3 iunie 2017 – Moşii de vară în comunitate

Există în Cartea Iov un pasaj; strigătul de credinţă şi speranţă a lui Iov, strigăt care trebuie să devină şi al nostru: „Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.” (Iov 19, 25-27) Eu însumi, noi înşine, noi toţi Îl vom vedea pe Dumnezeu, ne vom întâlni cu Iisus Hristos. Toţi oamenii se vor întâlni cu Hristos pentru judecată. Toţi, nu doar creştinii. Iar pentru acel moment avantajul creştinilor e unul singur: ei au posibilitatea de a-L cunoaşte pe Hristos încă din această viaţă, încă de pe pământ. Va veni şi pentru noi ziua când Îl vom vedea pe Cel în care credem acum, pe Cel Căruia, plini de speranţă, Îi încredinţăm pe cei dragi ai noştri: vrem ca ei să se bucure de vederea feţei Sale, de lumina cea veşnică.