6 august – Schimbarea la Faţă a Domnului

Dacă în sfintele și dumnezeieștile Evanghelii din Noul Testament, de la Matei, Marcu, Luca și Ioan, ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem prin excelență râul Iordan ca reprezentant al tuturor râurilor de pe fața pământului, ca cel mai sfânt râu, în care a fost botezat Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și dacă în Sfintele Evanghelii avem prin excelență ca mare, Marea Galileii sau Marea Tiberiadei, pe valurile căreia Domnul nostru Iisus Hristos a umblat și de unde l-a ridicat pe Petru, care era gata să se scufunde, întinzându-i mâna, tot în Sfintele Evanghelii, pe lângă râul Iordan, pe lângă Marea Galileii sau a Tiberiadei (Domnul Hristos avea să se arate pe țărmul acestei mări după Învierea Sa din morți), avem și patru munți, Munții Evangheliilor, Munții din Sfintele Evanghelii și anume: Muntele Fericirilor, Muntele Taborului, Muntele Golgota și Muntele Măslinilor.

Pe Muntele Fericirilor noi ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, Predica de pe munte a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, învățăturile Lui sfinte și dumnezeiești despre rugăciune, despre post, despre milostenie, despre iubirea vrăjmașilor, despre zidirea casei pe stâncă și nu pe nisip.

Pe Muntele Taborului ne schimbăm la față împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, cu Moise și Ilie veniți din lumea de dincolo, și cu Petru, Iacob și Ioan, sfinții apostoli aleși ca martori ai acestei minuni pe care astăzi noi o prăznuim, ca în fiecare an, la 6 august.

Pe Muntele Golgota ne răstignim împreună cu Hristos prin piroane, prin cunună de spini, prin întunericul de trei ceasuri, prin încercări, prin ispite, prin dureri, prin suferințe, prin operații, prin necazuri de tot felul, pentru că nu ne putem înălța cu Mântuitorul Iisus Hristos la ceruri de pe Muntele Măslinilor dacă nu ascultăm cuvântul Evangheliei Lui pe Muntele Fericirilor, dacă nu ne rugăm împreună cu El pe Muntele Taborului, dacă nu ne răstignim împreună cu El pe Muntele Golgota.

Spune Scriptura, că în momentul Schimbării la Faţă, hainele erau albe ca lumina. De obicei noi spunem alb ca zăpada, pentru a arăta curăţenia, puritatea. Dar, evanghelia ne spune că hainele erau albe ca lumina. Lumina este într-un fel imaterială. Ea nu se poate pipăi. De aceea, când spune evanghelia că hainele erau albe ca lumina, înseamnă că era ceva nematerial în ele. Se tranfiguraseră. Materia era pătrunsă de o lumină ce o făcea mai puţin materie, de fapt aşa cum era trupul lui Hristos după Înviere. Transfigurat, îndumnezeit, capabil să pătrundă prin materie, să intre într-o casă cu uşile şi ferestrele închise.

Ucenicii au mai văzut pe cineva: i-au identificat pe cei doi profeţi, Moise şi Ilie, de-a dreapta şi de-a stânga lui Hristos, stând de vorbă cu Domnul. Şi atunci au fost cuprinşi de o mare bucurie. Şi au zis: bine ne este nouă…

Evanghelia continuă: au fost învăluiţi de un nor luminos. Dar, mai degrabă au fost umbriţi. A umbri are un sens special în Scriptură: Dumnezeu îşi exercită puterea şi acţiunea asupra unei persoane sau asupra mai multora: aripile heruvimilor umbreau chivotul mărturiei. Această umbrire era prezenţa lui Dumnezeu; la Buna Vestire, îngerul zice Sf. Fecioare: Duhul Sfânt te va umbri, adică Duhul s-a pogorât în pântecele Fecioarei. Aşa trebuie să înţelegem norul care i-a umbrit, învrednicindu-i de un dar deosebit: acela de a vedea adevărată faţă a lui Hristos. Nu se mai arăta ca un om umil, ci în toată slava sa dumnezeiască. Aceasta era prefigurarea Învierii Lui.

În clipa umbririi au auzit glasul Tatălui. Se repetă cuvintele de la Botez. Adeverirea Tatălui că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

De ce a fost nevoie să vadă de-a dreapta şi de-a stâga pe Moise şi Ilie. Mai înainte de acest moment, Hristos i-a întrebat cine zic oamenii că este Hristos. Petru zice: Tu eşti Hristosul… Prin schimbarea la faţă este adeverirea credinţei mărturisirii lui Petru. Cuvintele căpătau pecetea lui Dumnezeu.

De ce credeau că ar fi Moise sau Ilie. În vremea aceea circula încă învăţătura despre migraţia sufletelor, despre reîncarnare. 1. Să le demonstreze că această credinţă este falsă. Că El este altul decât Moise şi Ilie. 2. El era mai mare ca Moise şi Ilie.

Faţa strălucea ca soarele, iar hainele erau albe ca lumina. De unde venea lumină: din exterior, de la Dumnezeu Tatăl, era în acel moment  trupul lui Iisus un corp care reflecta lumina care venea din altă parte? Nu! Lumina venea din propriul Său interior. El era Dumnezeu. Dumnezeu este lumină. Până atunci lumina o ţinuse învelită în haina trupului Său.  Dar atunci îi dăduse voie să străbată trupul şi să iasă afară. Lumina aceasta se numeşte în mistică: lumina taborică. Aceasta dovedeşte că ucenicii, chiar muritori fiind, s-au învrednicit să vadă cu ochii lor creaţi, trupeşti, lumina necreată. Veţi fi auzit de isihasm, isihaşti, practica isihastă. Este vorba de acei monahi care au ajuns în momentele lor de extaz să vadă lumina necreată a lui Hristos. Poate pentru câteva secunde. Dar ne spun părinţii că bucuria lor era aşa de mare, ca a apostolilor pe Tabor. Ce este raiul, dacă nu părtăşia noastră la lumina lui Dumnezeu.

Dacă Mântuitorul Iisus Hristos S-a schimbat la Față pe Muntele Taborului, în timp ce se ruga, și fața Lui a strălucit mai mult decât soarele, și hainele Lui s-au făcut mai strălucitoare, mai luminoase decât lumina, ne punem și noi întrebarea: ce ne schimbă sau ce ne poate ajuta să ne schimbăm și noi la față, să nu ne întunecăm la față, să nu ne schimonosim la față, să nu ne întristăm la față, ci să ne luminăm la față, să ne înseninăm la față, ca astfel să gustăm și noi și să fim părtași, pe cât ne este dat, la Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos.

Astăzi orice biserică, mănăstire, catedrală sau schit este un Tabor. Orice creștin sau creștină care suntem botezați în numele Preasfintei Treimi, orice preot sau diacon sau episcop, astăzi, suntem și trebuie să fim precum Petru, Iacob și Ioan, martori ai Schimbării la Față, să cădem cu fața la pământ și să rostim și noi împreună cu Petru sau să-l auzim pe Petru rostind în numele nostru, al tuturor: „Doamne, bine ne este nouă aici, să facem trei colibe: ție una, lui Moise una și lui Ilie una.”

Deci: „Ce ne schimbă pe noi la față?” Mai întâi de toate ne schimbă la față – socotesc – credința în Dumnezeu, credința Patriarhului Avraam în Preasfânta Treime și care a primit-o, învrednicit de primirea lui Dumnezeu, Cel in Treime lăudat, la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază. Ne schimbă la față credința lui Petru în dumnezeirea lui Iisus Hristos pe care a mărturisit-o în Evanghelie în Cezareea lui FiIip.

Ne schimbă la față curăția lui Iosif cel vândut de frații lui în Egipt. Ne schimbă la față curăția Proorocului Daniel și a celor trei tineri care n-au vrut să se spurce cu bucatele de la masa Împăratului Babilonului.

Ne schimbă la față rugăciunea lui Moise, rugăciunea Anei, mama lui Samuel, rugăciunea sfântului prooroc Ilie, care a pogorât foc din cer peste altarul de pe Carmel.

Ne schimbă la față răbdarea lui Iov, patriarhul mult încercat de către diavolul care a cerut voie lui Dumnezeu să se atingă de trupul lui, dar nu și de sufletul lui, și diavolul l-a lovit și l-a umplut pe Iov de bube, de o boală grea, încât a ieșit afară din cetate și stătea gol pe o grămadă de gunoi, și trei prieteni și încă unul, Elihu, au venit la el ca să-l mângâie, în necazuri și în durerea lui. Răbdarea lui Iov ne este pildă de răbdare în ispite, în încercări, în necazuri neașteptate și de tot felul în viața noastră creștină, pentru că – spune cuvântul lui Dumnezeu în Faptele Apostolilor – în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri și în lume „necazuri veți avea, dar îndrăzniți căci Eu am biruit lumea!”, zice Mântuitorul Iisus Hristos la sfârșitul marii cuvântări de la Cina cea de Taină, mai înainte de Rugăciunea Sa Arhierească.

Ne schimbă la față nădejdea celor trei tineri care au fost aruncați în cuptorul de foc al Babilonului: Șadrac, Meșac și Abed-Nego și a altor trei: Anania, Misail și Azaria, pentru că nu au vrut să se închine chipului de aur ridicat de Împăratul Nabucodonosor și orice creștin care nu se închină chipului de aur al acestei lumi și nu se va închina lui antihrist în vremurile de apoi, va fi încercat, va fi aruncat în cuptorul cel de foc al încercărilor, dar virtutea nădejdii în Dumnezeu izbăvește pe orice creștin precum pe cei trei tineri din cuptorul Babilonului care au ieșit nevătămați și nearși de acolo, precum pe proorocul Daniel, aruncat în groapa cu lei, dar Îngerul lui Dumnezeu trimis de Dumnezeu din cer a închis gurile leilor pentru că sfântul prooroc era fără de greșeală, fără de păcat.

Mergând pe firul Sfintelor Scripturi, mai departe, vedem în Noul Testament, că ne poate schimba la față pocăința lui Zaheu vameșul, pocăința lui Petru care a plâns cu lacrimi amare după ce s-a lepădat de Domnul Hristos, pocăința femeii păcătoase care a stropit cu lacrimi picioarele Domnului, ca și pocăința lui David din Vechiul Testament și pocăința ninivitenilor și pocăința Regelui Manase. Pocăința, spovedania, mărturisirea păcatelor, rugăciunea cu umilință ne pot schimba la față și poate să facă și să aducă o rază din lumina Schimbării la Față a lui Hristos în viața noastră și în existența noastră, și în destinul nostru.

Ne schimbă la față dragostea de Dumnezeu, de Mântuitorul Hristos a Sfintei Maria Magdalena și a sfintelor femei mironosițe, a Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, care și-a plecat capul la Cina cea de Taină pe pieptul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Ne schimbă la față dragostea de Hristos a Sfântului Apostol Pavel, care scrie în Epistola către Romani: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte?” Nicidecum, nimic din toate acestea nu-l pot despărți pe adevăratul creștin de dragostea lui Dumnezeu, de dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Și-aș dori, în cele din urmă, să subliniez și să accentuez faptul că ne poate schimba la față viziunea Sfântului Arhidiacon Ștefan, care în timp ce era judecat pe nedrept pentru Hristos în sinedriul bătrânilor și arhiereilor din Ierusalim, a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului, pe Domnul nostru Iisus Hristos, care cu ceva vreme în urmă se înălțase la cer de pe Muntele Măslinilor, șezând întru slavă de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl, și Sfântul Ștefan, cu fața lui luminată ca o față de înger, a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului șezând de-a dreapta lui Dumnezeu!”.

Ziua de astăzi este un praznic al Luminii precum Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din morți, dar este și un praznic al dragostei, pentru că numai dragostea lui Hristos ne poate schimba la față, după cum dragostea lui Hristos de Dumnezeu-Tatăl L-a schimbat la Față pe Muntele Taborului. Numai așa putem și noi să auzim glasul Tatălui din norul Duhului Sfânt care a învăluit Muntele Taborului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru carele bine am voit, pe acesta să-L ascultați.” Suntem în biserică să ascultăm de Hristos. Suntem aici ca să-L ascultăm pe Hristos. Suntem aici ca să-L urmăm pe Hristos, să-L recunoaștem și să-L mărturisim pe Hristos într-o lume în care Dumnezeu este tot mai mult absent, într-o lume care se depărtează tot mai mult de Dumnezeu, într-o lume care întoarce spatele lui Dumnezeu, noi să mergem mereu cu fața către Hristos, către Dumnezeu-Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită.

Te schimbi la faţă când îţi aranjezi altfel tunsoarea, când te înnegreşti de furie, te înroşeşti de ruşine sau te albeşti de spaimă.

În primul caz se zice, într-un limbaj împrumutat, că ţi-ai schimbat look-ul, în celelalte că faci feţe feţe.

Sărbătoarea creştină de la 6 august nu are legătură cu niciuna din aceste schimbări ale feţei.

Iisus Hristos s-a schimbat la faţă, adică a lăsat să se vadă ceea ce era dincolo de chipul său uman. Şi-a descoperit ceva din dumnezeirea sa.

Şi acel ceva s-a văzut sub forma unei lumini care iradia din trupul său. Privilegiul acestei înfăţişări l-au avut doar trei dintre ucenicii Săi, pe Muntele Tabor: Petru, Ioan şi Iacov.

Iisus le arată că este mai mult decât un simplu om tocmai pentru a-i ajuta să nu dispere în faţa scenei terifiante ce avea să se întâmple peste puţin timp, anume Răstignirea pe Cruce.

Hristos se schimbă la faţă pentru a schimba ceva în ucenicii Săi şi în oamenii de după.

Şi Schimbarea se produce în tot omul care-L descoperă pe Dumnezeu, se încrede în El şi înţelege că răul nu are ultimul cuvânt.