Postul moderat şi cumpătat este baza şi capul tuturor virtuţilor
”(…) Sculându-te de la masă, trebuie să fii puţin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă şi să fie simţitor la activităţi înţelepte şi atunci patimile trupeşti vor fi biruite. Postul nu poate nimici patimile trupeşti în aşa măsură cum le nimiceşte hrana săracă. Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulţi încep postul şi alte nevoinţe grele peste puterile lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării şi încep să caute mâncăruri gustoase şi odihnă pentru întărirea trupului. A proceda astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri şi mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă puţină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos.
Însă cantitatea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ţi întăreşti puterile. Un asemenea om poate săvârşi orice lucru duhovnicesc. Nevoinţa cumpătată nu are preţ. Căci unii dintre nevoitori întrebuinţau hrana cu măsură şi aveau măsură în toate – în nevoinţe, în necesităţile trupeşti, în obiectele de cult şi orice lucru îl foloseau la timpul său şi după un anumit statut cumpătat. De aceea Sfinţii Părinţi nu recomandă să începi un post peste puteri, ca să nu ajungi la slăbiciune. Ia-ţi drept regulă să mănânci în fiecare zi, astfel te poţi mai lesne abţine; iar dacă cineva posteşte mai mult, atunci cum te poţi abţine de la ghiftuire şi îmbuibare? Nicicum. Un astfel de început necumpătat are loc ori din cauza trufiei, ori din cauza nechibzuinţei; iar abţinerea este una din virtuţi care contribuie la înfrânarea trupului.
Foamea şi setea sunt date omului pentru curăţirea trupului, apărarea lui de la gândurile rele şi patimile de curvie; iar mâncând puţin în fiecare zi este o cale spre desăvârşire, după cum spun unii. Nicidecum nu se va înjosi moraliceşte şi nu-şi va dăuna sufletului acela care mănâncă zilnic la o oră anumită, pe aceştia îi laudă Sfântul Teodor Studitul în învăţătura la cinci zile din prima săptămână a Postului Mare, aducând drept confirmare cuvintele Sfinţilor Părinţi purtători de Dumnezeu şi ale Domnului Însuşi. Aşa trebuie să procedăm şi noi. Domnul a îndurat post îndelungat, de asemenea Moise şi Ilie, dar o singură dată. Şi alţii câteodată, cerând câte ceva de la Creator, posteau un anumit timp, dar în conformitate cu legile naturii şi cu învăţătura Sfintei Scripturi. Din faptele sfinţilor, din viaţa Mântuitorului nostru şi din pravilele vieţilor celor care au trăit cuvios se vede cât de frumos şi de folos este să fii pregătit şi să te afli în nevoinţă, muncă şi răbdare; însă nu trebuie să te istoveşti peste măsură cu un post necumpătat şi să faci trupul neputincios. Dacă trupul se înfierbântă în timpul tinereţii, atunci trebuie să te abţii de la multe; dar dacă trupul este neputincios, trebuie să primeşti hrană îndeajuns fără a te uita la alţi asceţi. Uită-te şi chibzuieşte după puterile tale, cât poţi duce; propria conştiinţă este măsura şi învăţătorul intern pentru fiecare. Este cu neputinţă ca toţi să aibă aceeaşi nevoinţă; fiindcă unii sunt puternici, iar alţii neputincioşi; unii sunt ca fierul, alţii ca arama, iar alţii ca ceara. (…)
Postul moderat şi cumpătat este baza şi capul tuturor virtuţilor. Cum lupţi cu leul şi cu groaznicul şarpe, aşa trebuie să lupţi cu duşmanul în neputinţa trupească şi sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-şi cureţe trupul prin post. Este cu neputinţă să fii preot fără a ţine post. Postul este necesar ca şi aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui”.
Sfântul Paisie Velicikovski – “Crinii ţarinei sau flori preafrumoase“
