Lăsați sămânța să crească!
Pe cât de drag vă era cândva păcatul, pe atât de scârbos vă pare el acum. Aţi citit multă filozofie, de la Platon până la Bradley. Filosofiile sunt multe. N-aţi ştiut la care să vă opriţi. Se defăimau între ele. Ce prezenta un filosof drept adevăr, altul arăta că este minciună; ce vopsea unul în alb, altul mânjea cu negru. Nu ştiaţi unde e adevărul, şi acest lucru vă rodea.
În cele din urmă, s-a întâmplat un lucru neplăcut! De fapt, mântuitor pentru dumneavoastră. V-a călcat maşina: roţile au trecut peste piciorul dumneavoastră. Zăcând în spital, v-aţi recules gândurile, întrebându-vă neîncetat: „Ce este adevărul?” Lângă dumneavoastră zăcea un bolnav cu o cărticică sub pernă, pe care o lua adesea. Când l-aţi întrebat curios ce carte are acolo, v-a întins în tăcere cărticica – şi astfel Noul Testament v-a căzut în mâini pentru prima dată în viaţă.
După ce aţi terminat de citit cărticica, aţi închis-o şi v-aţi spus: „Aici e punctul de unde începe pentru mine o viaţă nouă”. Aţi privit şi aţi văzut – şi în accidentul de maşină, şi în internarea în spital, şi în întâlnirea „întâmplătoare” cu Cartea vieţii – aţi văzut dintr-o dată limpede degetul lui Dumnezeu, Care vă iubeşte şi vă mântuieşte. După ce aţi ieşit din spital, aţi început să duceţi viaţă creştinească. Acum însă vă chinuie din nou neplăcerea, nemulţumirea. Vi se pare că nu sporiţi, că nu creşteţi duhovniceşte.
Mai uşor, noule Saul! Şi ochii celui dintâi Saul au fost orbiţi de strălucirea nespus de tare a lui Hristos, şi el a trebuit să simtă durere până ce s-a obişnuit cu acea lumină dumnezeiască. Şi a căzut de pe ochii lui ca nişte solzi, şi sculându-se s-a botezat (Fapte 9, 18). Mai uşor şi mai cu răbdare. Împărăţia lui Dumnezeu nu ajunge să se vadă îndată. Nici semănătorul care a semănat ieri nu iese la seceriş astăzi. Iar Domnul a zis că şi Împărăţia lui Dumnezeu creşte în noi ca un bob de grâu. A ieşit, zice, semănătorul să semene, şi doarme, şi se scoală noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte cum nu ştie el (Mc. 4, 27).
Aşa trebuie să fiţi şi dumneavoastră. Adevărul nu e doar ca să fie cunoscut, ci ca o sămânţă ce va să crească şi să aducă roadă. Aţi primit sămânţa adevărului dumnezeiesc în ţarina sufletului dumneavoastră. Acum fiţi răbdător. Nu năzuiţi să fiţi îndată apostol şi proroc. Lăsaţi sămânţa să crească. Fiecare rugăciune a dumneavoastră încălzeşte această sămânţă, fiecare lacrimă o adapă, fiecare suspin o trage în sus. Şi sămânţa odrăsleşte şi creşte, chiar dacă dumneavoastră nu o ştiţi. Însă Hristos ştie. Iar când va veni vremea secerişului, veţi şti şi dumneavoastră şi vă veţi veseli.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 2, Editura Sophia, București, 2008, pp. 132-135)
