kathiawar – †30 ianuarie 1948, New Delhi, cu adevăratul său nume Mohandas Karamchand Gandhi părintele independenței Indiei și inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente. Numele de „Mahatma“ (în sanscrită înseamnă „marele suflet“) i-a fost dat de poetul indian Rabindranath Tagore) a citit Evangheliile. După o lectură atentă a acestora a ajuns la concluzia că doar învăţăturile lui Hristos sunt cele care pot ajuta, având în vedere sistemul de caste din India. Şi s-a hotărât: duminică dimineaţa mă duc la biserică şi vorbesc cu preotul despre hotărârea mea de a mă converti la creştinism. Vine duminica, merge la Biserică şi dă să intre. Uşierul care era acolo îi spune: Tu nu te poţi aşeza aici, tu trebuie să ieşi afară să te închini cu fraţii tăi. Ghandi nu s-a mai întors niciodată la biserică: „Dacă şi creştinii au caste, mai bine rămân mai departe hindus.“

Toţi am auzit nenumărate etichete, imagini şi replici care se folosesc atunci când alţii aud despre oameni credincioşi. Poate ţi s-a întâmplat şi ţie, atunci când ai vrut să spui altora despre Iisus Hristos, că te-a întrebat: „La ce biserică mergi?“ Şi i-ai spus: „La aceea.“ „Acolo, unde merg şi X, Y?!“ Şi spui: „Da, acolo.“ Ţi-a pus pe frunte ceva ce nu se mai dezlipeşte sau se dezlipeşte greu. Oamenii operează cu prejudecăţi. Acestea sunt unele dintre cele mai mari piedici, atât din partea celui care duce evanghelia, cât şi din partea celui care ascultă. Operăm cu clişee adesea din comoditate. Ele ne sunt un sistem de protecţie foarte bun. Rezistăm în orice vreme.

Al doilea lucru de discutat, înainte de a intra la întâmplarea cu Natanael, este că atunci când ne deschidem gura să spunem despre Hristos, trebuie să fim foarte atenţi, pentru că din cauza acelor prejudecăţi cuvântul nostru poate fi înţeles greşit. Una am vrut să spunem – şi cu totul alta s-a înţeles. Acum câţiva ani, compania „Pepsi“ a lansat o campanie mare de publicitate în China, iar dictonul pentru campania aceasta a fost: „Pepsi te face să revii la viaţă.“ Când oamenii de la Departamentul de externe au tradus aceasta în chineză, literal spunea aşa: „Pepsi face ca strămoşii tăi să vină înapoi din morţi.“ Şi campania a fost un dezastru, vânzările au fost foarte slabe. Aşadar, este mare nevoie de atenţie la ce spui, dar, mai mult, atenţie la cum se înţelege ceea ce urmează să spui. Dacă este atât de încurcată situaţia, dacă este atât de complicat, dacă sunt aşa de multe elemente în ecuaţie, poţi să spui: am încercat de aşa de multe ori şi nu a mers. Ce mi-a mai rămas este să mă rog şi… Dumnezeu cu mila.

Această întâmplare din Ioan, capitolul 1, ar trebui să schimbe optica. Filip  a păţit ce-ai păţit tu. Ai vorbit ceva de biserică, de preot şi de slujbă şi ţi s-a spus: Cine, ăla sau ăia? Natanael le-a spus-o mult mai direct – „nu poate ieşi nimic bun de-acolo“. Revenind la Filip, el a spus: „L-am găsit.“ Modul de a identifica un om în Israel era după locul de unde este, din ce sat este şi al cui este din satul acela. Aşa i-a spus Filip: L-am găsit pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif. El este Cel despre care ne spune Moise în Deuteronom 18: „Un proroc mai mare ca mine. De El să ascultaţi!“ Pe Acela L-am găsit. Despre El îţi spun. Natanael îi răspunde: Poate ieşi ceva bun din Nazaret?! Sunt două mari opţiuni în a înţelege această afirmaţie: „ceva bun din Nazaret“. Una se referă la faptul Nazaretul era neînsemnat. Aşa cum ai spune astăzi: Poate ieşi ceva bun din cutare sat?! Poate ieşi ceva bun din Coslada, spre exemplu? Poate ieşi ceva bun de acolo?! Şi când te uiţi în jur, la cum arată oraşul ăsta… mai, mai că i-ai da crezare. Nimeni n-a auzit de satul acela. Nazaret nu apare niciodată în Vechiul Testament, nu apare în Talmud, nu apare în Midraş. Nu este pomenit în scrierile iudaice, este un sat uitat. Poate de aceea, când s-au întors din Egipt, Iosif şi Maria s-au aşezat în Nazaret – undeva să nu ştie nimeni de tine, într-un sat neînsemnat. Nu-i mai bagă în seamă Arhelau, care domneşte acum în locul tatălui său, Irod. Putem scăpa. Scăpăm viaţa Pruncului. A doua interpretare spune că, pentru că era un sat neînsemnat, a fost locul multor uneltiri. Numai lucruri rele au ieşit din Nazaret.

Dar, revenim la Filip, să vedem ce a făcut Filip atunci când Natanael i-a dat acea replică. Natanael avea dreptate, dar Filip nu s-a lăsat şi a spus: N-am nici un argument să te duc aici. Ceea ce spune este: vino şi vezi. Aşadar, când Natanael a fost aşa de bun la a răspunde, i-a întors o întrebare, ce-a făcut Filip? I-a spus: Nu te pot convinge, hai şi vezi. Vino şi vezi!

Adesea, noi nu putem face mai mult decât a făcut Filip. I-am spus, am primit un răspuns bine gândit, calculat, aşezat, frământat multă vreme. Şi tot ce-ţi mai rămâne de spus este: Vino şi vezi! Noi te putem duce până la un anumit loc. De aici încolo, te ia Hristos.

Ce-a păţit Natanael când a păşit Hristos în scenă? „Te-am văzut când erai sub smochin.“ Când Natanael a auzit aceasta, a început să se mişte pământul sub picioarele lui. Ceea ce Filip n-a putut să mă convingă, încep să văd. Omul acesta îmi cunoaşte mişcările, îmi cunoaşte gândurile, ştie unde am fost, îmi ştie frământările.

Aşadar, dacă ai auzit aceste cuvinte azi, aici, mulţumim că ai venit „să vezi“. Toate întrebările pe care le-ai putea avea sunt binevenite. Cum l-a văzut pe Natanael sub smochin, Hristos cunoaşte toate căile tale. Ştie când te scoli, ştie pe unde umbli, ştie ce gândeşti. Îţi poţi folosi prejudecăţile ca pe o barieră, pentru a sta departe. Urmează exemplul lui Natanael! Ai curajul să-ţi verifici prejudecăţile! Fii un român, un creştin în care nu este vicleşug. Natanael  a fost aşa.

Apoi, Mântuitorul mută discursul de la persoana a doua singular la persoana a doua plural (1, 51). Nu doar tu, ci voi veţi vedea lucruri mai mari ca acestea, dacă credeţi. Rugăciunea înaintea lui Dumnezeu este să avem proaspătă în minte întrebarea lui Hristos: Pe cine cauţi? Ce vrei? După ce umbli? Este o rugăciune prin care Îl rugăm pe Dumnezeu să ni-L arate pe Hristos ca pe Unul care ne cunoaşte, cum ne cunoaştem noi buzunarele, un Hristos care ne ştie zbaterile, frământările şi care răspunde acestor frământări. Nu lăsa să treacă nicio împrejurare fără a-L aduce în mod natural pe Hristos în discuţia cu cei cu care te întâlneşti.

Închei cu un exemplu. Dacă cineva te întreabă: cum a fost duminica asta, ce-ai făcut, pe unde-ai umblat? (poate că mai întâi îţi spune el unde a fost: Am fost la un chef, am fost la o petrecere, a fost nemaipomenit). Tu pe unde-ai fost? Tu ai putea răspunde: A fost bine. Sau i-ai putea spune: Am auzit o predică duminică…! Sau… am fost la Sfânta Liturghie. Şi vezi ce se mai poate lega de discuţia aceasta. Sau… dacă ai prieteni care trec prin necazuri: soţia mea e bolnavă sau copilul meu e bolnav, leagă de asta în mod natural discuţia despre Hristos: Uite, eu mă duc la biserică; n-ai vrea să mă rog şi eu pentru problema aceasta? Vezi ce se leagă mai departe. Adu-L pe Hristos în mod natural în orice discuţie – un Hristos care S-a coborât la noi, Care S-a făcut ca noi: în El era viaţa.

Când trăim o experiență frumoasă și prețioasă simțim nevoia să o împărtășim. Vrem ca și alții să o trăiască. Și atunci le spunem: „Vino și vezi”. Pasajul evanghelic este și o invitație la a avea curajul de a adresa prietenilor noștri, care nu îl cunosc – deloc sau poate insuficient – pe Dumnezeu să vină și să Îl vadă… să îl asculte în Biblie… să îl primească în Euharistie.

Duminica de astăzi este şi un moment prielnic pentru a ne aminti de cei care ne-au ajutat să ne descoperim vocația. Dacă astăzi suntem unde suntem, merită să ne aducem aminte de părinții nostri sau de un profesor sau de un preot sau de un prieten care printr-un gest, cuvânt sau atitudine ne-au arătat calea. Să fie de aceea începutul Postului Mare un moment de mulțumire adus Cerului pentru toți acești îngeri păzitori care ne-au fost dăruiți, iar sâmbetele din Post, dedicate tradițional pomenirii celor adormiți, să devină tot atâtea izvoare de rugăciune pentru ei.