Cuvant de invatatura la duminica Sfantul Grigore Palama

Iubiti credinciosi,

Daca in prima duminica a Sfantului si Marelui Post, Biserica sarbatoreste biruinta Ortodoxiei prin afirmarea cultului sfintelor icoane, cea de-a doua duminica, numita a Sfantului Grigorie Palama, este marcata cea de-a doua biruinta a Ortodoxiei, prin invatatura despre harul dumnezeiesc necreat si vederea luminii dumnezeiesti.

Aceasta biruinta se leaga de numele Sfantului Grigorie Palama, desi nu el este autorul acestei invataturi. Ea apartine Bisericii lui Dumnezeu si este revelata in Sfanta Scriptura, transmisa de Sfintii Parinti, pastrata vie in dogma si traditia de rugaciune a Bisericii. Sfantul Grigorie Palama este cel care a reafirmat aceasta invatatura atunci cand rationalismul parea sa se transforme intr-o noua erezie.

Pe invatatura despre lumina dumnezeiasca se bazeaza practica rugaciu­nii inimii sau chemarii numelui lui Iisus Hristos, cunoscuta atat monahilor, cat si celorlalti credinciosi ai Bisericii Ortodoxe. In vremea noastra, in spe­cial tinerii Bisericii si-au indreptat atentia spre cunoasterea si aplicarea aces­tei invataturi a Bisericii, prin care cele pamantesti se curatesc si se armo­nizeaza cu cele ceresti.

Randuirea acestor sarbatori la inceputul Sfantului si Marelui Post dez­valuie o legatura profunda care exista intre ele, dar si o anumita semnificatie a postului. Dupa cum stim, temeiul zugravirii icoanelor este intruparea Fiului lui Dumnezeu, prin care Cel Nevazut se face vazut luand chip de rob, iar credinta in vederea luminii dumnezeiesti se intemeiaza pe faptul minunat al schimbarii la fata a Domnului. Fiul lui Dumnezeu S-a smerit luand chipul omului, „chip de rob” cum spune Epistola catre Filipeni (2, 7). Dar El le-a aratat ucenicilor Sai slava Sa dumnezeiasca, pe cat le era lor cu putinta a primi. Pe muntele Schimbarii la Fata ucenicii au contemplat cu ochi trupesti, dar induhovniciti, slava lui Dumnezeu.

Intreaga lucrare dumnezeiasca a venirii si petrecerii lui Iisus Hristos in lume are in vedere apropierea omului de Dumnezeu. El se pogoara intr-atat incat se face asemenea omului, pentru a-l castiga pe om la asemanarea cu El, asa cum spune Acatistul Bunei Vestiri, Condacul 10: „cu asemanarea chemand pe cel asemenea”.

Trebuie sa intelegem, deci, intruparea si Schimbarea la Fata a Domnului Iisus Hristos in perspectiva implinirii acestui plan dumnezeiesc. Sensul comun care se descopera in aceste doua momente este acela ca nu numai sufletul participa la cunoasterea lui Dumnezeu si se impartaseste de El, ci si trupul omului. Prin intruparea lui Hristos, trupul omenesc devine trupul lui Dumnezeu si aceluiasi trup i se dezvaluie slava dumnezeiasca.

De ce sunt aceste sarbatori asezate la inceputul Postului Mare? Am inteles Duminica Ortodoxiei, a sarbatorii sfintelor icoane, ca pe o revarsare de lumina in viata noastra, aratandu-ne ca postul curatitor pentru suflet si trup este calea noastra de transfigurare, pentru a ne imbraca in lumina in­vierii, in vesmant de slava, asemenea sfintilor din icoane. Duminica Sfan­tului Grigorie Palama ne descopera din nou ca postul inseamna iluminare.

In disputele cu umanistii, care nu credeau decat intr-o cunoastere ratio­nala a iui Dumnezeu, Sfantul Grigorie Palama marturiseste ca viata in Dum­nezeu nu este cu putinta daca omul nu se curateste prin implinirea poruncilor si prin asceza. Cunostinta dobandita pe cale rationala nu este curatitoare de patimi, de aceea Sfantul Grigorie Palama a marturisit, urmand invataturii Sfintilor Parinti, ca vederea duhovniceasca incepe prin curatirea vietii. Daca Dumnezeu S-a aratat trupului si sufletului pentru ca acestea, unite, sa-L poata cunoaste, inseamna ca si trupul si sufletul trebuie sa se curateasca impreuna de toate intinaciunile, pentru a-L vedea cu adevarat pe Dumnezeu si nu inchipuiri nascute din patimi si din ratacirea mintii.

Asa cum explica un parinte contemporan, in timpul primelor doua sap­tamani ale Postului Mare viata ascetica apare drept „o adevarata marturisire dogmatica”, pentru ca, postind, marturisim credinta in intruparea si schim­barea la fata a Domnului, prin care Hristos a indumnezeit trupul omenesc si l-a facut partas slavei Sale.

Dupa cum am mai spus, primele doua duminici din Postul cel Mare sunt sarbatorile biruintei Ortodoxiei: prima impotriva iconoclasmului, a doua impotriva umanismului filosofic, iar noi trebuie sa le serbam de fiecare data cu toata bucuria si maretia care se cuvin unor astfel de biruinte. Ele sunt momente de mare triumf, dar nu lasa loc de triumfalism, pentru ca dreapta credinta nu este meritul nostru, ci darul nepretuit al lui Dumnezeu. Cu putearea Lui credinta a rasturnat si a biruit cugetarea lumeasca. Sarbatorile acestei biruinte contin pentru noi o porunca mantuitoare: cugetarea noastra lumeasca trebuie biruita de credinta adevarata si curata in Dumnezeu. Postul este, mai mult decat orice alta perioada, prilejul pentru o astfel de biruinta.

L-am sarbatorit ieri pe Sfantul Cuvios Ioan Scararul sau Sinaitul, cum mai este cunoscut, cel caruia, ca si Sfantului Grigorie Palama si Sfintei Maria Egipteanca, Biserica i-a dedicat si o duminica din Sfantul si Marele Post. Acest parinte a exprimat prin simbolul a treizeci de trepte urcusul spre desavarsire, prin biruirea patimilor si dobandirea virtutilor. Aceasta scara, alcatuita dupa simbolul anilor Mantuitorului, inchipuie cresterea si maturi­zarea duhovniceasca a credinciosului, pregatirea lui pentru imparatia ceru­rilor, pentru intalnirea fata catre fata cu Hristos.

Desavarsirea inseamna pentru orice crestin implinirea credintei lui in Dumnezeu. Hristos ne-a poruncit: „Fiti desavarsiti, precum si Tatal vostru desavarsit este!”. Sa nu ni se para desavarsirea o tinta imposibil de atins, nici sa nu o confundam cu implinirea seaca a unui numar de precepte. Atat Scara Sfantului Cuvios Ioan Sinaitul, cat si invatatura Sfantului Grigorie Palama, ca de altfel intreaga invatatura a Scripturii, a Sfintilor Parinti si vietile sfintilor marturisesc faptul ca desavarsirea este lucrarea lui Hristos in cei care L-au primit prin credinta curata. Hristos este cel Care desavarseste in om chipul dumnezeiesc, in masura in care si omul se deschide lucrarii Mantui­torului, iar credinta sa este „lucratoare prin iubire” (Gal. 5, 6).

Parintii spun ca fiecare pacat pe care il savarsim este o lepadare de Dum­nezeu, o nelucrare a credintei, o ucidere a iubirii. Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Ioan Scararul si toti sfintii sunt icoane ale credintei biruitoare impo­triva faptelor, cuvintelor si gandurilor pacatoase. Ei ne sunt daruiti de Dum­nezeu pentru a avea in ei pilde adevarate, caci noi, cei nedesavarsiti suntem, paradoxal, si biruitori, prin credinta noastra, si biruiti, prin micile sau marile lepadari zilnice, care sunt pacatele.

Toti marturisim, fara sa mintim, „Cred Doamne” si cu toate acestea sunt pacate pe care le facem in fiecare zi, de cele mai multe ori fara sa ne dam seama. Nu cadem pentru ca nu avem credinta, ci cadem pentru ca nu ne lucram credinta, pentru ca nu o punem in fiecare gand, in fiecare cuvant si in fiecare fapta. Pentru ca nu ne statornicim credinta in fiecare privire, in fiecare dorinta, in fiecare gand si in fiecare aspiratie. Aceasta inseamna pen­tru noi „lepadare de credinta” atunci cand savarsim pacatele, chiar si cele asa-zis „mici”, obisnuite. Ne lepadam de credinta noastra pentru ca nu o transpunem in fiecare fapta a trupului si a sufletului si o lasam astfel sa impotriva unor astfel de lepadari si pentru biruinte ca acelea ale sfintilor sunt randuite postul si praznicele duminicale care preced Sfintele Pasti. Postul este un prilej de a ne apropia mai mult faptele, cuvintele si gandurile noastre de credinta in Hristos. Postul este prielnic pentru oglindirea credintei in lucrurile care ne definesc viata zilnica: in hrana, in somn, in osteneli, in faptele de milostenie, in cuvintele de rugaciune, in gandurile de pocainta.

Este timpul cel mai mare vrajmas al nostru? Postul este ocazia noastra de a-l birui, umplandu-1 cu intovarasirea noastra cu Hristos. Gresim adesea fata de aproapele prin cuvinte nesocotite, izbucnite din manie sau din alte patimi? Sa traim postul prin mai multa tacere, prin cuvinte bune si folosi­toare si prin repetarea atenta a rugaciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!”. Este gandirea noastra ingra­dita de neputinte trupesti si sufletesti? Iata, Postul cel Mare este sansa de a birui prin dreapta credinta orice stramtorare. Sunt sufletul si trupul nostru doi tovarasi dezbinati din cauza tendintelor contrare, care incetinesc avantul dupa Dumnezeu? Postul Pastilor si Duminica Sfantului Grigorie Palama sunt prilej reunirii lor prin credinta ca Dumnezeu S-a intrupat si Si-a aratat oame­nilor slava, pentru a nu lasa moartea sa-i rapeasca iubirii Sale.

Este vremea sa imputinam de buna voie hrana cea trecatoare, care imbuiba si creste in noi patimile, de dragul hranei ceresti, care nutreste vir­tutile, curatia, rugaciunea, dragostea de Dumnezeu si de semeni. Pentru bel­sugul de har pe care Dumnezeu il revarsa peste noi, putem spune ca postul inseamna saturare si desfatare.

In cea de-a treia duminica a Postului Mare, Biserica a randuit inchinarea Cinstitei si de Viata Facatoarei Cruci. Privind spre icoana jertfei lui Hristos, sa luam cu noi o stihira care s-a citit in aceasta saptamana: „Vremea postului este vesela. Pentru aceasta saturandu-se destul de curatia cea luminata, de dragostea cea curata, de rugaciunea cea luminoasa si de alte multe virtuti, sa strigam luminat: Cruce a lui Hristos preasfanta, ceea ce ai odraslit desfatarea vietii, invredniceste-ne pe toti a ne inchina tie cu inima curata, dandu-ne iertare si mare mila”.

Prea Sfintitul Ambrozie

sursa: crestinortodox.ro