Este creștinul tehnofob?

Se vorbeşte, în prezent, despre un aşa numit Homo connecticus, care este legat şi ataşat de tot ceea ce înseamnă mass-media şi tehnologie digitală: televizor, PC, tabletă, laptop, telefon, smartphone, etc, de unde şi noile forme de dependenţă sau de adicţie, cyber-adicţia sau cyber-dependenţa, ori adicţiile asistate de tehnologie.

Calcule recente arată că, dintr-o viaţă de aproximativ 75 de ani, omul contemporan petrece 11 ani în faţa, ba chiar în dependenţă faţă de aceste mijloace moderne de informare, relaţionare şi comunicare. Astfel, se apreciază că el petrece mai mult timp alături de tehnologia sa luminoasă, dar tăcută şi periculoasă, decât în oricare altă activitate, cu excepţia somnului (şi acesta perturbat, uneori până la grave dezechilibre), după cum nu este o noutate faptul că, în multe cazuri, copiii şi adolescenţii petrec mai mult timp utilizând tehnologia modernă, decât în dialog cu părinţii lor şi cu ceilalţi membri ai familiei.

Dacă, altădată, copiii vedeau primele imagini de televizor în jurul vârstei de doi ani, în prezent se apreciază că aceştia sunt expuşi sunetelor şi imaginilor acestuia de la frageda vârstă de 4-5 luni. Perioada pe care o petrece, în zilele noastre, un adolescent în faţa mijloacelor digitale este de 6-7 ore pe zi. Din acest motiv, mulţi autori vorbesc despre caracterul cronofag al tehnologiei, în sensul că ea ne fură din timpul pe care l-au putea direcţiona şi aloca altor activităţi importante. Copiii, spre exemplu, lecturii liniare, jocurilor în aer liber sau alături de alţi copii; adolescenţii – relaţionării directe, nemijlocite; adulţii – discuţiilor şi dialogurilor empatice cu semenii lor, începând cu membrii familiei.

Mai mult chiar, un număr de persoane ajunge efectiv la dependenţă de acestea. Se vorbeşte, de asemenea, despre de depresia de calculator sau de internet şi despre nanofobie, starea de anxietate şi disconfort psihic şi fizic, datorat absenţei lor, mai scurte sau mai îndelungate, din viaţa curentă.

Unele date apreciază că 40% din populaţia planetei dezvoltă anumite forme de dependenţă faţă de tehnologie; 46% dintre tinerii americani au spus că nu pot trăi fără telefonul mobil, iar 59%, fără a fi prezenţi şi activi în spaţiul virtual, pe reţelele de socializare. În România, 39% dintre adulţi susţin că petrec aproximativ 18,6 ore pe săptămână „conectaţi” online, depăşind media europeană de 14,1 ore săptămânal, tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani constituind 75% dintre aceştia[1].

Se vorbeşte, în acest context, despre unele efecte pe care folosirea fără discernământ sau abuzul de folosire a tehnologiei le produce asupra omului, în mod deosebit asupra tinerilor, care sunt cei mai predispuşi dependenţei, efecte atât asupra fizicului, cât şi a psihismului lor, a neurologiei şi chimiei lor cerebrale.

Efectele constatate asupra trupului, ale abuzului de tehnologie sunt: sedentarismul şi obezitatea; privarea de somn, datorată atracţiei exercitate de mijloacele digitale; afecţiuni ale vederii, dar şi ale posturii şi ale coloanei vertebrale.

Cercetările de ultimă oră vorbesc despre efectele pe care imaginile vizionate fără spirit de reflecţie şi selecţie le au asupra chimiei cerebrale, astfel încât s-a constatat că unele mijloace virtuale provoacă anumite afecţiuni sau modificări la nivelul ariilor prefrontate ale creierului şi sunt legate de mecanismele şi biologia creării dependenţelor.

Oamenii de ştiinţă de la Korea University au descoperit recent că dependenţa de tehnologia digitală, în mod deosebit de internet şi smartphone, produce dezechilibre în chimia cerebrală, având ca efecte depresie, anxietate, insomnii şi comportament impulsiv[2].

Unii cercetători avizaţi, vorbind despre neuromarketing sau despre studierea strategiilor de vânzare a produselor, inclusiv media, fac referire la numeroase şi costisitoare studii, efectuate de către producătorii şi vânzătorii acestora, ce vizează exploatarea mecanismului plăcerii, legat de producerea mărită a dopaminei. Se vorbeşte, astfel, despre suprasolicitarea „punctelor plăcerii” sau ale „fericirii digitale”, aflate pe scoarţa cerebrală, ceea ce, în cazuri extreme, conduce la dependenţele comportamentale.

Dintre alte riscuri, des invocate, se face referire la cyber-adicţia, cyber-dependenţa sau adicţiile cyber-asistate, cum ar fi dependenţa de televizor, de PC, de jocurile video sau de telefon, de tabletă, laptop sau smartphone, de reţelele de socializare, de SMS, de sex, de muncă, de sport şi cumpărături. Nu puţine sunt nici vocile care trag un semnal de alarmă asupra expunerii, prin intermediul tehnologiei digitale, la violenţă, la sexualizare sau pornificare, abuz, etc.

Dintre toate acestea Manualul de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale, ediţia a V-a, din 2013 (2016, în limba română), a inventariat doar una dintre ele şi pentru prima dată – tulburarea legată de jocurile de pe internet, celelalte dependenţe comportamentale suscitând atenţia psihologilor şi a psihiatrilor şi fiind declarate, încă, în curs de cercetare.

În anul 2011, Agenţia Internaţională de Cercetări despre Cancer a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat, în urma studiilor întreprinse, că, datorită radiaţiilor de microunde emise de telefon, acestea reprezintă „un posibil carcinogen uman” de grupa 2b. Chiar şi producătorii de celulare, în manualele de utilizare a acestora, recomandă ca produsele lor să fie ţinute la o distanţă de cel puţin 2.5 cm de corp.

Cunoscutul scriitor american Nicolas Carr, în lucrarea sa, Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman[3], arăta că deşi tehnologia digitală a promis să sintetizeze şi să uşureze substanţial viaţa omului, sporindu-i calitatea, în realitate, i-a divizat-o şi fragmentat-o, i-a scindat-o şi împărăştiat-o. Într-o cacofonie de stimuli, apreciază el, omul actual este mai superficial, aceasta datorându-se şi modului în care lucrează cu mijloacele tehnologice.

În baza plasticităţii cerebrale, expunerea prelungită la anumite forme de activităţi creează, prin repetiţie, noi reţele şi magistrale neuronale, care le înlocuiesc pe cele vechi. Lectura liniară este înlocuită de o lectură virtuală superficală, scrisul de mână cu prescurtările din mesaje. Emoţiile naturale, manifestate în prezenţa altor persone, sunt înlocuite de trăirile individuale, în izolare, în faţa ecranului. Conduitele agresive, altădată sancţionate prompt de familie şi de reţeau de socializare, sunt internalizate în faţa computerului, conducând, în situaţii extreme, la accese de violenţă. Unii autori vorbesc chiar despre ambliopie şi amnezie digitală, ba chiar despre demenţa digitată.

Neurologul german Manfred Spitzer, în lucrarea sa intitulată Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri, menţionează rezultatele unui sondaj realizat online, în America, în 2011, la care a participat un eşantion de peste 1000 de specialişti în internet, cărora li s-a cerut să se pronunţe asupra impactului pe care cred ei că îl va avea tehnologia digitală asupra lumii şi a fiinţei umane, în viitor. Aceştia au răspuns că în viitor, creierele adolescenţilor şi ale adulţilor multitasking vor fi legate în reţea într-un mod diferit de cele de astăzi, iar acest lucru va avea drept consecinţe dificultatea de a-şi reaminti eventimentele vieţii lor, risipirea celei mai mari părţi de energie în scrierea de mesaje scurte, alterarea capacităţii de a gândi şi de a interacţiona faţă către faţă cu oamenii din jurul lor, dependenţa tot mai puternică de dispozitivele mobile, schimbări în comportament şi gândire[4].

Recent, o companie americană, TollFreeForwarding, pe baza studiilor şi observaţiilor oamenilor de ştiinţă, au creat un model 3D al femeii anului 2100, numit Mindy. Aceasta ar fi cocoșată, datorită sutelor de ore petrecute în fața calculatorului şi cu ochii în telefon, la serviciu, pe stradă şi acasă. Muşchii gâtului se vor întări, pentru a putea susţine capul, în care se va afla un craniu mai gros decât al omului din prezent, capabil să protejeze de radiaţiile emise de dispozitivele digitale şi, în mod deosebit, de telefonul inteligent. Bustul, în loc să fie aliniat cu întreg trupul, va fi scos în faţă, ca urmare a poziţiei aplecate spre calculator şi telefon. Mâna va fi în formă de gheară, dezvoltând aşa-numitul sindrom de tunel cubital, datorat ţinerii în mână a telefonului, perioade îndelungate, iar cotul va râmâne îndoit la aproape 90 de grade, pentru a putea ţine telefonul în poziţie cât mai uşor de accesat, perioade lungi de timp. Stilul de viaţă sedentar va duce la micşorarea creierului. Ochii săi vor avea pleoape duble, pentru a o feri de radiaţiile tehnicii folosite[5]. 

Cunoscând aceste lucruri, unele din ele părând a fi de domeniul viitorului mult prea îndepărtat, precum şi efectele lor, ne putem întreba, care ar trebui să fie atitudinea creştinului în faţa lor, odată ce viaţa creştină presupune asceză, înfrânare şi renunţare, temperanţă faţă de trup şi discernământ, în cele interioare şi spirituale.

Jean-Claude Larchet, în duh profund creştin, invita la discernământ, în raport cu mijloacele digitale: „Media, sublinia scriitorul francez, nu sunt în sine nici bune, nici rele, calitatea lor depinde de modul în care sunt folosite; altfel spus, nu ar exista media rele, ci doar, eventual, o rea folosire a lor. (…) Într-o lume în care noile media sunt de neocolit, ar fi în zadar, iar într-o anumită măsură contraproductiv, să le interzicem în mod absolut copiilor; în schimb, este esenţial să-i învăţăm cum să se folosească bine de ele, în ceea  ce priveşte conţinutul, forma şi limitele permise”[6].

Din acest motiv, este foarte important, ca, mai întâi, să evidenţiem aspectele pozitive ale tehnologiei: volumul infinit de informaţii, modul sintetic de a le oferi, formele atractive de înfăţişare a conţinuturilor. Datorită acestora, tehnologia nu poate fi nici evitată total, nici ignorată deplin şi inutilizată. Nu este firesc să ne lipsim de acele mijloace care ne uşurează, simplifică şi ne eficientizează activitatea, ba chiar ne îmbunătăţesc şi înfrumuseţează viaţa. Ceea ce trebuie făcut este folosirea sau consumarea ei cu discernământ şi echilibru. Logica duhovnicească arată că tehnologia este una dintre cele mai importante şi provocatoare realizări ale spiritului uman, dar ceea ce o face bună sau rea este modul în care o utilizăm noi. Atunci când ne foloseşte în preocupările, activitatea, viaţa noastră, ea este un foarte bun aliat. Când, însă, nu este consumată cu măsură, ea poate deveni un pericol şi un duşman aspru, care îl aruncă pe om în pasivitate pătimaşă şi dependenţă sau adicţie gravă.

Aşadar, atunci când vorbim despre efectele tehnologiei digitale, asupra fiinţei umane, onestitatea morală ne obligă să arătăm, mai întâi efectele ei pozitive, benefice, prin care uşurează şi ajută. Însă, pe de altă parte şi cu acelaşi discernământ şi cunoscând potenţialele ei efecte negative, la care poate conduce folosirea fără echilibru şi măsură, să conştientizăm şi consecinţele ei negative, pe care le poate provoca, este adevărat, în viaţa unei categorii restrânse de persoane, de 5-10% dintre utilizatorii ei.

Astfel, mijloacele media nu sunt, în sine, nici bune, prin excelenţă, dar nici eminamente rele sau dăunătoare, iar calitatea lor se descoperă în funcţie de modul în care le foloseşte omul: cu înţelepciune şi discernământ, spre folos intelectual şi spiritual, sau abuziv şi adictiv, spre pagubă sufletească şi trupească.

Ar fi în zadar să ocolim tehnologia, ar fi inutil să o condamnăm fără raţiune, însă ceea ce este util, de la cele mai fragede vârste, este să o folosim în mod raţional sau înţelept, atât în ceea ce priveşte timpul de folosire a ei, precum şi expunerea la conţinuturile ei, limitele până la care acestea pot varia, astfel încât tehnologia să ne uşureze viaţa, să ne îmbunătăţească activitatea şi să ne aducă un folos general.

Prin urmare, creştinul nu trebuie să fie tehnofob. Chiar dacă unele forme ale tehnologiei promovează păcatul, pentru viaţa creştină, existenţa şi realitatea lui, dar şi lupta împotriva acestuia nu constituie o noutate.

Ca şi în asceza ortodoxă, creştinul trebuie să dea dovadă, în faţa acestor provocări, de spirit de selecţie şi deosebire. Discernământul, de care vorbesc Sfinţii Părinţi, ca despre acea cale de mijloc, calea de aur, este absolut necesar în aprecierea tuturor acestor provocări contemporane.

Răspunsul ultim este înduhovnicirea lor, în sensul folosirii doar a acelor conţinuturi care pot folosi progresului sufletesc şi mântuirii, iar faţă ce celelalte – asceza, înfrânarea sau tăierea şi înlăturarea lor. Aşa cum Părinţii de altă dată, atunci când descriau etapele şi mijloacele de luptă împotriva păcatelor, încă din faza lor de gând iniţial, prim sau întâi născut, recomandau celor îmbunătăţiţi, primirea şi descoaserea lor, spre o mai puternică şi de durată biruinţă, iar celor începători în viaţa spirituală – respingerea sau înlăturarea lor, din fază iniţială, la fel, bunul creştin, cunoscând aceste recomandări adânci şi experimentate, probate în veacuri de nevoinţă ale Părinţilor asceţi, ar trebui să elimine tot ceea ce este periculos şi dăunător moral, din preocupările sale, încă din faza de primă ivire în planul conştiinţei sale. Aceasta presupune trezvie faţă de provocările interioare şi exterioare şi veghere asupra păcii interioare, folosirea lor raţională şi spre edificare spirituală.

Sau, dacă am dori să ne referim la cuvintele Sfântului Vasile cel Mare, din celebra sa Omilie către tineri, cuvinte parcă mai actuale astăzi, decât atunci când au fost scrise, precum albina zboară din floare în floare, de pe unele culegând mai mult polen, de la altele mai puţin, iar pe cele nefolositoare ignorându-le, la fel şi creştinul profund, căutând să-şi exercite şi dezvolte discernământul, din clipele cele mai fragede ale vieţii, trebuie să caute să acceseze şi să folosească doar ceea ce îi este de folos, pentru viaţă şi pentru mântuire, pe celelalte toate evitându-le, ignorându-le şi uitându-le.

Într-o exprimare mai concisă, trebuie afirmat că, atunci când tehnologia ne uşurează viaţa fizică şi ne îmbunătăţeşte viaţa morală, este un bun aliat al creştinului. Dacă însă îl scindează lăuntric şi îl împrăştie spiritual, dacă îi fură şi îl privează de timpul pe care trebuie să-l aloce preocupărilor intelectuale şi spirituale înalte şi vieţii sale religioase îmbunătăţite, nu este nici o pierdere, ba în mod contrar un câştig, respingerea şi refuzul ei.

În toate, adevăratul creştin trebuie să caute libertatea spirituală şi unitatea interioară.

[1] https://semneletimpului.ro/stiinta/it/internet/3-cauze-si-3-consecinte-ale-dependentei-de-internet.html, accesat în data de 3 iunie 2013.

[2] Alexandra Rizea, Dependența de smartphone și internet afectează sănătatea mintală a adolescenților! Ȋn creierul lor apare un dezechilibru chimic ce predispune la depresie și anxietate, https://www.activenews.ro/stiri-sanatate, accesat în data de 20 mai 2019.

[3] Traducere din engleză de Dan Crăciun, Editura Publica, Bucureşti, 2012.

[4] Digitale Demenz. Wie wir uns und unsere Kinder um den Verstand bringen, Droemer Verlag, München, 2012. https://www.ganduridinierusalim.com/prof-manfred-spitzer-neurolog-dementa-digitala-cum-devenim-nebuni-noi-insine-si-copiii-nostri/, accesat în data de 7 august 2019.

[5] Sabina Damian, Mindy este un model 3D menit să ne arate cum vom evolua din cauza tehnologiei, în ziarul „Click”, ediţia din data de 26 iunie 2019.

[6] Jean-Claude LARCHET, Captivi în internet, în româneşte de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2018, pp. 26-27.

Pr. Prof. Dr. Ioan Teşu

Sursa: doxologia.ro