Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
2 august 2017

Cum te numeşti creştin dacă nu ai conştiinţă euharistică?

admin_nec Uncategorized

Zilele trecute, un preot de parohie mi-a relatat un fapt care m-a mâhnit profund. Sfinţia sa se afla într-un pelerinaj prin ţară cu credincioşii, care includea şi participarea la Sfânta Liturghie la o mănăstire de maici. Ajunşi acolo înainte de a începe dumnezeiasca slujbă, părintele întreabă dacă se pot împărtăşi cei pe care i-a spovedit acasă, cărora le-a dat dezlegare şi care s-au pregătit cum se cuvine pentru un astfel de moment. Răspunsul ieromonahului care slujea atunci Sfânta Liturghie a fost că preotul se poate împărtăşi, dar nu şi credincioşii, deoarece nu s-au spovedit la el. Nu este prima dată când aud că sunt biserici în care sunt opriţi de la a se împărtăşi credincioşii, pe motiv că nu s-au spovedit la cei ce slujesc în acel moment Sfânta Liturghie – „nu vă cunosc, nu v-aţi spovedit la mine, deci nu vă pot împărtăşi” (sic!). Ce temei are această „regulă” atât de răspândită azi în Ortodoxia românească, aceea de a nu-i împărtăşi decât pe cei pe care-i cunoşti din scaunul de spovedanie? Atât de departe s-a mers cu această cerbicie în a „păzi” Sfântul Potir încât nici chiar cuvântul unui alt duhovnic, care poate dovedi că are preoţie lucrătoare, nu e de ajuns pentru a cumineca pe cineva cu Sfintele Taine?

Întâmplarea de mai sus are şi un final plin de tâlc. Preotul a preferat să stea la Sfânta Liturghie alături de ucenici, în naos. I s-a părut nedrept ca dânsul să se împărtăşească în timp ce ucenicii săi, cu nimic mai prejos ca pregătire sau ca viaţă duhovnicească, să primească doar anafură. Nu ştiu cum aş fi procedat eu într-o astfel de situaţie, dar înclin să cred că decizia acestui preot a fost în duhul lui Moise care, atunci când evreii au greşit înaintea Domnului Dumnezeu făcându-şi idol un viţel de aur, a mijlocit pentru acest popor să fie iertat, adăugând: „iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!” (Ieşirea 32, 32). Cu alte cuvinte, orice păstor rămâne, din dragoste părintească, alături de turma sa. Cum spunea, recent, un ierarh la o hirotonie întru preot la care am participat: „Un preot nu poate intra singur în Rai. Ori nu intră deloc, ori intră împreună cu măcar o parte dintre cei care i-au fost încredinţaţi spre a-i călăuzi la limanul mântuirii”.

Se vorbeşte în Biserică tot mai insistent, în aceste vremuri în care se vădesc multe lipsuri de ordin moral şi nu numai, despre necesitatea unei înnoiri a vieţii duhovniceşti a credincioşilor şi a slujitorilor altarelor. Or, aceasta presupune „înnoirea minţii”, proces cu neputinţă de înţeles fără a avea cineva mai înainte conştiinţa că „noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora” (v. Romani 12, 2-5). Adică e nevoie de conştiinţă euharistică. „Biserica a fost întemeiată în această lume pentru celebrarea Euharistiei, pentru mântuirea omului prin restaurarea fiinţei sale euharistice. Sfânta Euharistie nu este posibilă în lipsa Bisericii, adică fără o comunitate care să-i cunoască caracterul şi vocaţia unică, dragoste, adevăr, credinţă şi misiune – toate acestea desăvârşite în Sfânta Euharistie; mai precis, să fie Trupul lui Hristos” („Biografia unui destin misionar. Jurnalul Părintelui Alexander Schmemann. 1973-1983”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 75).

Slăbirea acestei conştiinţei euharistice s-a produs treptat, după domnia Sfântului Împărat Constantin cel Mare, când a crescut foarte repede numărul creştinilor – dar în detrimentul calităţii vieţii duhovniceşti din comunităţi. Efectele acestei schimbări de paradigmă au fost multiple. Spre exemplu, teologul sârb Nenad S. Miloşevici analizează, într-o lucrare de doctorat coordonată de „remarcabilul liturgist din Tesalonic care a fost profesorul Ioannis Foundoulis”, modul în care este astăzi văzută Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie: „În secolele de declin teologic din urmă, dumnezeiasca Euharistie a fost privită drept «una dintre cele şapte taine» (…). În epoca actuală însă, în care se simte înviorarea teologiei patristice, se accentuează tot mai mult faptul că dumnezeiasca Euharistie este Taina prin excelenţă a Bisericii, că ea constituie centrul întregii vieţi creştine şi că toate Tainele trebuie celebrate legate cu ea” (Nenad S. Miloşevici, „Dumnezeiasca Liturghie – centrul cultului în Ortodoxie. Legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu dumnezeiasca Euharistie”, Deisis, Sibiu, 2012, p. 215). Pentru a întări caracterul comunitar al slujbelor şi, mai ales, pentru a îndemna pe credincioşi să aibă mai multă râvnă pentru Sfintele Taine, în Ortodoxie grecii oficiază slujba Cununiei şi încadrată în timpul Sfintei Liturghii (conform „Arhieraticonului” publicat la Atena în 1994), iar ruşii au tipărit, în 2002, o Liturghie baptismală – în care botezul se săvârşeşte în cadrul Sfintei Liturghii, precum era rânduiala în primele 15 veacuri de creştinism.

Nu cred că înnoirea vieţii duhovniceşti va fi posibilă, dacă vom continua să-i îndemnăm pe credincioşi să se spovedească doar în cele patru mai posturi de peste an. Dimpotrivă, treptat, nici în aceste perioade nu-i vom mai întâlni la scaunul de spovedanie. Măcar pe cei care au râvnă şi bunăvoinţă să stăruim a-i învăţa ce să facă, spre a se apropia de Sfânta Împărtăşanie cu regularitate. Cei care se împărtăşesc o dată pe an sau chiar sunt opriţi de la cuminecare pe ani de zile ajung adesea să-şi închipuie că aceasta este starea firească în Biserică. Slăbirea conştiinţei euharistice se reflectă în lipsă de pocăinţă, în slăbirea comuniunii în parohii, în răcirea dragostei şi în fapte nedemne de numele de creştin. Până nu vor înţelege că scopul principal al participării la Sfânta Liturghie este cuminecarea cu Sfintele Taine şi că aici este Izvorul vieţii noastre mereu înnoite în Domnul, credincioşii vor fi ispitiţi a cădea în formalism şi vor fi lesne tributari unei mentalităţi de tip magic. A spune că poţi fi creştin dreptmăritor, dar a nu avea conştiinţă euharistică este ca şi cum ai spune că poţi fi om raţional, fără a folosi cuvântul în comunicarea cu ceilalţi sau în dialogul interior.

Pr. Constantin Sturzu

Sursa: doxologia.ro

Întoarcerea la natură Wall Street Journal: Următoarea criză europeană s-ar putea declanșa în Balcani, sub influența Rusiei și a Turciei. Dacă se va ajunge aici, Europa ar putea fi zdruncinată din temelii

Articole pe același subiect

IMG_5590

Uncategorized

A Doua Înviere în enorie, 2026

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

Parohie, Uncategorized

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

IMG_1228

Parohie, Uncategorized

“Mare minune s-arată!”, rugă, colind și poezie la Nașterea Domnului – 2025 în enorie

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • aprilie 2026 (8)
  • martie 2026 (3)
  • ianuarie 2026 (1)
  • decembrie 2025 (3)
  • noiembrie 2025 (9)
  • octombrie 2025 (6)
  • septembrie 2025 (7)
  • august 2025 (6)
  • iulie 2025 (1)
  • iunie 2025 (5)
  • mai 2025 (2)
  • aprilie 2025 (7)
  • martie 2025 (14)
  • februarie 2025 (17)
  • ianuarie 2025 (12)
  • decembrie 2024 (18)
  • noiembrie 2024 (14)
  • octombrie 2024 (2)
  • septembrie 2024 (14)
  • iulie 2024 (9)
  • iunie 2024 (5)
  • mai 2024 (6)
  • martie 2024 (1)
  • februarie 2024 (12)
  • ianuarie 2024 (15)
  • decembrie 2023 (9)
  • noiembrie 2023 (11)
  • octombrie 2023 (14)
  • septembrie 2023 (11)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236