Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
17 august 2019

Este creștinul tehnofob?

admin_nec Uncategorized

Se vorbeşte, în prezent, despre un aşa numit Homo connecticus, care este legat şi ataşat de tot ceea ce înseamnă mass-media şi tehnologie digitală: televizor, PC, tabletă, laptop, telefon, smartphone, etc, de unde şi noile forme de dependenţă sau de adicţie, cyber-adicţia sau cyber-dependenţa, ori adicţiile asistate de tehnologie.

Calcule recente arată că, dintr-o viaţă de aproximativ 75 de ani, omul contemporan petrece 11 ani în faţa, ba chiar în dependenţă faţă de aceste mijloace moderne de informare, relaţionare şi comunicare. Astfel, se apreciază că el petrece mai mult timp alături de tehnologia sa luminoasă, dar tăcută şi periculoasă, decât în oricare altă activitate, cu excepţia somnului (şi acesta perturbat, uneori până la grave dezechilibre), după cum nu este o noutate faptul că, în multe cazuri, copiii şi adolescenţii petrec mai mult timp utilizând tehnologia modernă, decât în dialog cu părinţii lor şi cu ceilalţi membri ai familiei.

Dacă, altădată, copiii vedeau primele imagini de televizor în jurul vârstei de doi ani, în prezent se apreciază că aceştia sunt expuşi sunetelor şi imaginilor acestuia de la frageda vârstă de 4-5 luni. Perioada pe care o petrece, în zilele noastre, un adolescent în faţa mijloacelor digitale este de 6-7 ore pe zi. Din acest motiv, mulţi autori vorbesc despre caracterul cronofag al tehnologiei, în sensul că ea ne fură din timpul pe care l-au putea direcţiona şi aloca altor activităţi importante. Copiii, spre exemplu, lecturii liniare, jocurilor în aer liber sau alături de alţi copii; adolescenţii – relaţionării directe, nemijlocite; adulţii – discuţiilor şi dialogurilor empatice cu semenii lor, începând cu membrii familiei.

Mai mult chiar, un număr de persoane ajunge efectiv la dependenţă de acestea. Se vorbeşte, de asemenea, despre de depresia de calculator sau de internet şi despre nanofobie, starea de anxietate şi disconfort psihic şi fizic, datorat absenţei lor, mai scurte sau mai îndelungate, din viaţa curentă.

Unele date apreciază că 40% din populaţia planetei dezvoltă anumite forme de dependenţă faţă de tehnologie; 46% dintre tinerii americani au spus că nu pot trăi fără telefonul mobil, iar 59%, fără a fi prezenţi şi activi în spaţiul virtual, pe reţelele de socializare. În România, 39% dintre adulţi susţin că petrec aproximativ 18,6 ore pe săptămână „conectaţi” online, depăşind media europeană de 14,1 ore săptămânal, tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani constituind 75% dintre aceştia[1].

Se vorbeşte, în acest context, despre unele efecte pe care folosirea fără discernământ sau abuzul de folosire a tehnologiei le produce asupra omului, în mod deosebit asupra tinerilor, care sunt cei mai predispuşi dependenţei, efecte atât asupra fizicului, cât şi a psihismului lor, a neurologiei şi chimiei lor cerebrale.

Efectele constatate asupra trupului, ale abuzului de tehnologie sunt: sedentarismul şi obezitatea; privarea de somn, datorată atracţiei exercitate de mijloacele digitale; afecţiuni ale vederii, dar şi ale posturii şi ale coloanei vertebrale.

Cercetările de ultimă oră vorbesc despre efectele pe care imaginile vizionate fără spirit de reflecţie şi selecţie le au asupra chimiei cerebrale, astfel încât s-a constatat că unele mijloace virtuale provoacă anumite afecţiuni sau modificări la nivelul ariilor prefrontate ale creierului şi sunt legate de mecanismele şi biologia creării dependenţelor.

Oamenii de ştiinţă de la Korea University au descoperit recent că dependenţa de tehnologia digitală, în mod deosebit de internet şi smartphone, produce dezechilibre în chimia cerebrală, având ca efecte depresie, anxietate, insomnii şi comportament impulsiv[2].

Unii cercetători avizaţi, vorbind despre neuromarketing sau despre studierea strategiilor de vânzare a produselor, inclusiv media, fac referire la numeroase şi costisitoare studii, efectuate de către producătorii şi vânzătorii acestora, ce vizează exploatarea mecanismului plăcerii, legat de producerea mărită a dopaminei. Se vorbeşte, astfel, despre suprasolicitarea „punctelor plăcerii” sau ale „fericirii digitale”, aflate pe scoarţa cerebrală, ceea ce, în cazuri extreme, conduce la dependenţele comportamentale.

Dintre alte riscuri, des invocate, se face referire la cyber-adicţia, cyber-dependenţa sau adicţiile cyber-asistate, cum ar fi dependenţa de televizor, de PC, de jocurile video sau de telefon, de tabletă, laptop sau smartphone, de reţelele de socializare, de SMS, de sex, de muncă, de sport şi cumpărături. Nu puţine sunt nici vocile care trag un semnal de alarmă asupra expunerii, prin intermediul tehnologiei digitale, la violenţă, la sexualizare sau pornificare, abuz, etc.

Dintre toate acestea Manualul de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediţia a V-a, din 2013 (2016, în limba română), a inventariat doar una dintre ele şi pentru prima dată – tulburarea legată de jocurile de pe internet, celelalte dependenţe comportamentale suscitând atenţia psihologilor şi a psihiatrilor şi fiind declarate, încă, în curs de cercetare.

În anul 2011, Agenţia Internaţională de Cercetări despre Cancer a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat, în urma studiilor întreprinse, că, datorită radiaţiilor de microunde emise de telefon, acestea reprezintă „un posibil carcinogen uman” de grupa 2b. Chiar şi producătorii de celulare, în manualele de utilizare a acestora, recomandă ca produsele lor să fie ţinute la o distanţă de cel puţin 2.5 cm de corp.

Cunoscutul scriitor american Nicolas Carr, în lucrarea sa, Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman[3], arăta că deşi tehnologia digitală a promis să sintetizeze şi să uşureze substanţial viaţa omului, sporindu-i calitatea, în realitate, i-a divizat-o şi fragmentat-o, i-a scindat-o şi împărăştiat-o. Într-o cacofonie de stimuli, apreciază el, omul actual este mai superficial, aceasta datorându-se şi modului în care lucrează cu mijloacele tehnologice.

În baza plasticităţii cerebrale, expunerea prelungită la anumite forme de activităţi creează, prin repetiţie, noi reţele şi magistrale neuronale, care le înlocuiesc pe cele vechi. Lectura liniară este înlocuită de o lectură virtuală superficală, scrisul de mână cu prescurtările din mesaje. Emoţiile naturale, manifestate în prezenţa altor persone, sunt înlocuite de trăirile individuale, în izolare, în faţa ecranului. Conduitele agresive, altădată sancţionate prompt de familie şi de reţeau de socializare, sunt internalizate în faţa computerului, conducând, în situaţii extreme, la accese de violenţă. Unii autori vorbesc chiar despre ambliopie şi amnezie digitală, ba chiar despre demenţa digitată.

Neurologul german Manfred Spitzer, în lucrarea sa intitulată Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri, menţionează rezultatele unui sondaj realizat online, în America, în 2011, la care a participat un eşantion de peste 1000 de specialişti în internet, cărora li s-a cerut să se pronunţe asupra impactului pe care cred ei că îl va avea tehnologia digitală asupra lumii şi a fiinţei umane, în viitor. Aceştia au răspuns că în viitor, creierele adolescenţilor şi ale adulţilor multitasking vor fi legate în reţea într-un mod diferit de cele de astăzi, iar acest lucru va avea drept consecinţe dificultatea de a-şi reaminti eventimentele vieţii lor, risipirea celei mai mari părţi de energie în scrierea de mesaje scurte, alterarea capacităţii de a gândi şi de a interacţiona faţă către faţă cu oamenii din jurul lor, dependenţa tot mai puternică de dispozitivele mobile, schimbări în comportament şi gândire[4].

Recent, o companie americană, TollFreeForwarding, pe baza studiilor şi observaţiilor oamenilor de ştiinţă, au creat un model 3D al femeii anului 2100, numit Mindy. Aceasta ar fi cocoșată, datorită sutelor de ore petrecute în fața calculatorului şi cu ochii în telefon, la serviciu, pe stradă şi acasă. Muşchii gâtului se vor întări, pentru a putea susţine capul, în care se va afla un craniu mai gros decât al omului din prezent, capabil să protejeze de radiaţiile emise de dispozitivele digitale şi, în mod deosebit, de telefonul inteligent. Bustul, în loc să fie aliniat cu întreg trupul, va fi scos în faţă, ca urmare a poziţiei aplecate spre calculator şi telefon. Mâna va fi în formă de gheară, dezvoltând aşa-numitul sindrom de tunel cubital, datorat ţinerii în mână a telefonului, perioade îndelungate, iar cotul va râmâne îndoit la aproape 90 de grade, pentru a putea ţine telefonul în poziţie cât mai uşor de accesat, perioade lungi de timp. Stilul de viaţă sedentar va duce la micşorarea creierului. Ochii săi vor avea pleoape duble, pentru a o feri de radiaţiile tehnicii folosite[5]. 

Cunoscând aceste lucruri, unele din ele părând a fi de domeniul viitorului mult prea îndepărtat, precum şi efectele lor, ne putem întreba, care ar trebui să fie atitudinea creştinului în faţa lor, odată ce viaţa creştină presupune asceză, înfrânare şi renunţare, temperanţă faţă de trup şi discernământ, în cele interioare şi spirituale.

Jean-Claude Larchet, în duh profund creştin, invita la discernământ, în raport cu mijloacele digitale: „Media, sublinia scriitorul francez, nu sunt în sine nici bune, nici rele, calitatea lor depinde de modul în care sunt folosite; altfel spus, nu ar exista media rele, ci doar, eventual, o rea folosire a lor. (…) Într-o lume în care noile media sunt de neocolit, ar fi în zadar, iar într-o anumită măsură contraproductiv, să le interzicem în mod absolut copiilor; în schimb, este esenţial să-i învăţăm cum să se folosească bine de ele, în ceea  ce priveşte conţinutul, forma şi limitele permise”[6].

Din acest motiv, este foarte important, ca, mai întâi, să evidenţiem aspectele pozitive ale tehnologiei: volumul infinit de informaţii, modul sintetic de a le oferi, formele atractive de înfăţişare a conţinuturilor. Datorită acestora, tehnologia nu poate fi nici evitată total, nici ignorată deplin şi inutilizată. Nu este firesc să ne lipsim de acele mijloace care ne uşurează, simplifică şi ne eficientizează activitatea, ba chiar ne îmbunătăţesc şi înfrumuseţează viaţa. Ceea ce trebuie făcut este folosirea sau consumarea ei cu discernământ şi echilibru. Logica duhovnicească arată că tehnologia este una dintre cele mai importante şi provocatoare realizări ale spiritului uman, dar ceea ce o face bună sau rea este modul în care o utilizăm noi. Atunci când ne foloseşte în preocupările, activitatea, viaţa noastră, ea este un foarte bun aliat. Când, însă, nu este consumată cu măsură, ea poate deveni un pericol şi un duşman aspru, care îl aruncă pe om în pasivitate pătimaşă şi dependenţă sau adicţie gravă.

Aşadar, atunci când vorbim despre efectele tehnologiei digitale, asupra fiinţei umane, onestitatea morală ne obligă să arătăm, mai întâi efectele ei pozitive, benefice, prin care uşurează şi ajută. Însă, pe de altă parte şi cu acelaşi discernământ şi cunoscând potenţialele ei efecte negative, la care poate conduce folosirea fără echilibru şi măsură, să conştientizăm şi consecinţele ei negative, pe care le poate provoca, este adevărat, în viaţa unei categorii restrânse de persoane, de 5-10% dintre utilizatorii ei.

Astfel, mijloacele media nu sunt, în sine, nici bune, prin excelenţă, dar nici eminamente rele sau dăunătoare, iar calitatea lor se descoperă în funcţie de modul în care le foloseşte omul: cu înţelepciune şi discernământ, spre folos intelectual şi spiritual, sau abuziv şi adictiv, spre pagubă sufletească şi trupească.

Ar fi în zadar să ocolim tehnologia, ar fi inutil să o condamnăm fără raţiune, însă ceea ce este util, de la cele mai fragede vârste, este să o folosim în mod raţional sau înţelept, atât în ceea ce priveşte timpul de folosire a ei, precum şi expunerea la conţinuturile ei, limitele până la care acestea pot varia, astfel încât tehnologia să ne uşureze viaţa, să ne îmbunătăţească activitatea şi să ne aducă un folos general.

Prin urmare, creştinul nu trebuie să fie tehnofob. Chiar dacă unele forme ale tehnologiei promovează păcatul, pentru viaţa creştină, existenţa şi realitatea lui, dar şi lupta împotriva acestuia nu constituie o noutate.

Ca şi în asceza ortodoxă, creştinul trebuie să dea dovadă, în faţa acestor provocări, de spirit de selecţie şi deosebire. Discernământul, de care vorbesc Sfinţii Părinţi, ca despre acea cale de mijloc, calea de aur, este absolut necesar în aprecierea tuturor acestor provocări contemporane.

Răspunsul ultim este înduhovnicirea lor, în sensul folosirii doar a acelor conţinuturi care pot folosi progresului sufletesc şi mântuirii, iar faţă ce celelalte – asceza, înfrânarea sau tăierea şi înlăturarea lor. Aşa cum Părinţii de altă dată, atunci când descriau etapele şi mijloacele de luptă împotriva păcatelor, încă din faza lor de gând iniţial, prim sau întâi născut, recomandau celor îmbunătăţiţi, primirea şi descoaserea lor, spre o mai puternică şi de durată biruinţă, iar celor începători în viaţa spirituală – respingerea sau înlăturarea lor, din fază iniţială, la fel, bunul creştin, cunoscând aceste recomandări adânci şi experimentate, probate în veacuri de nevoinţă ale Părinţilor asceţi, ar trebui să elimine tot ceea ce este periculos şi dăunător moral, din preocupările sale, încă din faza de primă ivire în planul conştiinţei sale. Aceasta presupune trezvie faţă de provocările interioare şi exterioare şi veghere asupra păcii interioare, folosirea lor raţională şi spre edificare spirituală.

Sau, dacă am dori să ne referim la cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, din celebra sa Omilie către tineri, cuvinte parcă mai actuale astăzi, decât atunci când au fost scrise, precum albina zboară din floare în floare, de pe unele culegând mai mult polen, de la altele mai puţin, iar pe cele nefolositoare ignorându-le, la fel şi creştinul profund, căutând să-şi exercite şi dezvolte discernământul, din clipele cele mai fragede ale vieţii, trebuie să caute să acceseze şi să folosească doar ceea ce îi este de folos, pentru viaţă şi pentru mântuire, pe celelalte toate evitându-le, ignorându-le şi uitându-le.

Într-o exprimare mai concisă, trebuie afirmat că, atunci când tehnologia ne uşurează viaţa fizică şi ne îmbunătăţeşte viaţa morală, este un bun aliat al creştinului. Dacă însă îl scindează lăuntric şi îl împrăştie spiritual, dacă îi fură şi îl privează de timpul pe care trebuie să-l aloce preocupărilor intelectuale şi spirituale înalte şi vieţii sale religioase îmbunătăţite, nu este nici o pierdere, ba în mod contrar un câştig, respingerea şi refuzul ei.

În toate, adevăratul creştin trebuie să caute libertatea spirituală şi unitatea interioară.

[1] https://semneletimpului.ro/stiinta/it/internet/3-cauze-si-3-consecinte-ale-dependentei-de-internet.html, accesat în data de 3 iunie 2013.

[2] Alexandra Rizea, Dependența de smartphone și internet afectează sănătatea mintală a adolescenților! Ȋn creierul lor apare un dezechilibru chimic ce predispune la depresie și anxietate, https://www.activenews.ro/stiri-sanatate, accesat în data de 20 mai 2019.

[3] Traducere din engleză de Dan Crăciun, Editura Publica, Bucureşti, 2012.

[4] Digitale Demenz. Wie wir uns und unsere Kinder um den Verstand bringen, Droemer Verlag, München, 2012. https://www.ganduridinierusalim.com/prof-manfred-spitzer-neurolog-dementa-digitala-cum-devenim-nebuni-noi-insine-si-copiii-nostri/, accesat în data de 7 august 2019.

[5] Sabina Damian, Mindy este un model 3D menit să ne arate cum vom evolua din cauza tehnologiei, în ziarul „Click”, ediţia din data de 26 iunie 2019.

[6] Jean-Claude LARCHET, Captivi în internet, în româneşte de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2018, pp. 26-27.

Pr. Prof. Dr. Ioan Teşu

Sursa: doxologia.ro

„Psaltul, ca și preotul, răspândește Cuvântul” Fidelitatea și responsabilitatea, „probe” reale ale căsătoriei

Articole pe același subiect

IMG_5590

Uncategorized

A Doua Înviere în enorie, 2026

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

Parohie, Uncategorized

Taina Sf. Maslu în enorie, 15 martie 2026

IMG_1228

Parohie, Uncategorized

“Mare minune s-arată!”, rugă, colind și poezie la Nașterea Domnului – 2025 în enorie

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • aprilie 2026 (8)
  • martie 2026 (3)
  • ianuarie 2026 (1)
  • decembrie 2025 (3)
  • noiembrie 2025 (9)
  • octombrie 2025 (6)
  • septembrie 2025 (7)
  • august 2025 (6)
  • iulie 2025 (1)
  • iunie 2025 (5)
  • mai 2025 (2)
  • aprilie 2025 (7)
  • martie 2025 (14)
  • februarie 2025 (17)
  • ianuarie 2025 (12)
  • decembrie 2024 (18)
  • noiembrie 2024 (14)
  • octombrie 2024 (2)
  • septembrie 2024 (14)
  • iulie 2024 (9)
  • iunie 2024 (5)
  • mai 2024 (6)
  • martie 2024 (1)
  • februarie 2024 (12)
  • ianuarie 2024 (15)
  • decembrie 2023 (9)
  • noiembrie 2023 (11)
  • octombrie 2023 (14)
  • septembrie 2023 (11)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236