Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
13 aprilie 2018

Izvorul cel de viaţă dătător

admin_nec Uncategorized

Vineri, în Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare dedicată Maicii Domnului este strâns legată de sărbătoarea Învierii. Este foarte importantă, întrucât ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii. Sărbătoarea de astăzi ne aminteşte de o minune săvârşită prin apa unui izvor, prin mijlocirea Maicii lui Dumnezeu. Peste acel izvor s-a construit o biserică, numită „Izvorul Tămăduirii”, şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre bucuria celor bolnavi şi îndureraţi. Acest izvor material ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre, pe Maica Domnului, la care găseşte speranţă, mângâiere şi încurajare tot sufletul întristat şi necăjit.

În Sinaxarul sărbătorii Izvorului Tămăduirii ni se spune: Vineri în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea Bisericii Preasfintei stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător. Se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt locaş.

Toate zilele Săptămânii Luminate sunt pentru noi ca o singură zi pascală. Vinerea Luminată este cu atât mai deosebită, încât acum se săvârşeşte slujba specială a Sfinţirii apei cu care se stropesc bisericile, oamenii şi casele. Slujba din Vinerea Luminată, prin cântările ei, pune accentul pe mijlocirea pe care o săvârşeşte Maica Domnului în faţa Fiului ei, Domnul nostru Iisus Hristos.

De Izvorul Tămăduirii, după Sfânta Liturghie, preoţii săvârşesc Sfinţirea mică a apei. Apa sfinţită este luată de credincioşi şi folosită spre vindecare şi întărirea credinţei.

Istoricul sărbătorii

Sărbătoarea datează din secolul al V-lea şi face amintire de minunile de la izvorul din apropierea Constantinopolului şi despre bisericile construite ca mulţumire aici de împăraţii Leon cel Mare (457-474) şi Justinian cel Mare (527-565).

Aghiografia care vorbeşte de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii ne relatează că Leon, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. A întâlnit un bătrân orb care i-a cerut să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon a căutat în apropiere un izvor, dar nu a găsit. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: îNu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi“. Leon a făcut ascultare şi, astfel, a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea. I-a spălat faţa cu această apă, iar orbul a început să vadă.

După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. Mai târziu, împăratul Justinian (în secolul VI), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453, când au cucerit Constantinopolul.

De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul (Constantinopolul de odinioară) se pot închina în Biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există până astăzi izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

În decursul veacurilor, şi-au primit vindecare de la acest izvor numeroase personalităţi ale istoriei bizantine amintite în sinaxar: împăratul Leon Înţeleptul şi soţia sa, Teofana, Patriarhul Ştefan, fratele împăratului, Patriarhul Ioan al Ierusalimului, împăratul Roman Lecapenul şi mulţi credincioşi. Datorită acestor vindecări miraculoase, în acest loc s-a născut sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care s-a răspândit în scurt timp în toată lumea ortodoxă.

Ce înseamnă „Theotokos”

Sărbătoarea de astăzi, fiind închinată Maicii Domnului, este un bun prilej de a descoperi teologia ortodoxă legată de Sfânta Fecioară Maria. În Biserica Ortodoxă, ea este cunoscută sub numele de Maica Domnului, iar în cult, Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna Noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioară Maria. Toate aceste numiri ale Sfintei Fecioare Maria îşi au fundament dogmatic în hotărârile Sinodului al III-lea Ecumenic desfăşurat la Efes în anul 431 (Asia Mică, Turcia de astăzi). La acest sinod s-a hotărât că Fecioara Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu (Theotokos) şi s-a mărturisit că ea este Maica Domnului. Prin această hotărâre, Biserica recunoaşte cele două atribute ale Sfintei Fecioare Maria: meritul de a fi născut pe Dumnezeu în trup şi pururea fecioria ei. Plecând de la hotărârile Sinodului al III-lea Ecumenic, s-au pus bazele a ceea ce în teologie se numeşte mariologie – teologia despre Maica Domnului. „Theotokos”, termenul prin care este definită Sfânta Fecioară Maria ca Născătoare de Dumnezeu, provine din limba greacă şi înseamnă „Purtătoare de Dumnezeu” sau „Cea care I-a dat naştere lui Dumnezeu”, însă formula uzitată de Biserica Ortodoxă Română a acestui termen, în traducerea liturgică românească, este „Născătoare de Dumnezeu”. Semnificaţia teologică a acestui nume reprezintă reafirmarea faptului că Iisus din Nazaret, Fiul Mariei, este Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, aceste două firi, divină şi umană, fiind unite într-o singură Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Fiul. De aceea, Fecioara Maria este cinstită de către Biserică printr-un cult de supravenerare sau hiperdulia, după etimologia termenului grecesc. Acest lucru este mărturisit şi de faptul că Maica Domnului ocupă un loc ales şi cu totul aparte în conştiinţa creştin-ortodoxă, tocmai datorită înţelegerii depline şi drepte a tradiţiei bisericeşti, aşa cum este exprimată ea în mărturiile Sfintei Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi ale scriitorilor bisericeşti din primele secole creştine, dar şi în hotărârile sinoadelor ecumenice.

Să ne rugăm astăzi Maicii Domnului prin cuvintele imnografului inspirat: „Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem: rugămu-ne, rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!” (Condac din Acatistul Izvorului Tămăduirii)

Pr. Ciprian Apetrei

Sursa: ziarullumina.ro

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, împlineşte 43 de ani. Cu acest prilej, Patriarhul României a adresat Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Biserica Azi. Suntem un popor al Învierii

Articole pe același subiect

IMG_5590

Uncategorized

A Doua Înviere în enorie, 2026

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

Parohie, Uncategorized

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

IMG_1228

Parohie, Uncategorized

“Mare minune s-arată!”, rugă, colind și poezie la Nașterea Domnului – 2025 în enorie

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • aprilie 2026 (8)
  • martie 2026 (3)
  • ianuarie 2026 (1)
  • decembrie 2025 (3)
  • noiembrie 2025 (9)
  • octombrie 2025 (6)
  • septembrie 2025 (7)
  • august 2025 (6)
  • iulie 2025 (1)
  • iunie 2025 (5)
  • mai 2025 (2)
  • aprilie 2025 (7)
  • martie 2025 (14)
  • februarie 2025 (17)
  • ianuarie 2025 (12)
  • decembrie 2024 (18)
  • noiembrie 2024 (14)
  • octombrie 2024 (2)
  • septembrie 2024 (14)
  • iulie 2024 (9)
  • iunie 2024 (5)
  • mai 2024 (6)
  • martie 2024 (1)
  • februarie 2024 (12)
  • ianuarie 2024 (15)
  • decembrie 2023 (9)
  • noiembrie 2023 (11)
  • octombrie 2023 (14)
  • septembrie 2023 (11)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236