Sentimentul de inferioritate

În cazul sentimentelor de inferioritate, problema nu este ce acceptă şi ce nu acceptă ceilalţi; problema este ca noi să înţelegem despre ce este vorba şi să acceptăm starea în care ne aflăm noi. Să nu dăm vina pe soartă: „Eh, ce să facem?”.

În afara creştinismului, omul poate să-şi plângă soarta, dar înlăuntrul creştinismului, unde credem că Dumnezeu le iconomiseşte pe toate spre binele nostru, nu numai că omul nu trebuie să-şi plângă soarta, ci să creadă că toate cele rânduite de Dumnezeu sunt spre binele lui, apoi să înţeleagă şi să pună în practică ceea ce înţelege.

O a doua etapă este părerea celorlalţi, care nu este uşor de acceptat deoarece părerea lor este adevărată, oricât ar fi de neplăcut.

Cei mai mulţi oameni se complexează astăzi tocmai pentru că viaţa are un caracter competiţional. Oamenii sunt nemiloşi, nu au îndurare. Acest lucru îl vedem chiar şi la şcoala primară, unde toţi colegii îl necăjesc pe copilul care are un defect. Parcă el vrea să-l aibă? Şi totuşi îl necăjesc. Batjocoresc întârzierea mintală pe care se întâmplă să o aibă un copil sau oricare alt defect. Sunt nemiloşi, pe deplin nemiloşi. Mai târziu, la gimnaziu, sunt neîndurători. La acea vârstă complexele sunt şi mai mari.

Astfel, se cultivă sentimentul de inferioritate. Copilul este rănit şi înlăuntrul său se nasc stări dintre cele mai urâte. Trebuie ca părinţii, învăţătorul, preotul să înţeleagă despre ce este vorba, pentru a-l ajuta pe copil, dar şi copilul apoi să vrea să conlucreze, să vrea să asculte, să vrea să înţeleagă. Este foarte greu. Dumnezeu iconomiseşte ca unii să sufere martirii, dar vine ceasul când El intervine şi le îndreaptă pe toate spre bine. Prin urmare, să nu dăm prea multă importanţă atitudinii pe care o au ceilalţi şi părerii pe care o au ceilalţi despre noi.

Dacă este depăşită etapa a doua, în etapa a treia avem de-a face cu temele practice cotidiene. Cum vom conlucra cu cei care ne resping, fie că vor, fie că nu, obişnuiţi cu un ritm pe care noi nu-l putem ajunge!? Toate acestea constituie sentimente de inferioritate pe care le creează şi le menţin.

Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, București