Un misionar ungur ţine aprinsă candela ortodoxiei la Păsăreni

Parohia ortodoxă Păsăreni (Mackamadaras), din judeţul Mureş, are patru enoriaşi. Unii spun că ar fi chiar cinci, cu tot cu Marta, o femeie de 90 de ani, oarbă, care nu ştie boabă româneşte. De o lună, de când părintele Róbert Lukács a trezit cădelniţa din colbul altarului şi a început să slujească iar, după o linişte de aproape douăzeci de ani, în biserica ortodoxă din Păsăreni vin la fiecare slujbă patru-cinci credincioşi, adică toată suflarea parohiei, ceea ce nu se mai întâmplă nicăieri în altă parte.

Pereţii bisericii sunt goi, ca într-o gară, fără sfinţi, numai cu nişte cruci desenate cu albastru de un zugrav, cine ştie când. Doar iconostasul, care desparte altarul de naos, a fost pictat undeva şi adus cu totul aici. Un Hristos de tablă, cu mâinile şi picioarele găurite de cuie, cum a fost bătut pe o troiţă, şade rezemat de perete.

Biserica a fost începută în 1938 şi nu a fost terminată nici până azi, nici nu a fost târnosită. A fost a greco-catolicilor, dar după Revoluţia din 1989 nu a mai avut cine să o revendice, pentru că, unul câte unul, greco-catolicii s-au stins, iar biserica le-a rămas ortodocşilor. Zidurile sunt crăpate, tencuiala pică de pe catapeteasmă, temeliile se macină, igrasia pătrunde peste tot şi desenează icoane reci cu arătări de coşmar.

SFÂNTUL GODIN

În biserica aceasta care se ruinează înainte de a fi fost terminată, doi bărbaţi şi două femei, cu capetele îngropate în gulere, stau ciucure în jurul unui godin, ascultând cântarea când în română, când în maghiară, a părintelui Róbert Lukács. Sobiţa de fier a fost instalată cu doar o zi înainte. Un vecin de-al preotului s-a milostivit şi i-a dat-o de poamnă. Credincioşii au venit la slujbă cu câte o legătură de lemne sub braţ. Din timp în timp, când şi sfinţii de pe iconostas încep să tremure de frig, un bărbat îngenunchează în faţa godinului şi mai aruncă o mână de vreascuri pe foc. Atunci pare că omul se închină la acest obiect care, cu aura lui de căldură, îi ţine pe toţi vii la slujbă.

Cei patru sunt o singură familie. Ariana, Camelia şi Ovidiu Isaic sunt fraţi. Tatăl lor a venit în Păsăreni prin anii ’80, când ei erau mici, ca şef de haltă pe linia îngustă dintre Târgu-Mureş şi Sovata. După ce linia de mocăniţă s-a desfiinţat, ei au cumpărat halta feroviară şi locuiesc acolo. „Vorbim româneşte numai între noi, acasă. Acum mai vorbim şi cu preotul şi cu preoteasa”, spune Ovidiu Isaic. Al patrulea este Lászlo, un ungur, soţul Cameliei. De o lună, de când a venit preotul ortodox în Păsăreni, vine şi el la slujbe cu nevastă-sa şi, zice Loţi, poate chiar va trece de tot la ortodocşi.

Lipseşte al patrulea enoriaş cert, Florina Söverfyi, româncă, o pensionară mutată de curând din Târgu-Mureş şi care numai din cauza frigului nu vine la slujbă, n-a aflat încă de godin.

COANA PREOTEASĂ

O a treia femeie, îmbrobodită şi înfofolită, ţine locul dascălului. Citeşte din ceaslov, ea zice rugăciunea şi tot ea îşi răspunde singură: „Amiiiin!”, cu tot sufletul, scoţând pe gură vălătuci de abur. E Camelia, soţia preotului. Coana preoteasă. De meserie e agronom, doctor în agrochimie, n-are nici o învăţătură pentru cântarea bisericească, afară de ce-a văzut şi-a auzit cu ochii şi cu urechile ei la toate slujbele la care a tot fost de mică, dar se vede că repetă acasă cu părinţelul şi, chiar dacă se mai poticneşte la câte o omilie sau un tropar, duce slujba până la capăt, după tipic, ca un dascăl adevărat. Parohia e prea mică şi prea nevoiaşă ca să îşi permită unul. După slujbă, în castronul pentru danii se adună 6 lei.

Camelia şi Róbert s-au cunoscut, s-ar putea spune, sub patrafirul părintelui Antim, de la Sihăstria, la care se spovedeau amândoi. El venea din Ungaria în fiecare vară să simtă îndeaproape trăirea ortodoxă adevărată la mănăstirile din nordul Moldovei. Ea, studentă la Iaşi, găsea în rugăciune alinare pentru sufletul chinuit de întâmplări zguduitoare din copilărie, despre care nu vrea să le vorbească nici măcar prietenilor.

CHEMAREA STRĂBUNILOR

Róbert e ungur din oraşul Nyiregyháza, la 15 km de graniţa cu România. Acolo, prin secolul al XVII-lea, după o cruntă zvârcolire a ciumei, au fost aduşi colonişti români şi slovaci. Mulţi poartă şi azi nume româneşti, maghiarizate, dar de o sută de ani nu se mai vorbeşte decât maghiara. Cel mai mulţi sunt greco-catolici. Poate că uitatele lui rădăcini româneşti l-au făcut pe Róbert să treacă la ortodoxie. A simţit chemarea asta.

„Am învăţat singur româneşte, pentru că în limba asta mă pot apropia mai intim de adevărata credinţă. Am început să vin tot mai des în România, pe la mănăstiri, în pelerinaj, simţeam că adevărata mea viaţă va începe atunci când mă voi întoarce la rădăcinile mele”, mărtu-riseşte părintele.

Terminând Facultatea de teologie greco-catolică în Ungaria, Róbert Lukács a hotărât să-şi urmeze chemarea înfruntând riscul de a fi „doar un ungur printre români, iar printre unguri – unul care şi-a părăsit naţia şi credinţa”. La 6 de-cembrie 2009, la 30 de ani, a fost hirotonit preot ortodox, sub numele de Rafail, iar o săptămână mai târziu ţinea prima liturghie în parohia Păsăreni, înfiinţată cumva parcă pentru el. S-ar fi găsit greu alt preot care să slujească pentru patru-cinci români dintr-un sat de unguri.

MISIUNEA PĂRINTELUI RAFAIL

Camelia şi Róbert locuiesc acum cu chirie într-o garsonieră din Târgu-Mureş, la 16 km de biserica din Păsăreni. Casa parohială din sat, abandonată de 20 de ani, nu mai poate fi locuită. Camelia predă agricultura la un liceu din Reghin. Naveta asta îi mănâncă zilnic aproape patru ore şi mai mult de un sfert din salariul ei de profesor suplinitor. Tocmai şi-a luat titlul de doctor în agrochimie, dar asta nu îi aduce nimic în plus la salariu, e plătită în continuare cu 936 de lei.

Părintele Rafail este preot misionar în Păsăreni, aşa că nu are salariu. În timpul săptămânii lucrează ca ajutor de bibliotecar la universitatea SAPIENTIA, o universitate privată finanţată de guvernul maghiar. Primeşte un salariu de 686 de lei, din care mai mult de jumătate dă pe chirie. Rafail şi Camelia duc o viaţă ascetică şi din puţinul lor au reuşit să adune, în două luni, 500 de lei pentru biserica din Păsăreni. Prea puţin pentru reparaţii şi pentru pictură. Aceasta e misiunea părintelui pentru restul vieţii. Dar măcar pentru lemne, să nu se descojească sfinţii de pe iconostas, de frig, şi pentru ulei, să nu se stingă candela ortodoxă în biserica nesfinţită din Păsăreni.

Popa la biserică, primarul la Primărie

Primarul Turbák Zoltán l-a primit pe preotul maghiar ortodox cu răceală şi nici nu l-a lăsat să sfinţească Primăria. Părintele Rafail a sfinţit 14 case de maghiari reformaţi, că la ei nu există acest ritual şi traiul de sute de ani împreună cu românii ortodocşi i-a învăţat că nimic din credinţa lor nu poate să le strice. „Poate nici să le folosească. Primăria este şi trebuie să rămână o instituţie laică într-o localitate cu 817 locuitori reformaţi, 47 de romano-catolici, 13 unitarieni şi 29 de alte religii. Plus patru sau cinci ortodocşi”, numără primarul.

Cont

Titular: Parohia Ortodoxă Păsăreni

Cont: RO61BTRL02701202P44592XX

Deschis la Banca Transilvania, Agenţia DIAMANT, Târgu-Mures

Str. Cutezanţei nr. 2

sursa: jurnalul.ro