Bisericile catolice si protestante din Anglia se tem ca vor fi obligate sa angajeze homosexuali sau transsexuali in randul personalului
Controverse asupra unui discurs papal rostit impotriva unui proiect de lege privind protejarea homosexualilor
Comentariile acuzatoare ale Papei Benedict al XVI-lea, prin care acesta reclama un proiect de lege care îi protejează împotriva discriminării pe homosexuali, rostit în ziua de marţi, 2 februarie 2010, au stârnit controverse în Regatul Unit, cu doar câteva luni înainte de o vizită oficială în această ţară.
„Ţara dumneavoastră este bine cunoscută pentru angajamentul său ferm în egalitatea de şanse pentru toţi”, a declarat luni, 1 februarie 2010, Papa de la Roma, în timpul unui discurs în faţa episcopilor catolici din Anglia şi Ţara Galilor.
Bisericile catolice si protestante se tem ca vor fi obligate sa angajeze homosexuali sau transsexuali in randul personalului
„Cu toate acestea… unele legi destinate atingerii acestui obiectiv impun restricţii injuste privind libertatea comunităţilor religioase de a acţiona conform convingerilor proprii… Din acest punct de vedere, acestea încalcă legea naturală pentru care egalitatea tuturor fiinţelor umane este fundamentală şi garantată”, a mai spus Papa.
Bisericile Catolice şi protestante britanice se tem că „legea egalităţii” de şanse, în prezent dezbătută în Parlament, ar putea să le constrângă să angajeze homosexuali sau transsexuali în rândul personalului lor, cum ar fi, de exemplu, functia de profesor. Proiectul de lege nu obligă însă acceptarea lor în funcţia de preot.
Bisericile catolice si protestante se tem ca vor fi obligate sa angajeze homosexuali sau transsexuali in randul personalului
O campanie condusă de episcopii anglicani şi catolici este deja în curs de desfăşurare împotriva acestui proiect de lege.
Cuvintele Papei au primit imediat susţinerea Arhiepiscopului Vincent Nichols, lider al Bisericii Catolice din Anglia şi Ţara Galilor. Apreciind acest discurs, ca pe o “voce răsunătoare”, Arhiepiscopul de Westminster a spus că Papa „exprimă astfel preocupările mai multor persoane din acestă ţară”.
Bisericile catolice si protestante se tem ca vor fi obligate sa angajeze homosexuali sau transsexuali in randul personalului
Discursul papal a fost citat pe larg în ziarele britanice de marţi, 2 februarie 2010. „Voi face o vizită, dar nu-mi plac legile voastre privind egalitatea de şanse”, titrează de exemplu “Independent”, declarând că „papa atacă drepturile oferite homosexualilor”.
”National Secular Society” (o societate laică naţională) a anunţat deja o demonstraţie. „Contribuabilul va plăti 20 milioane de lire sterline pentru vizita Papei, în care acesta a declarat deja că va ataca egalitatea în drepturi, promovând discriminarea”, a declarat preşedintele organizaţiei, Terry Sanderson.
sursa: lacasuriortodoxe.ro



