Mă lepăd de satana și de lucrurile lui!…Sf.Teofan Zăvorâtul
(Fapte 2, 38-43; In.3, 1-15)
Binefăcătoare este osteneala celor care zdrobesc, prin cugetări sănătoase, minciuna ce se îngrămădește împotiva adevărului Învierii. Citește aceste cugetări și înarmează-te cu ele; dar totodată să nu te lenevești a face din ce în ce mai mult loc ca să intre în tine puterea Învierii lui Hristos. Cu cât vei face asta mai mult, cu atât vei respira mai mult din văzduhul Învierii și cu atât vei fi mai la adăpost de toate săgețile vrăjmașului îndreptate împotiva acestui adevăr. Întrebi de ce e nevoie pentru asta? De nimic deosebit: fii ceea ce trebuie să fii potrivit legământului în care ai intrat la sfântul botez, care este învierea noastră. Ai scuipat pe satana și pe toate faptele lui? Continuă să te porți la fel față de el. Te-ai unit cu Hristos? Rămâi cu El. Faptele întunericului și cele ale luminii sunt vădite. Fugi de cele dintâi și ține-te de cele din urmă: însă fă asta fără compromisuri, cât de mărunte, așa încât norma vieții tale să fie următoarea: nu este părtășie între lumină și întuneric, între Hristos și Veliar.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an – Sf. Teofan Zăvorâtul. (Editura Sophia, Buc. 1999, colecția Părinți Ruși)
La Sfânta Taină a Botezului auzim pe naș cum se leapădă de satana și de toate lucrurile lui, în schimb după această sfântă binecuvântare tratează taina păgânește.
Sărbătorirea acestei Sfinte Taine se face păgânește.
Poate de cele mai multe ori nașul când rostește că se leapădă de satana și de lucrurile lui are în buzunar pachetul de țigări iar afară îi așteaptă lăutarii să le cânte. Lepădarea este numai la modul declarativ. Părinții, bunicii, nașii nu s-au spovedit, nu vin la biserică, nu se împărtășesc, nu merg la liturghii, nu ascultă predici, nu citesc Sfânta Scriptură, nu se roagă, etc, etc…
Din păcate nu există o catehizare a creștinilor pe acestă temă și mulți dintre ei vin spre tainele bisericii ca spre ceva care exprimă doar tradiție.
sursa: Cristian Stavriu



