Cântec vechi de luna nouă, Nichita Stănescu

Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele şi de lut
ardea pe străzi şi nu l-am cunoscut.
În felinarele cu iz de scrum
ochi de pisică-mi licăreau în drum
şi pasul greu mi se-aşternea nătâng
… şi fluieram, aşa, ca să nu plâng.
Dar tot credeam că poate viermii moi
nu cresc în ochii mai pustii şi goi,
nici în surâsul meu nedăruit
şi tot credeam că poate n-am murit.
Ieşise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut şi, gol de gând,
trecui aşa-nainte, fluierând.