Spam duhovnicesc. Vă sună familiar?

Cred că mai toată lumea ştie ce înseamnă spam. În esenţă, înseamnă a trimite sau a primi pe mail sau pe alte canale de comunicare mesaje nesolicitate. Ele sunt fie purtătoare ale unor oferte comerciale, fie transmit diverse reflecţii sau urări, fie promovează diferite idei şi atitudini. Oricare ar fi natura acestor mesaje, ele sunt cronofage şi, adesea, ne irită. Pierdem timp până ce ne dumirim că nu sunt importante pentru noi. Ne ocupă memoria dispozitivului de pe care le deschidem sau ne consumă din banda de internet alocată. Sunt estimări care arată că mesajele de tip spam provoacă anual, la nivel mondial, pierderi cuantificate la peste 80 de miliarde de dolari.

Mai nou, a apărut şi un gen de mesaje nesolicitate ce se inspiră din sfera duhovnicească. Găseşte omul un cuvânt ziditor, un citat dintr-o lucrare a unui sfânt, o ştire despre o minune recentă, o fotografie a unei icoane făcătoare de minuni sau o secvenţă video edificatoare şi se grăbeşte să împărtăşească tuturor ceea ce i-a atins inima. Până nu demult, genul acesta de mesaje îl primeai pe mail sau îl vizualizai, spre exemplu, în fluxul de noutăţi al contului tău de pe o reţea de socializare. Acum, informaţiile sunt trimise şi prin sms, pe Messenger, pe numărul de WhatsApp ş.a.m.d., adică în medii în care comunicarea ar trebui să aibă un anumit specific – să înlesnească interacţiunea dintre două persoane. Mai rămâne să fim apelaţi telefonic, ca să ni se spună: „Doamne ajută! Te-am sunat să-ţi citesc un pasaj extrem de ziditor din…”. Apoi, imediat ce termină lectura, apelantul să ne trântească telefonul în nas. Cum vă sună asta? Ciudat, nu? Atunci, de ce nu ni se pare nefiresc a trimite mesaje nesolicitate – scrise, audio, video -, fie ele şi cu un conţinut profund duhovnicesc?

Mai mult decât atât. Am sesizat că mania răspândirii de informaţii ziditoare afectează şi grupurile de discuţii. Spre exemplu, la Biserica Talpalari avem un astfel de grup pe WhatsApp. Chiar de la început, li s-a explicat tuturor că menirea acestei agore virtuale este aceea de a putea transmite informaţii utile, care vizează întreaga comunitate, de a face diferite apeluri de întrajutorare sau de a înlesni împărtăşirea unor lucruri personale, dar la care ceilalţi pot fi de folos – spre exemplu, cineva are un necaz sau intră la un examen şi cere să fie pomenit în rugăciunile celorlalţi. Cu toate acestea, au mai fost situaţii în care unii nu s-au putut abţine să posteze lucruri, ce-i drept, ziditoare, dar care ieşeau categoric din sfera celor rânduite spre comunicare. Între timp, lucrurile s-au aşezat în matca firească. Dar cunosc şi preoţi care au închis astfel de grupuri pentru că, pur şi simplu, unii membri nu puteau fi convinşi să nu posteze şi informaţii care nu aveau nici o legătură directă cu scopul pentru care se crease respectivul spaţiu virtual.

Aşa s-a născut ceea ce soţia mea, Cristina, numeşte a fi spam duhovnicesc. O expresie pe care am preluat-o şi eu, deoarece mi se pare relevantă pentru atitudinea bolnăvicioasă pe care o putem avea în sfera comunicării virtuale. Dar – se vor întreba unii – ce este greşit în a transmite lucruri duhovniceşti pe toate canalele? Nu este nevoie să răspândim Cuvântul lui Dumnezeu, să-L propovăduim sub toate formele şi prin toate mijloacele? Eu nu analizez aici conţinutul acestor mesaje. Unele sunt admirabile în sine. Deşi, trebuie să admitem că sunt şi multe de o calitate îndoielnică – apar tot soiul de lamentări apocaliptice, de exprimări siropoase sau de îndemnuri caraghioase.

Problema nu este neapărat ce transmit ele, ci în ce circumstanţe se face comunicarea. Eu, unul, fiind şi persoană publică, pot spune că primesc, pe diferite canale, cel puţin 50 de astfel de mesaje pe zi, de la cunoscuţi sau de la necunoscuţi. Numai pentru a verifica despre ce este vorba – ca nu cumva să ratez ceva cu adevărat important – pierd măcar jumătate de oră zilnic. Şi, cu siguranţă, ştiţi ce preţios este timpul în ziua de astăzi.

Mai mult decât timpul alocat, problema cu spamul duhovnicesc este că ne fragmentează atenţia şi ne afectează aşezarea duhovnicească. Ziditor este cuvântul de care am nevoie într-un anume moment. Ziditor este ca eu să lecturez ceva constant dintr-un autor, pe o temă care îmi aduce clarificări şi mă întăreşte duhovniceşte. Dar a lectura într-o zi zeci de mesaje care sar de la un subiect la altul – oricât de geniale şi de inspirate ar fi – e ca şi cum aş încerca să citesc simultan dintr-un teanc de cărţi, oprindu-mă la fiecare pentru câteva minute. Trebuie să-mi asum ceea ce am nevoie să citesc, eventual sfătuit de duhovnic, şi să mă ţin de o lucrare până la un capăt. Când am realmente nevoie să mă informez pe o anumită temă, există un ocean de informaţii pe internet. Mi-aduc aminte că, atunci când a fost iniţiată rubrica de cuvinte duhovniceşti pe doxologia.ro, un preot a avut o reacţie simptomatică pentru ispita ce ne încearcă în această sferă: „E minunat că selectaţi fragmente relevante din diferite lucrări duhovniceşti, sunt foarte interesante şi utile toate. Dar postaţi mai puţine pe zi, vă rog, că nu mai pot ţine pasul. Nu dovedesc să le citesc pe toate”. Or, ideea acestei secţiuni nu era de a ţine oamenii „în priză”, ci de a oferi conţinut util celor ce au căutări sau frământări pe diferite subiecte, conţinut ce poate fi accesat la nevoie.

Aşa cum spuneam şi într-un articol recent, suntem tentaţi, în această epocă informaţională, să tot aflăm lucruri şi din sfera spirituală. Dar riscăm să ne „burduşim” cu tot soiul de cunoştinţe şi să nu punem nimic în lucrare. Precum odinioară grecii antici, căutăm mereu noul sau noutatea, mai mult chiar decât pe Dumnezeu. În Faptele Apostolilor ni se spune că „toţi atenienii şi străinii care locuiau acolo nu-şi petreceau timpul decât spunând sau auzind ceva nou” (17, 21). Vă sună familiară această preocupare?

P.S.: Sunt şi persoane cu care am o legătură specială, cărora le trimit şi pe care chiar le încurajez să îmi trimită anumite materiale duhovniceşti. Acest tip de comunicare – reciproc consimţită – nu e din sfera spam. Ţine de prietenia duhovnicească şi de comuniunea într-un duh.

Pr. Constantin Sturzu

Sursa: ziarullumina.ro