Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
9 martie 2018

Oscar 2018 – The shape of water

admin_nec Uncategorized

Motto: Este un film duios. Este un film pe val, la modă. Implică un alt sens, spre diferență, spre atipic. Ca să îl votezi ai nevoie de o anumită afinitate spre halucinație, spre visare. Irina Margareta Nistor, critic de film

The shape of water a câștigat trofeul de cel mai bun film al anului. După 13 nominalizări la Oscar, pelicula a luat, în afară de statueta pentru cel mai bun film, și pe cele pentru cel mai bun regizor, coloană sonoră și regie artistică. Adică, în traducere, filmul este valoros ca realizare și mesaj. Criticii de film, în marea lor majoritate, l-au caracterizat cu înțelegere (mai că le vezi surâsul ironic, superior dar tolerant cu sentimentul, deh, sentimentul, atât de uman…) drept o poveste de dragoste atipică. 

 

Așa cum ne-a obișnuit de ani buni marele festival de film, să fie premiată alteritatea (a personajelor sau a poveștii) a fost o chestiune de la sine înțeleasă. The shape of water a fost perceput de cunoscători și de mai puțin cunoscători drept un film corect politic și duios, iar cinefilii conservatori au răsuflat ușurați că nu a fost premiat viciul. Basmul, cât ar fi el de atipic, rămâne o fantezie fără urmări imorale. Și cu asta basta. A câștigat răul cel mai mic. 

Și totuși, de ce a fost premiat acest film? A devenit deodată juriul, în anul de grație 2018, sentimental? Să luăm, pe rând, trei aspecte și vom înțelege alegerea lor.

Planul Poveștii

În orice basm există eroi. Există Cel Bun și există Cel Rău. Cel Bun îl învinge pe Cel Rău și câștigă inima fetei. Pentru că întotdeauna există și o Ea. Și, aproape de fiecare dată, diamantul se ascunde în noroi. Prințul este ferecat sub pielea porcului iar domnița este în zdrențe și așteaptă izbăvirea din partea Celui ales. Salvarea, urmarea destinului sunt leitmotivul poveștii creștine fiindcă întotdeauna Povestea și Basmul tradițional au o geneză biblică.

Povestea de Oscar are o eroină, Elisa. Numele ei ne trimite la basmul lui Andersen, Cele douăsprezece lebede. Ca și eroina de acolo, fata din film este mută dar, ca și ea, fata nu este și surdă, aude, deci, ce i se spune, nu are un comportament și reacții autiste, este conectată lumii și misiunii primite. În povestea lui Andresen, Eliza trebuie să tacă pentru a rupe vraja care îi înlănțuia frățiorii. Lumea neștiutoare a condamnat-o pe fată să ardă pe rug ca vrăjitoare, și nu mult a lipsit pentru a-și primi pedeapsa. Corectitudinea politică a zilelor noastre a reevaluat vrăjitoarele, deci Eliza lui Andersen, desacralizată de toate componentele creștine ale personalității, are toate șansele de a fi Aleasa, pretextul de la care pornește acțiunea.

Intuim privind filmul că și eroina filmului premiat are o misiune și trebuie să scoată din vrajă pe cineva. Naivitatea ei sprințară și tăcută stă, parcă, în așteptare. Găsită fiind pe apă (ca Romulus și Remus, ca Moise), Elisa trebuie să își împlinească destinul. Însemnată pe gât din naștere, ea primește acest dat și nu are nevoie decât de obiectul atenției. Care nu se lasă prea mult așteptat.

Tot în planul simbolic al poveștii, Elisa este Cenușăreasa, cea îmbrăcată în haine ponosite și care șmotruiește până în clipa în care El, prințul, va veni și o va recunoaște ca fiind EA, Aleasa. ȘI în film observăm cum în scena finală a învierii, Elisei îi scapă din picior pantoful roșu.

În sfârșit, Elisa este și Frumoasa din Frumoasa și Bestia, iar regizorul surprinde în alb-negru dansul binecunoscut, dându-ne pe tavă simbolistica spre a o savura.

Cine este, de fapt, Creatura, monstrul? Dacă la începutul filmului ni se atrage atenția că aborigenii din zona în care trăia acesta inițial, înainte de a fi capturat, îl considerau un zeu, încetul cu încetul filmul ni-l revelează ca fiind un zeu, un daimon, știma apelor din poveștile populare românești. Demonul, zeul cu coarne răsucite de berbec, așteaptă răbdător, în lanțuri, izbăvirea, după ce este ferecat în chip nedemn într-un subsol insalubru.

Planul Social

Cadrul temporal al peliculei este fixat de scenarist în anii 50, în plin Război Rece. Personajele principale îndeplinesc, fiecare, un rol în spațiul politic și ideologic al vremii și, ca în orice film de propagandă, regizorul le împarte maniheist în două categorii: exploatații (marginalii) și exploatatorii. Pregătirea mentală a spectatorului este asigurată, fugitiv, de canalele de televiziune, de filmul din film. Acestea sunt, la intervale, focusate pe manifestații ale persoanelor de culoare pentru drepturi civile.

 Personajul principal, Elisa Esposito, este o tânără cu dizabilități, de origine hispanică. Ea trăiește singură într-un apartament aflat deasupra unui cinematograf, într-o clădire veche care se vrea sordidă dar care are interioare rafinate estetic. În aceste adevărate galerii ale marginalilor nu pătrunde niciodată, observă spectatorul, lumina naturală.

Vecinul Elisei, care îi mai ține acesteia tovărășie, este un artist ratat, laș și pederast. Intelectual neangajat, vecinul îndeplinește rolul unei persoane bune în potențialitate dar care, datorită leneviei spiritului, nu se implică.

Elisa lucrează într-un centru de cercetări eurospațiale unde este femeie de serviciu. Spală podele cu mopul, curăță toalete. Este mai apropiată sufletește de o femeie de culoare simpluță dar loială și veselă. Zelda.

Sub aparența imaginii femeii modeste, fără să aibă nimic dintr-o vampă, neputându-se exprima decât prin semne, Elisa este inteligentă, cultă și spre deosebire de marginalii în mijlocul cărora trăia era extrem de sigură pe ea și afișa o superioritate a omului înzestrat cu o misiune. Fugar, camera ne poartă prin dependințele bazei militare, acolo unde personalul care deservește, în cea mai mare parte de culoare, fumează cu nesaț (și Elisa fumează). Pe pereți sunt afișe imense cu no smoking și, aparent, filmul ne rezervă o surpriză frumoasă față de imaginile educative cu care ne-am obișnuit. În atâtea pelicule ea îi atrăgea atenția lui iar el scotea țigara din gură și o călca plin de năduf sub pantof. Răsuflăm ușurați, nu e, iată, propagandă… În contextul filmului, însă, fumatul e un gest de revoltă. Deși în anii 50 era permis fumatul, marginalii din film se aflau într-o bază militară. Aici, și doar aici ei fumează cu nesaț fiindcă este interzis.

Toată această lume mărginașă intră deseori în coliziune cu Stăpânii Americii anilor 50: bărbații albi, creștini, rasiști, misogini. Astfel, regizorul ne face cunoștință cu personajul negativ: Strickland, tață a doi copii, îmbibat de principiile capitaliste, de setea de succes, de gândirea pozitivă. Strickland emană prin toți porii superioritate și se manifestă ca un prototip al personalității autoritare, așa cum a fost denunțată de Adorno.

Strickland este omul disciplinei, al ordinii, și asta le cere și subordonatelor sale îngrijitoare, în virtutea poziției sale. Ca un șef atent și responsabil, el discută cu ele, le verifică cum își îndeplinesc munca în curățarea toaletei și chiar urinează când ele se găsesc la locul de muncă (expresie a lipsei de respect pe care acest bărbat alb și creștin îl avea față de femeile de altă rasă și de altă condiție).

Simbol al violenței, Strickland ține mereu în mână un baston cu șocuri electrice. Ca orice misogin violent, el are o tristă viață sexuală, iar camera îl surprinde chinuindu-și cu egoism soția în poziția misionarului.

Și totuși, de ce poartă personajul filmului premiat acest nume, Strickland? Cei care știu puțină istorie sau care au bunăvoința de a privi în urmă, află acest nume, foarte des, în mediul anglo-saxon tradițional. Numele apare în bătălia de la Agincourt în 1415, când Thomas Strickland Esquire purta steagul Sfântului Gheorghe, sau apare în lupta eroică a englezilor împotriva scoțienilor atacatori. Sir Walter Strickland a participat în Războiul celor Două Roze, pentru casa York. Apoi diferite ramuri ale familiei s-au răspândit în America și în înteaga lume. Să fie o întâmplare că profilul exploatatorului din filmul de Oscar a primit numele acesta?

Să revenim la film. În această lume mccarthyistă din interiorul centrului spațial, Elisa descoperă într-o zi că baza găzduia o creatură înaltă, solzoasă, umanoidă dar animalică și fioroasă ca înfățișare, ținută într-un bazin cu apă dar legată în lanțuri. Aflăm la început că ar fi fost găsit undeva în America de sud și că localnicii o venerau ca zeu.

Spectatorul neavizat ar face imediat legătura cu alte producții din panoplia SF care au ca eroi tot felul de extratereștri, de umanoizi ciudați, ce poartă tot soiul de intrigi misterioase. Cu toate acestea, The shape of water nu se concentrează deloc pe un asemenea scenariu. Despre Creatură aflăm puține lucruri. Ea trăiește într-un mediu bogat în sare (e de neînțeles, atunci ce a căutat într-un râu cu apă dulce din America de sud).

Este extrem de ambiguu și scopul pentru care e ținut în baza aceea. La un moment dat ni se dă de înțeles că s-ar dori să se facă cercetări, că rușii (de fapt sovieticii, dar pentru regizori e important că agenturili ruse se amestecă în afacerile interne ale SUA!)  vor să îl răpească pentru a-l trimite în spațiu (obsesia cuceririi spațiului din acei ani). Filmul chiar conține o intrigă în direcția asta, caricatural trasată în genul benzilor desenate pentru puștii de opt ani. Asistentul lui Strickland, pe numele lui adevărat Dimitri, se întâlnea conspirativ cu doi ruși într-un pub. Nu înțelegem ce făceau ei concret în afara faptului că le plăcea grozav să mănânce delicatesuri și să bea!

Intriga filmului din acest punct de vedere este o catastrofă. Strickland primește indicații de la șeful său direct să aibă grijă de creatură fără să știm prea multe despre motivul interesului. Cert e că Strickland obișnuia să bată Creatura cu sete. Personalitatea acestuia este realizată în tușe groase asemănător filmelor de propagandă: albul creștin nu își pune întrebări, nu are probleme de conștiință și are o singură expresie pe față, grozav de încordată. Lui îi place doar să bată și, eventual, să violeze. 

Marginalii sorții, Elisa, prietena sa și spionul Dimitri reușesc să scoată demonul din baza militară adăpostindu-l acasă la Elisa. Participă la operațiune chiar și vecinul Elisei, care-și află, astfel, sensul. Prin transformarea sa în personaj activ, el rupe zăbala fricii.

Deseori camera surprinde ceea ce vrea să fie superficialitatea lumii burgheze a anilor 50 sau a celei de astăzi. În cinematograful de sub apartamentul Elisei rulează filme de consum, strălucitoare, declasate, în opoziție cu profunzimile lumii instinctuale pe care vroia să o instaureze demonul. Este semnificativă scena în care Elisa și demonul asexuat făceau amor în apă ceea ce a provocat o inundație în sala de cinema de sub ei. Semnificația imaginii este mare: se distruge lumea capitalistă prin potopul declanșat de revoluția instinctuală pe care o produce demonul. 

Strickland reușește să îi găsească pe fugari și urmează scena confruntării finale. Este remarcabilă semnificația personajului întruchipat de soțul Zeldei, prietena Elisei. Acesta este focalizat de cameră, de fiecare dată, ca stând jos, în fotoliu. Simbolic, el este un martor pasiv la evenimente. Nu participă în stradă la revoluția drepturilor civile. Supus fiind autorității Albului și, totodată din solidaritate masculină, trădează cauza și îi spune acestuia unde sunt fugarii. Strickland își trimite glonțul capitalist și îl țintește pe demon tocmai când acesta trebuia să fie eliberat în apa mării.

Planul Religios

Semnificațiile religioase ale filmului, prezente la fiecare pas, ne arată, dacă mai era cazul, că filmul se înscrie în tradiția hollywoodiană. Dar de data aceasta provocarea este fățișă, zeul păgân este pus în locul lui Hristos. Între creștinul rău și demonul bun, potrivit filmului, nu poate exista pace.

Filmul începe cu festivalul de mardi gras, înainte de Postul Paștelui, deci cadrul temporal este fixat cu precizie. Suntem avertizați că urmează Patimile și Învierea. Învierea zeului! Daimonul este, la origine, un zeu păgân aflat în mâlul unui râu sudamerican de unde a fost luat, răpit, smuls de colonistul alb și creștin. Dezrădăcinat ca orice băștinaș prin acțiunea elementului brutal și civilizat al albului, a fost pus ulterior în lanțuri de acesta.

La o privire mai atentă se poate ușor observa stilizarea Miel-Pește a demonului antihristic.

Strickland îl consideră pe demonul găsit un afront personal față de concepția din Creație. Voi nu credeți că Dumnezeu arată așa doar, spune el, adesându-se celor două femei de serviciu. Dogma Omului care a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu este depășită de realitatea acestei apariții monstruoase dar purtătoare de conștiință. Zelda mărturisește că nu știe cum arată Dumnezeu dar Stickland îi atrage atenția că arată ca el sau ca Zelda deși mai degrabă ca el, ca Strickland. De aceea, demonul este ținut în lanțuri – nu în virtutea vreunui scop științific – ci din rațiuni religioase.

Elemente primordiale ale Scripturii, Cuvântul și Lumina sunt evitate în film, în mod voit. Hristos este Cuvântul dar nici Elisa, nici demonul nu pot vorbi. Eroii pozitivi ai peliculei sunt în afara Cuvântului și nici nu au nevoie de El pentru a-și afla fericirea și izbăvirea. Pe de altă parte, în film nu există lumină naturală. Totul se desfășoară sub cadrul bolnav al unei lumini artificiale, verzuie, ca sub apă. Singurul care are lumină proprie este demonul. Lumina iradiază din trupul său ca la sfinți cărora prin schimbarea la față li se luminează chipul. Apa. Mereu prezentă în film, asemenea unui sfârșit de lume. Ne aflăm în fiecare clipă sub amenițarea Potopului lui Noe care vine să înece mizeria lumii tradiționale, aflate sub imperiul Creației hristice. Apa se scurge, apa se prelinge, apa curăță, apa se ridică, se revarsă. Chiar și demonul trebuie să stea în apă sărată, cu un grad de salinitate care nu ar permite viața. Dincolo de Bine și de Rău, într-o Mare Moartă a vechii civilizații, zeul păgân vine cu alte valori și cu alte forme. El primește de la Eliza ouă. Oul Paștelui creștin dat într-o ceremonie păgână. Se anunță Învierea! Asta nu-l împiedică pe zeul păgân să sacrifice pisici în mod ritualic.

Este semnificativ momentul în care Strickland își pierde inelarul și degetul mic de la mâna stângă, retezate de demon și culese de pe jos de Elisa, fascinată de a le introduce în punga de mâncare, a le mânji de muștar. Ea e conștientă că, din acel moment, omul alb cade sub puterea demonului.

În ordine simbolică, inelarul reprezintă un pilon al forței dominației creștine fiindcă susține verigheta, adică familia. Strickland încearcă să-și vindece degetele, familia pur și simplu dar nu reușește. Așadar, familia este moartă și regizorul insistă asupra inelarului negru, aflat în descompunere. Superstițiile și ghicitorii viitorului spun că pe cel care care visează amputări îl așteaptă vremuri catastrofale.

Demonul are puteri taumaturgice. Cu o atingere ce frizează binecuvântarea preoțească, el vindecă, dă vigoare și tinerețe. Conform structurii antipoveștii, zmeul – daimon, anti-eroul, ia locul Binelui, iar prin aceste minuni taumaturgice forța întunericului vrea să demonstreze oamenilor că vor fi izbăviți dacă i se închină lui.

Elisa îi pregătește daimonului evadarea. Eliberarea acestuia capătă și semnificații ecologiste: păgânismul reprezintă acordul cu natura într-o ordine instinctuală necuvântătoare, opusă ordinii artificiale creștine întemeiate pe Cuvânt și pe Scriptură. Încă de la începutul filmului, vânzătorul ambulant de tablouri ne atrage atenția că viitorul este verde. Evadarea nu se putea face decât într-o zi ploioasă, în care cade Apă peste pământ. Ploaia care va veni/Le va potopi pe toate, spune un cântec vechi de la noi.

Dar creștinul alb nu se lasă învins atât de ușor! Glonțul lui Strickland îi nimerește pe cei doi pe docuri, în momentul în care se pregătea eliberarea în mare a daimonului. Totuși, răul creștin nu triumfă. Demonul învie după ce este ucis și îl pedepsește pe cel care îi luase libertatea. Sub înrâurirea demonului, vecinul pederast capătă curajul de a-l lovi și el pe Strikland care se opunea prin ceea ce reprezenta, creștinismul intolerant, afirmării personalității sale homosexuale. Dar omul alb nu are voie să fie un martir, ucis de Rău pentru credința sa. Odată cu ultima suflare, Strickland abjură de la credință și îl recunoaște în genunchi pe demon ca fiind zeu. La fel ca în Apocalipsă, instaurarea împărăției aceluia se face obligatoriu prin uciderea ritualică a omului alb și creștin care l-a ținut pe el, Demonul, în lanțuri. 

În final demonul o ia cu sine pe Elisa și o înviază în apa oceanului prin ”sărutul gurii sale”. Iubirea învinge Totul!

Sigur, spațiul materialului de față nu permite înfățișarea întregii desfășurări de simboluri, semnificații. Trebuie adăugat faptul că intriga SF sau cea politică sunt pur formale, că povestea romantică nu are nici pe departe amploarea din Frumoasa și Bestia, bunăoară. Tot acest cadru fantasy permite acceptarea filmului în mediile largi, populare, care nu sunt pregătite, încă, pentru dezvăluirile anticreștine care formează osatura filmului.

Acesta este filmul care a luat premiul Oscar în anul de grație, 2018. Film despre care cvasitotalitatea criticilor spun că este… duios!

Prof. Ioana Nancu

Sursa: activenews.ro

Biserica Azi. Postul – o cale de cunoaștere 9 martie este ziua de pomenire a celor 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, dar şi Ziua națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989, după ce Parlamentul a adoptat Legea nr. 247/2011, care prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989 doar pentru că aveau alt crez politic decât cel oficial. În perioada 1944 – 1989, în România au existat, conform calculelor Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), aproximativ 2.000.000 de români care au trecut prin ceea ce s-a numit gulagul românesc, atât încarcerați cât și deportați

Articole pe același subiect

IMG_5590

Uncategorized

A Doua Înviere în enorie, 2026

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

Parohie, Uncategorized

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

IMG_1228

Parohie, Uncategorized

“Mare minune s-arată!”, rugă, colind și poezie la Nașterea Domnului – 2025 în enorie

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • aprilie 2026 (8)
  • martie 2026 (3)
  • ianuarie 2026 (1)
  • decembrie 2025 (3)
  • noiembrie 2025 (9)
  • octombrie 2025 (6)
  • septembrie 2025 (7)
  • august 2025 (6)
  • iulie 2025 (1)
  • iunie 2025 (5)
  • mai 2025 (2)
  • aprilie 2025 (7)
  • martie 2025 (14)
  • februarie 2025 (17)
  • ianuarie 2025 (12)
  • decembrie 2024 (18)
  • noiembrie 2024 (14)
  • octombrie 2024 (2)
  • septembrie 2024 (14)
  • iulie 2024 (9)
  • iunie 2024 (5)
  • mai 2024 (6)
  • martie 2024 (1)
  • februarie 2024 (12)
  • ianuarie 2024 (15)
  • decembrie 2023 (9)
  • noiembrie 2023 (11)
  • octombrie 2023 (14)
  • septembrie 2023 (11)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236