Subconștientul omului
Mai demult, la case, în podeaua unei camere, exista o deschizătură şi dedesubt era pivniţa. Să ne închipuim că gospodinele aruncau, provizoriu, în pivniţă coji de cartofi şi alte gunoaie. Acestea fireşte, nu dispăreau complet. Continuau să existe şi se preschimbau. Cojile de cartofi putrezeau şi ieşea de acolo un miros urât. Oricât de curată am avea casa, de vreme ce există acest conţinut în pivniţă, de acolo va ieşi permanent duhoare. Iar dacă aceste gunoaie vor fermenta, vor arunca capacul şi camera se va umple de un miros cumplit.
Aşadar, în subconştientul omului sunt împinse diferite trăiri, încă din anii copilăriei noastre. În timp ce creştem ni se întâmplă multe lucruri nedorite, de care nu putem scăpa. Dacă omul nu le asimilează corect în conştientul său, le abandonează – este foarte uşor să facă aceasta – în subconştient. Acestea sunt trăirile înăbuşite care au autonomie, ca şi când ar avea un guvern al lor, adică o autoritate a lor, o putere a lor şi se manifestă cum vor şi când vor.
În aceste condiţii vino tu, sărmane, oricine ai fi – adică noi toţi, de vreme ce nu cunoaştem această realitate -, vino şi trăieşte viaţă duhovnicească! Cum o vom trăi? Vom face strădanii mari, doar atâta cât vom putea înţelege şi atâta cat vom putea controla sinele nostru şi atâta cât vom putea începe să păşim pe un drum nou. Însă din când în când, trăirile înăbuşite vor ieşi dinlăuntru necontrolate şi vor face ce vor voi ele!
Unul dintre psihologii specialişti fondatori ai psihologiei profundului aduce următorul exemplu pentru a ne ajuta să înţelegem ce este conştientul, ce este subconştientul, ce este inconştientul și cât de mari sunt subconştientul şi inconştientul. Într-un vas cu apă aruncăm un pepene. O parte a pepenelui iese afară din apă, însă cea mai mare parte se află în apă. Ei spun că, dacă vrem să vedem analogia în sufletul omului, să presupunem că tot conţinutul sufletului omului este 10/10 şi doar 1/10 este în afara apei, doar 1/10 este conştientul. Închipuiţi-vă că apa din vas este foarte tulbure, aşadar nu vedem nimic înăuntru şi vedem doar acea parte a pepenului care iese afară. 1/10 din suflet este conştientul, îl vedem, îl ştim, îl controlăm. Însă 9/10 din suflet sunt necunoscute. O parte, cam 3/10, o constituie subconştientul, care este puţin mai jos de stratul conştientului şi avem o idee despre el, însă 6/10 o constituie inconştientul, care este un beci întunecat pe care nu-l cunoaştem câtuşi de puţin.
Omul se chinuie, se luptă ani de zile, se străduieşte să facă ceva şi nu se vede sporind în viaţa duhovnicească. Nu doar că nu sporim în viaţa creştină, în viaţa duhovnicească având de-a face cu un conţinut necontrolat care face ce vrea. Se mai întâmplă şi altceva. De vreme ce suntem de atâta timp creştini şi auzim atât de multe, citim atât de multe şi avem dispoziţie bună, începem să ne prefacem, făcând pe cuvioşii. Nu că ar face-o cineva dinadins! Nu. Luăm cazul în care cineva are dispoziţie bună, dar nu reuşeşte să fie om duhovnicesc aşa cum ar vrea, aşa cum a auzit, aşa cum a citit în vieţile Sfinţilor şi începe să se prefacă. Astfel, nu numai că acel cineva nu se cunoaşte pe sine şi întreaga realitate în care se află, nu numai că nu poate face lucruri importante, în plus devine prefăcut şi nu se mai poate vindeca nicicum. Astfel viaţa trece, se sfârşeşte, plecăm din lumea aceasta şi ce vom face? Doar Dumnezeu ştie!
Dumnezeu ştie, dar El vrea să cunoaştem şi noi, încă din lumea aceasta, şi să facem ceea ce trebuie pentru a ne sfinţi.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Sufletul meu, temnița mea”, Editura Bizantină, București, 2009
