Raportul privind Traficul de Persoane – 2010
România (Nivelul 2)
România este ţară de origine, tranzit si destinaţie pentru bărbaţii, femeile şi copiii traficaţi în special în scopul muncii forţate, precum şi pentru femeile şi copii traficaţi în scopul exploatării sexuale. Barbaţi, femei şi copii din România sunt traficaţi către Spania, Italia, Republica Cehă, Grecia, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Cipru, Australia, Franţa şi Statele Unite ale Americii în scopuri de muncă forţată, inclusiv cerşetorie forţată. Femei şi copii din Romania sunt traficaţi catre Italia, Spania, Olanda, Marea Britanie, Grecia, Germania, Cipru, Austria şi Franţa, în scopuri de exploatare sexuala. Barbaţi, femei şi copii din România sunt traficaţi pe teritoriul ţării în scopuri de exploatare sexuală şi muncă forţată, inclusiv cerşetorie forţată şi furturi mărunte. Majoritatea victimelor identificate în 2009 au fost traficate în scopuri de muncă forţată. România este ţară de destinaţie pentru un număr mic de femei din Moldova, Columbia şi Franta, traficate în scopuri de prostituţie forţată. Majoritatea victimelor de origine română identificate sunt traficate în scopuri de muncă forţata, inclusiv cerşetorie forţată.
Guvernul României nu îndeplineşte întru totul standardele minime în vederea eliminării traficului de fiinţe umane; totuşi, guvernul depune eforturi semnificative în acest sens. Deşi peste jumătate dintre victimele identificate în 2009 au fost traficate în scopuri de muncă forţată, guvernul nu a reuşit nici acum să raporteze luarea unor măsuri ample în această direcţie; mai exact, guvernul nu a elaborat statistici separate ale cazurilor de trafic în scopuri de muncă forţată şi ale cazurilor de trafic în scopuri de exploatare sexuală, nereuşind astfel să stabilească numărul de anchete, puneri sub urmărire şi condamnări pentru trafic în scopuri de muncă forţată, ori numărul de victime asistate de către guvern în perioada de referinţă. În martie 2009, guvernul a reorganizat principala agenţie de luptă împotriva traficului de persoane, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Astfel, această agenţie naţională independentă ce are sarcina de a administra fondurile dedicate proiectelor de luptă împotriva traficului de persoane, a trecut în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Experţii au semnalat că reorganizarea ANITP a avut un impact negativ asupra asistenţei acordate victimelor. Mai exact, guvernul a colaborat mult mai puţin cu ONG-urile ce luptă împotriva traficului de persoane şi nu a alocat fonduri ONG-urilor pentru asistenţa victimelor şi pentru programe de prevenire a traficului de persoane. Drept urmare, circa 30 de ONG-uri ce luptă împotriva traficului de persoane şi-au oprit activitatea ori şi-au îndreptat eforturile spre alte domenii decât lupta împotriva traficului de persoane, pentru a putea beneficia în continuare de fonduri de la buget. Unele dintre aceste ONG-uri ofereau asistenţă esenţială victimelor, inclusiv adăpost, consiliere, educaţie vocaţională şi alte programe de reabilitare. Numărul victimelor care au beneficiat de asistenţă plătită de stat a scăzut semnificativ pentru al doilea an la rând, iar guvernul a identificat un număr mult mai mic de victime comparativ cu perioada anterioară de raportare. ONG-urile şi organizaţiile internaţionale au semnalat faptul că în urma reorganizării ANITP, România nu mai are o adevărată agenţie naţională care să direcţioneze eforturile altor ministere ce au responsabilităţi în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe umane.
Recomandări pentru România: creşterea fondurilor dedicate programelor de asistenţă a victimelor traficului de persoane, inclusiv alocarea unor fonduri pentru ONG-urile care oferă diferite servicii victimelor; îmbunătăţirea eforturilor de strângere a informaţiilor referitoare la infracţiunile de trafic de fiinţe umane pedepsite prin Legea nr. 678/2001 şi alte legi, prin elaborarea de statistici diferite pentru traficul de fiinţe umane în scopuri de exploatare sexuală şi pentru traficul de fiinţe umane în scopuri de muncă forţată; luarea de măsuri în vederea anchetării şi pedepsirii actelor de traficare în scopuri de muncă forţată şi oferirea de asistenţă victimelor traficului în scopuri de muncă forţată; îmbunătăţirea eforturilor de identificare a potenţialelor victime în rândul categoriilor vulnerabile de populaţie, precum imigranţii fără documente de identitate; continuarea organizării de pregătire pentru judecători pe tema sensibilităţii victimelor; creşterea numărului de victime trimise către ONG-uri de către oficialii guvernamentali; îmbunătăţirea comunicării interministeriale şi a coordonării activităţilor de luptă împotriva traficului de fiinţe umane; sporirea capacităţii autorităţilor locale de a oferi asistenţă victimelor prin: organizarea de cursuri de pregătire pentru autorităţile locale, îmbunătăţirea comunicării şi a conducerii ANITP şi alocarea de fonduri de la buget pentru ca autorităţile locale să-şi poată îndeplini responsabilităţile în domeniul luptei împotriva traficului de persoane; continuarea eforturilor de stabilire şi consolidare a parteneriatelor cu guvernele din regiune în scopul creşterii conştientizării de către public a riscurilor traficului de persoane şi a scăderii cererii.
Începerea urmăririi penale
În perioada care face obiectul acestui raport, România a depus eforturi susţinute pentru aplicarea legii. Cu toate acestea, nu a prezentat numărul de anchete, puneri sub urmărire penală şi condamnări ale traficanţilor de persoane obţinute în intervalul de referinţă. România interzice orice formă de trafic de fiinţe umane prin Legea nr. 678/2001, care prevede pedepse cu închisoarea între 3 şi 15 ani. Aceste pedepse sunt suficient de severe şi proporţionale cu pedepsele prevăzute pentru alte infracţiuni grave, cum este violul. În 2009, autorităţile au anchetat 759 de cazuri de trafic de fiinţe umane, inclusiv unele demarate în 2008, în comparaţie cu 494 de cazuri anchetate în 2008. În 2009, guvernul a trimis spre acuzare 303 persoane pentru trafic de fiinţe umane, în comparaţie cu 329 de persoane puse sub acuzare în 2008. În perioada de referinţă, România a înregistrat 183 de condamnări pentru infracţiuni implicând traficul de persoane, număr în creştere în comparaţie cu 125 de persoane condamnate în 2008. În perioada de referinţă, doar 39% (72 din cele 183) de persoane condamnate pentru trafic de persoane au executat pedepse cu închisoarea; o persoană a fost condamnată la închisoare pe o perioadă de până la 6 luni, 54 de persoane au fost condamnate la închisoare pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 10 ani, 6 pesoane au fost condamnate la închisoare pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 15 ani, iar un infractor minor a fost condamnat la închisoare pe o perioadă nespecificată public. Restul de 111 persoane găsite vinovate de trafic de persoane nu au primit pedepse cu închisoarea. În 2009, autorităţile române au încheiat parteneriate cu instituţii omologe din cinci ţări, în urma cărora au fost arestate cel puţin 16 persoane implicate în traficul de persoane şi au fost identificate cel puţin 107 victime. Nu au fost raportate cazuri de implicare a unor oficiali guvernamentali în activităţi de trafic de persoane în perioada analizată în acest raport.
Protecţia victimelor traficului de fiinţe umane
În perioada care face obiectul acestui raport, Guvernul român şi-a redus semnificativ eforturile de protejare şi acordare de asistenţă victimelor traficului de fiinţe umane. Spre deosebire de anul 2008, când a acordat 270.000 de dolari unui număr de patru ONG-uri, în 2009, guvernul nu a alocat fonduri ONG-urilor care luptă împotriva traficului de fiinţe umane şi oferă asistenţă victimelor. Lipsa fondurilor de la buget a cauzat o scădere semnificativă a numărului de victime care au beneficiat de asistenţă din partea agenţiilor guvernamentale şi a ONG-urilor. În 2009, guvernul a identificat 780 de victime (inclusiv cel puţin 416 victime ale traficului în scopuri de muncă forţată şi cel puţin 320 de victime ale traficului în scopuri de exploatare sexuală), număr semnificativ mai mic comparativ cu numărul de 1.240 de victime identificate în 2008. 176 dintre victimele identificate în 2009 au fost copii, traficaţi atât în scopuri de muncă forţată, cât şi pentru prostituţie. Guvernul nu a luat măsuri active de identificare a posibilelor victime în rândul categoriilor vulnerabile de populaţie, inclusiv în centrele de detenţie a imigranţilor ilegali. Nici guvernul, nici ONG-urile nu au identificat victime de altă naţionalitate în 2009. Deşi guvernul a continuat să administreze nouă adăposturi pentru victimele traficului de fiinţe umane, calitatea condiţiilor din aceste adăposturi a variat şi multe dintre victime au preferat adăposturile administrate de ONG-uri. Autorităţile locale au primit sarcina de a oferi victimelor acces la diferite tipuri de asistenţă. Cu toate acestea, guvernul naţional nu a oferit autorităţilor locale fonduri, programe de pregătire sau îndrumare, astfel încât autorităţile locale au fost practic incapabile de a aborda problema traficului de fiinţe umane. Conform informaţiilor prezentate de Guvern, aproximativ 365 de victime au beneficiat de forme de asistenţă plătită de stat, în comparaţie cu 306 victime care au beneficiat de asistenţă plătită de stat în 2008. Alte 32 de victime au beneficiat de asistenţă prin intermediul unor programe plătite de organizaţii non-guvernamentale, în comparaţie cu cele 234 de victime care au beneficiat de asistenţă oferită de ONG-uri în 2008.
Autorităţile guvernamentale au trimis toate cele 780 de victime identificate pentru a li se oferi asistenţă, comparativ cu cele 540 de victime trimise pentru a li se oferi asistenţă în 2008. Victimele au fost încurajate să participe la anchetele şi procesele deschise împotriva traficanţilor de fiinţe umane implicaţi în propriile cazuri. 158 de victime au depus mărturie în 2009, număr în scădere semnificativă faţă de cele 1.053 de victime care au susţinut eforturile de aplicare a legii în 2008. Conform legii, victimele de altă naţionalitate primesc o perioadă de reflecţie de 90 de zile pentru a hotărî dacă doresc să coopereze într-un demers penal. Cu toate acestea, în practică, niciuna dintre victimele de altă naţionalitate nu a folosit această perioadă de reflecţie. Legea permite victimelor de altă naţionalitate să solicite un permis de şedere temporară şi să rămână în ţară până la încheierea anchetei şi a procesului. În 2009, niciuna dintre victime nu a solicitat şi primit permis de şedere temporară. Deşi, în general, drepturile victimelor au fost respectate, iar victimele identificate nu au fost pedepsite pentru actele ilegale comise în timp ce erau traficate, unii judecători au demonstrat lipsă de respect faţă de femeile căzute victime ale traficului în scop de exploatare sexuală, ceea ce le-a descurajat pe victime să participe la anchete şi procese.
Prevenirea traficului de fiinţe umane
În perioada la care face referire prezentul raport, România şi-a menţinut eforturile de informare asupra traficului de fiinţe umane şi de prevenire a acestuia. Guvernul a desfăşurat o campanie de conştientizare a pericolului reprezentat de traficul de persoane în scop de exploatare sexuală, numită „Omul cu două feţe”. Conform estimărilor, campania desfăşurată pe o perioadă de trei luni şi constând în difuzarea de spoturi TV şi radio, precum şi plasarea de afişe în mijloacele de transport public, a avut o audienţă de 620.000 de persoane. Guvernul a desfăşurat de asemenea o campanie de informare şi conştientizare, al cărei public ţintă a fost reprezentat de 30.000 de şcolari şi 530 de profesori. În iunie 2009, guvernul şi-a încheiat campania de reducere a cererii cu ţintă explicită pe clienţii potenţialelor victime ale prostituţiei şi muncii forţate.
