Sunt ceasuri când Te uit-Monica Pillat

Deşi m-ai luat din praf în casa Ta

Şi m-ai crescut în timp ca pe-o lumină,
Sunt ceasuri când Te uit, când mi se pare
Că locuinţa bună-i doar a mea
Şi nu îmi simte nimeni rătăcirea.
Dacă îmi baţi în geam, nu Te aud
Şi când Te uiţi la mine, nu Te văd.
Pun masa şi mănânc, de parcă singur
Aş fi, când Tu frângi pâinea şi îmi dai
Să beau din vinul sfânt al pătimirii.
Dar mi se face frig şi mi-e urât
Numai cu mine însumi. Bâjbâind,
Din răsputeri Te caut împrejuru-mi
Până când mă loveşte lemnul dur
Pe care nepăsarea-mi, părăsirea
Te-au răstignit din nou. Ce sfâşiat
Te iau acum în braţe de pe cruce
Şi Te jelesc în camera-mormânt…
Mi-e rău. Vei învia a treia zi,
Spărgând pereţii tristei aşezări,
În care m-ai primit ca pe un fiu.
Ce se va întâmpla atunci cu mine?